(27 septembrie 2011: TORT DE CIOCOLATĂ CU JELEU DE ZMEURĂ)

A ieșit mai bun decît tortul de ciocolată cu jeleu de zmeură și cremă de vanilie, făcut pentru ziua băieților.

A ieșit mai insinuant și mai aromat, decît faimoasa Cremă de zahăr ars.

A ieșit mai bogat  și mai imbelșugat în arome ca nemuritorul Prîslea cel voinic cu  ale sale mere de aur.

A ieșit atît de neașteptat de savuros, încît Lupii cei Raw (David și Luca) și-au înfipt dințișorii cu poftă în crema lui dulce, cu vanilie, și-au mai cerut o porție.

A ieșit pînă la urmă atît de gustos, încît pînă și Vînătorul cel Bun a pus armele de jurat în cui, a închis ochiul critic, a ferecat gura de cîrcotaș și a decretat că e cel mai bun tort hrană vie pe care l-a mîncat vreodată. Apropo, atît de tare i-a plăcut că e gata să scrie în premieră o mică recenzie culinară pe tema “Cheescake cu mac si stafide”.

Recenzia și rețeta, pe blogul www.oliviasteer.ro, azi!

Deci, rămii prin preajmă!

My name is Luca… 

Dragii mei, înțeleg că socializarea suplă, directă și caldă e o forma vie de inteligență emoțională. Eu sunt un tip dezghețat, șarmant, cu umor, iar comunicarea îmi intră mănușă.  Cuceresc fulgerător orice fetișcană; dă-mi doar două secunde să stabilesc contactul vizual… Dacă îi șoptesc galant, dulce și ambiguu “bună”, she’s simply mine … În fine, ce vreau să vă spun? Sunt multe suflete pe-aici, dornice să împărătășească informații despre cel mai drag subiect al meu: papa! Așa că, dacă tot nu e acasă gazda consacrată, m-am insinuat discret, sperînd la un schimb convenabil de informații…

… nu, nu te uita ciudat că am două-trei firmituri de mîncare în barbă…  sunt parte din șarmul meu natural. Te uiți la petele de cătină de pe fața de masă? Eu le-am făcut. Ma rog, impropriu spus pete… E vorba, mai degrabă, de o forma artistică de exprimare a eului și de sublimare a pulsiunilor vitale, după cum teoretizează Freud, un tip pe care îmi face plăcere să-l studiez la vremea siestei… Sau o reinterpretare a esteticii urîtului, născută din admirația necondiționată ce-o nutresc pentru Arghezi… Versurile despre bube, mucegaiuri și noroi îmi stau drept motto la capul patului. Ca să-l parafrazez pe Lovinescu, estetica grafică scoasă din detritusuri culinare … is my major…

Și pentru că pisica nu-i acasă, mai dă-mi voie să joc puțin pe masă… mai exact să desfășor un foarte mic debate pe tema arhetipurilor universale, pe care a mizat în mod calculat, fie vorba între noi, și autoarea blogului, atunci cînd a gîndit conceptul de Scufita Rawsie. Dacă Jung are dreptate, iar noțiunea de arhetip derivă din observaţia că miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite, ubicue şi perene, iar aceleaşi teme se întîlnesc în fanteziile, visele, ideile şi iluziile indivizilor, ți-e limpede de ce a ales mama tocmai Scufita Rosie ca logo grafic si concept al blogului ei (sau logoul a ales-o pe ea, you never know…). E supraviețuitoarea unei aventuri inițiatice după toate rigorile și ritualurile clasice. A murit și a înviat, ca Scufița Roșie, omorîtă aproape în măruntaiele întunericului și  ignoranței și salvată, finalmente, de lumina cunoașterii … În rolul vînătorului salvator, e crudivorismul… Iar cititorii basmului, pe cale să devină clasic, sunteți voi. Și cu mine…

Dacă mama e Scufitza Rawshie, atunci eu sunt Lupul cel Raw. Un lup dezbărat de pulsiunile tanatice, intrînd de bună-voie într-o lume paradisiacă, unde conviețuiește pașnic și în armonie cu orice mioară, atîta vreme cît pofta răvășitoare și pe alocuri compulsivă pentru preparate raw-vegan gourmet îi e pe deplin satisfăcută… Asta e! Sunt un gurmand, căruia îi place mîncarea fină. Pasiunea mea pentru dulciuri e motorul care o face pe Scufiță creativă. Daca v-au plăcut Crema de orez Harap Alb, cozonacul cu mac si Crema de zahăr ars, să știți – fără falsă modestie – eu sunt muza! Și întîiul degustător!

Cum mama nu mai dă pe aici de ceva vreme – din pricini diverse, obiective fără îndoială - mi-am zis că e păcat să nu intru eu pe blog, să vă fac poftă cu niște azime cu susan negru aburinde, întovărășite cu o tocăniță de ciuperci hrană-vie, ce m-a uns pe suflet zilele astea. O minunăție!

Dar să le luăm pe rînd:

Azimele sau focaccia cu susan sunt născute dintr-un șantaj emoțional la care am suspus-o pe Scufiță, după ce am pus determinat mîna pe niște pîinici bio integrale, dintr-un magazin naturist din București și apoi am fixat-o insinuant cu privirea. Ea s-a uitat lung pe lista cu ingrediente, a evaluat textura prea moale și dubios de pufoasă a produsului ce se pretindea integral și a conchis fără rezerve ca e un falș. Eu ceream mut, iar ea refuza tăcînd. Apoi, brusc maleabilă, a găsit soluția de compromis: “las’ că face mama ceva mai bun”. A pus mîna pe-o pungă de grîu spelta integral, a vîrît-o în coșul cu merinde și a adus-o acasă. A pus jumătate de kilogram de grîu spelta în blender și în 30 de secunde l-a transformat în cea mai proaspătă și integrală făină. A amestecat-o cu un pahar de apă (250 de mililitri), 2 linguri de ulei de măsline presat la rece, ca să dea aluatului elasticitate (deși acum lucrează la varianta fără ulei, pe care o consideră mai safe), un sfert de cană de semințe de susan și un praf de sare.

Bine frămîntate în cuptorul de pîine, ingredientele s-au transformat într-o cocă molicică, în care mi-a făcut plăcere să-mi înfig degețelele, pentru a le amprenta cu niscaiva energie creatoare. Decupate apoi cu o formă rotundă, azimele s-au copt molcom în cuptor la 150 de grade, vreme de 15-20 minute, învăluind toată casa cu un miros răvășitor. Scufiței nu-i place ideea  ca lupul să mănînce pîine, din cauza glutenului indigest, desigur. Dar ajunsă la o oarecare maturitate emoțională, a învățat să se controleze și să nu-mi refuze din capul locului mici plăceri, refuz pe care l-aș digera chiar mai prost. Așa că am căzut la pace: eu nu mîrîi pofticios în fața raionului de panificație, iar ea nu se face că plouă cînd îi sugerez să mai facem (rar, ce-i drept) niște azime cu susan… Mai mult chiar, înțeleg și agreez necesitatea, impusă de o digestie ușoară, de a păpa lîngă azime și ceva crud, negreșit.

 O tocăniță de ciuperci, de pildă. De senzație! Ciupercuțele, mici, tari, bine spălate, curățate și tăiate în patru  se fezandează preț de 30 de minute cu un amestec de ulei de măsline extravirgin și miso/shoyu (pasta, respectiv sos de soia fermentat), doar pentru a fi pregătite apoi sufletește pentru marea transmutare.

Prima parte a postării a stîrnit incredibil de multe dezbateri. Unele principiale, altele mai puțin. Dincolo de concluziile fiecăruia, scopul postării a fost atins: peste 25.000 de vizionări, circa 9000 de cititori unici, pînă acum!  Asta înseamnă că informația a ajuns la destinație. Asta înseamnă că cei aproape 9000 de oameni au o nouă perspectivă. De care pot alege să se folosească. Sau nu…

TAURINA – UN FACTOR VITAL FALS

Vă propun acum să vedem de ce  taurina nu este adevăratul/unicul motiv pentru care pisicile hrănite cu carne gătită au degenerat, pînă au ajuns, la a treia generație, să fie incapabile să se mai reproducă. Teoria taurinei a fost susținută cu vehemență pe blog de medici și studenți la medicină care nu citiseră studiul , dar care făcuseră un mic și superficial research pe bătrînul Wikipedia.

Wikipedia, o enciclopedie on-line, stufoasă ca orice enciclopedie și extrem de la-ndemînă, oferă infiormații și pe tema Pottenger, susținînd că la vremea la care s-a efectuat studiul, taurina fusese deja descoperită, dar nu se știa că este un aminoacid esențial pentru starea de sănătate a pisicilor. În apărarea acestei teze, Wikipedia spune că multe pisici prosperă, mîncînd carne gătită, la care a fost adăugată ulterior taurina. Iar concluzia este că dietele deficiente în cantitați optime de taurină (aminoacid ce se găsește în cantiătți mari în carne și spre deloc în laptele de vacă-s.n.) nu oferă pisicilor șansa să-și formeze structuri proteice în mod adecvat, avînd prin urmare repercusiuni asupra sănătății lor.

Teza promovată pînă la acest moment a fost pe dată îmbrățișată de contestatari, fără ca unul dintre ei să citească un  paragraf mai jos, două fraze care demontează scurt și dinamic afirmațiile făcute de Wikipedia mai devreme, cu atîta ușurință. Iata-le: “În alt studiu (condus de Francis M. Pottenger-s.n.), numit “Studiul laptelui”, pisicile au fost hranite cu 2/3 lapte și 1/3 carne. Toate grupurile au fost hranite cu carne crudă, cu singura diferență că unora li s-a dat lapte crud, altora pasteurizat, altora lapte praf, unui alt grup- lapte condensat, iar ultimului lapte crud metabolizat (provenit de la vaci hrănite cu drojdie iradiată-s.n.). Pisicile hrănite cu lapte crud (și carne crudă, în secundar -s.n.) au fost cele mai sănătoase, în vreme ce celelalte (hrănite  cu lapte procesat în principal și carne crudă, în secundar-s.n.) au manifestat probleme de sănătate de gravitate variată , similare afecțiunilor dezvoltate de pisicile hrănite cu carne gătită”. E limpede deci, că în ciuda faptului că au fost hrănite cu carne crudă – avînd aport de taurină, deci – pisicile nu și-au putut păstra sănătatea și n-au putut prospera, din cauza laptelui procesat. Că Wikipedia nu leagă cele două idei și nu trage concluzii adecvate, nu mă miră. Din experiența mea, Wikipedia nu e la prima gafă. Am o listă lungă de inconsecvețe și mici dezinformări pe probleme mari. Dar nu intru în detalii…

Să mergem, mai degrabă la sursă, să vedem ce concluzii trage Pottenger pe marginea

STUDIULUI LAPTELUI

” Rezultatul acestor experimente corespunde experimentului carne crudă versus carne gătită. Animalele, hrănite cu lapte crud, carne crudă și ulei din ficat de cod, reproduc urmași omogeni ca formă și dimensiune și cea mai uzuală cauză a morții e ori bătrînețea ori sunt rănile dobîndite în lupte. Sunt în general animale sănătoase, avînd proporții anatomice normale și rezistență mare la boli. Au o blană de bună calitate cu luciu evident și nu prezintă semne ale vreunei alergii.

Pisicile hrănite cu lapte pasteurizat, în principal (și carne crudă, în secundar, plus suplimentul din ulei de ficat de pește), prezintă modificări osoase, eficiență reproductivă diminuată, iar pisoii rezultați din astfel de pisici au probleme constituționale și respiratorii progresive, la fel de evidente ca la prima, a doua și a treia generație de pisici hrănite cu carne gătită.

Pisicile hrănite cu lapte praf sunt marcate de o deteriorare și mai mare decît a pisicilor hrănite cu lapte pasteurizat, în vreme ce cele mai marcante deficiențe se înregistrează în rîndul celor hrănite cu lapte condensat. Ultimele dezvoltă depozite de grăsime mai mari și dezvoltă diformități osoase severe. Mai mult, devin extrem de iritabile, mergînd nervoase în față și în spate, în țarcurile lor.

În grupul pisicilor hrănite cu lapte crud fortifiat cu vitamina D (provenit de la vaci hrănite cu drojdie iradiată) și carne crudă, s-a remarcat că masculii prezintă deformări osoase asemănătoare cu cele dezvoltate de piscile hrănite cu lapte paseurizat, în vreme ce femelele par neafectate. Masculii pui n-au trăit mai  mult de două luni, în vreme ce masculii adulți au murit pînă să împlinească zece luni.

Merită să notăm că uleiul natural din ficat de cod, care este bogat în vitamina D, nu a părut să contracareze defectele de dezvoltare (osoasă-s.n.), dovadă fiind impactul negativ pe care l-a avut oricum Laptele cu vitamina D asupra osaturii masculilor”.

ȘI, DIN NOU, FACTORUL UNIC 

Că importantă este nu numai viața din hrana, ci și adecvarea mîncării la specie (despre care am vorbit într-o postare mai veche) e dovedit și de un alt studiu întreprins de Pottenger, asupra calității laptelui provenit de la vaci hrănite cu furaj (un amestec de melasă, semințe de bumbac, pulpă de sfeclă, pulpă de portocale, struguri și alte produse industriale, lucernă uscată și cereale) și a laptelui provenit de la vaci lăsate pe pășune, la păscut. În primul rînd, e de notat că rata de reproducere a vacilor ce pasc libere e mai mare decît a celor hrănite cu furaje, ultimele înregistrînd și cea mai mare  rată a mortalității. Apoi, efectul pe care îl are laptele – provenit de la vaci ce pasc libere – asupra pisicilor  este grăitor…

” Comparînd efectele pe care le are laptele de la vaci hranite cu furaje cu cele ale laptelui provenit de la vaci ce pasc nestingherite, descoperim că pisicile crescute cu lapte din prima categorie au deficiențe similare cu cele hrănite cu lapte pasteurizat. Mai mult, pisicile alimentate cu carne gătită, lapte provenit de la vaci pe furaje și ulei din ficat de cod, nasc pui deficienți și alăptează cu greu. Pisicile alimentate cu lapte de la vacile de pe pășune ori hrănite cu iarbă proaspăt cosită, carne gătită și ulei de pește o duc mai bine. Laptele de calitate pare să diminueze dificiențele produse la carnea gătită”.

Cam atît despre Studiul Laptelui. Teoria hranei vii, însă, e dusă mai departe de Pottenger, fiind argumentată în alte trei studii pe pui, porcușori de guineea și chiar oameni, ultimii studiați în Sanatoriul “Pottenger” pentru tratarea tuberculozei din Monrovia. Înainte să închid, trebuie să mă achit de-o datorie mai veche. Am rămas restantă cu informația despre pisicile regenerate, pe care, de dragul acurateței, o voi cita mai jos întocmai…

“Cînd pisicile de primă și secundă generație, hrănite cu carne gătită se reîntorc la carne crudă, ele sunt catalogate drept animale regenerate de primă și secundă generație. Urmașii lor sunt apoi menținuți pe o dietă optimă pentru a măsura timpul necesar pentru a le reclădi sănătatea, pînă la nivelul unor pisici normale. E nevoie de aproximativ patru generații pentru a se regenera linia de pisici. Oricum, din cauza ineficienței reproductive, prea puține animale reușesc să-și recîștige sănătatea normală pe care o aveau înainte să li se impună dieta deficitară.

Se remarcă îmbunătățiri în rezistența în fața bolilor  de la a doua generație de pisici regenerate, dar manifestările alergice persistă și la a treia generație. La a treia generație, modificările osoase și ale țesuturilor moi sunt încă vizibile, dar mai puțin grave; iar la a patra generație, cele mai multe deficiențe și simptome severe dispar, dar rareori toate.

Una dintre cele mai uimitoare descoperiri ale experimentului este aceea că, o dată ce o femelă este trecută pe dietă deficitară între 12 și 18 săptămîni, eficiența ei reporductivă scade atît de mult încît devine incapabila să mai nască vreodată un pui normal. Chiar și după a trei sau a patra generație pe o dietă optimă, puii ei prezintă încă semne de deficiență a scheletului și dentiției. Cînd puii ei sunt meținuți pe o dietă optimă, are loc o recuperare și o regenerare gradate”.

Concluziile n-ar trebui să descurajeze doamnele care încearcă, fără succes pînă acum, să conceapă un copil. În naturopatie, există o sumă impresionantă de metode de purificare a organelor afectate de o dietă deficitară și altele de fortificare eficientă a lor. Se oferă chiar și garanții, timpul de concepere, de la momentul schimbării regimului de viață, fiind între 6 și 12 luni. Dar despre toate acestea, într-un  alt post, curînd…

 POZE VIA 1, 2, 3, 4, 5, 6