redactie jurnal

(REDACȚIA JURNAL BIHOREAN, 1996) 

“Nu știi! N-ai vazut! N-ai ceas! N-ai chibrituri!. Nu fumezi! Și-ți vezi de drumul tău, da?”

De mii de ori am auzit asta de la tata. Pe toate tonurile. Cînd sfătos, cînd cicălitor. Cînd rugător, cînd amenințător. Mai ales în perioadele cînd circulau din gură-n gură povești de groază despre fete bătute și violate, direct în stradă. Prima întrebare era mereu “Agresorul a fost ungur?”, venită din convingerea că maghiarii sînt mai violenți, gata să comită fapte pasionale, ireparabile, odată stîrniți. Așa erau vremurile în ’80, așa mi le aduc aminte. Pline de idei preconcepute, ca acum. Încerc să nu mă culpabilizez, doar pentru că le-am trăit. Pînă la urmă, nu era misie ușoară să faci slalom printre prejudecăți într-un oraș ca Oradea, unde la mai puțin de 15  kilometri, dincolo de Borș, începea Occidentul. Orădeanul cu rude în Ungaria putea să treacă lesne ‘dincolo’ ca și cum ar transcende în alt plan, unul invizibil și intangibil pentru muritorul de rind, un fel de Shambala a ciocolatei si alunelor glazurate. Și asta doar cu pașaportul de mic trafic, precursorul exclusivisto-ceaușist al popularului post-decembrist “doar cu buletinul”. Și, de bună-seamă, cu o amănunțită dare de seamă la Securitate, ulterior.

Citeste mai mult »

1-trojan-horse-filip-mihail

Eram acum mai puțin de doi ani la Casa Rawz , loc unde se adunau, pe vremuri, cu mare bucurie, veganii din București. În seara aia, pentru că venise din America să-și lanseze ediția în limba română a ultimei sale cărți, Robert Young făcea un sprint lung si susținut între diversele posturi de televiziune, interviuri pentru gazete și întîlniri cu bloggeri pe sănătate, adică potențiali promotori ai volumului proaspăt lansat. M-a frapat – la prima vedere – imaginea unui tip îmbătrînit, cu calviție difuză, păr vopsit, cu pete maro pe obraz, tîmple și mîini, despre care nu trebuie să fii naturopat să știi că trădează un ficat depășit. Am dat un search pe google, i-am găsit vîrsta de  60 și ceva de ani și m-am gîndit la unchiul meu carnivor de la Cluj, care la 80 arată mai young decît Young. În fine,  am aruncat vina pe gene și mi-am mutat gîndul. Citeste mai mult »


AND_2638

Una dintre cele mai importante zile pe care le-am trăit a fost ieri. La lansarea cărții “Dulciuri de poveste”, editata de Humanitas, în condiții grafice impecabile. Au vorbit cu multă căldură despre proiect Lidia Bodea, directorul Editurii Humanitas, scriitorul Radu Paraschivescu și Răzvan Exarhu, personalitate media. În numar neasteptat de mare,  au venit vedete din presa scrisa și televizată, promotori ai vieții sănătoase, părinți preocupați de binele copiilor lor. Tuturor  multumesc, din suflet! 

Povestea “Dulciuri de poveste” a început acum trei-patru ani, atunci cind am fost pentru prima oara pusa in fata unei forme cumplite de santaj emoțional. Să arat cit de mult imi iubesc copilul. Daca il iubesc cu adevarat.

Eram cu David intr-un supermarket, unde cumpărăm de regula caiete, carioci, creione sau alte consumabile de acest fel, cind, linga casa de marcat, exact in fata noastra, am vazut desfasurindu-se, ca in linia intii, o imensa vitrina frigorifica, lunga de cel putin patru metri, ce ne mitralia (vizual vorbind) fără mila cu prajituri cu martipan, cu jeleuri si bomboane in cele mai stralucitoare culori, din acelea despre care stim cu totii citi coloranti și conservanti au.

LANSARE DULCIURI

“E un joc nou! De magie! Cu nuci, miere grasă, fructe coapte și zemoase. Am spus un descîntec anume și ele s-au transformat numaidecît în dulciuri delicioase și sănătoase pentru copiii mari și mici. “Să nu le pierd!”, m-am temut și am ascuns rețetele bine, printre rinduri, în tot atîtea povești dulci.”

“Haide!” mi-a spus David si m-a tras de mina. Am ajuns in fata vitrinei cu sufletul greu. David își lipise de-acum năsucul de geamul ei și măsura cu priviri pofticioase minitartele cu jeleu fals de fructe. Cred ca n-am fost nici prima, nici ultima in situatia ingrata de a decide foarte rapid “Ii cumpar copilului meu ororile acelea dulci, pentru că mă roagă și nu rezist privirii lui imploratoare… pentru că îl iubesc? Sau nu îi cumpăr! Pentru că i-ar face mult rău și nu vreau asta! Pentru că îl iubesc!”.

Mi-am lipit și eu nasul de vitrina frigorifică și am început să ma uit cu David și să analizăm împreuna formele prăjiturilor, texturile și mai ales culorile. I-am spus ca asemenea culori nu există în realitate, că toate sînt făcute din prafuri chimice. Dar că am putea face noi acasă, oricare dintre acele prajituri expuse în vitrină, dar mai bună și mai sănătoasă. De atunci, la noi, a făcut carieră o vorba de-a lui David. “De aratat, arata bine. Hai s-o facem noi si sanatoasa”. Asa ca mi-am suflecat minecile si am trecut la treaba, incercind ca reproduc – vizual doar – deserturile din comert.
AND_2616

Scriitorul Radu Paraschivescu

Din pacate, cind lucrezi cu ingrediente suta la suta naturale, n-ai cum sa obtii culorile acelea fake, vibrante, ale cofetarilor si patiserilor. Si asta a ramas o mare problema. Pina intr-o zi.

Ii citeam seara lui David din “Basmele” lui Ispirescu si am avut revelatia ca mai toti fetii frumosi ajung la un moment dat sa caute si sa gaseasca sursa de putere in cele mai crude si mai proaspete legume si fructe, cum erau si merele de aur ale lui Prislea cel Voinic si sălățile cu gust fara seaman din gradina ursului, ceea ce părea să-i deschidă lui David apetitul, mai mereu. Si atunci mi-am zis ca, in războiul inegal cu dulciurile nesanatoase, pot lupta doar daca le ofer copiilor pentru fiecare desert și o poveste dulce. Din care sa afle cit a injunit imparatul cind a baut lapte dulce tropotit și ce fetișcana mîndra s-a facut iar imparateasa cind a mincat tarta de mere, facuta din nuci si mere dulci.

AND_2796

Camelia Sucu, una dintre figurile publice care inteleg prea bine cit de important e sa ne hranim sanatos copiii, cu fructe si legume organice, crescute local

De aici incolo e mina destinului. Că doar datorită lui am întilnit-o pe Madalina Andronic, care a ilustrat cartea și a făcut-o mai frumoasă decît orice carte de povesti pe care am vazut-o vreodată. Și tot destinul m-a adus la Humanitas, unde am găsit o ușă deschisă și foarte multă întelegere pentru sensul profund al acestei cărți. Și vreau să le muțtumesc. Cum vreau să le mulțumesc și copiilor mei, Luca si David, cărora le datorez pînă la urmă ideea cărții; lui Andi, pentru susținerea necontenită; lui Adi Stoicoviciu, pentru pozele minunate ale prăjiturilor; Iustinei Croitoru, editorul acestei cărți, pentru rabdarea pe care a avut-o cu mine și lui Razvan Exarhu, pentru un cuvint înainte generos. Și vouă, desigur, pentru că nu vă e totuna cum vă exprimați iubirea față de copiii voștri.

AND_3065

Oana Cuzino (Ce se întîmplă, doctore?, PROTV), promotor al sanatatii de mai bine de 10 ani

AND_2873

Daciana Sârbu predă la “Școala pentru sănătate” aceeasi lectie. “Sănătatea vine și din farfurie!”

AND_2807

O parte a echipei “Doamne de poveste”. Ionela Bănărescu (dreapta), producător general și mereu un vizionar, a crezut mai mult decît mine în  proiectul “Dulciuri de poveste”. Emil Cârjan (stînga), producător executiv.

AND_2588

Mădălina Andronic (centru), ilustratoarea care face poveștile mai frumoase ca Zîna Zorilor

AND_2885

Anca Biriș (dreapta), Centrul Educațional “Ioanid”, preocupată mereu de sănătatea copiilor

Daciana Sârbu (stînga), Adela Crișan, profesor “Ioanid” (centru)

AND_2815

Paula Herlo (“Romania, te iubesc!”) și Amalia Enache (Știrile PROTV), doi veterani in lupta pentru mai binele copiilor

AND_2984

Albertina Ionescu (TVR)

AND_2931
Corina Bârlădeanu (2ActivePR), aproape de proiectul “Dulciuri de poveste” din prima zi

AND_2846

Alex Dima (România, te iubesc!, PROTV), un soi de raw-vegan al mass-media vizuale

oana ionita

Oana Ionita (Cronica Cîrcotașilor, PrimaTV)

AND_2745

Dulciurile nu mai sînt plăceri vinovate!

ultimele posturi