“In mod normal, n-ar fi chiar momentul potrivit pentru o recenzie la cheesecake. Daca ar fi macar o farama de cheese in el. Ceea ce nu e cazul.

N-am tinut niciodata socoteala, dar cred c-am testat, ca sa nu zic c-am mancat de-a dreptul, vreo cateva zeci de tipuri de cheesecake pana acum. In principiu reteta e cred foarte simpla (nu m-am ocupat cu producerea, ci doar cu testarea), dar nu stiu cum se face ca niciodata nu seamana unul cu altul. Unele sunt mai cremoase, altele mai putin, unele mai gustoase, altele parca facute mai pe fuga.

Acum cateva seri am facut cunostinta cu primul cheesecake dintr-o cu totul alta categorie. Cu tot respectul pentru toti cei care l-au gatit de-a lungul vremii, cel despre care vorbesc este de departe cel mai echilibrat si gustos, din tot ce-am gustat pana acum. In plus, are o calitate aparte. Poate fi consumat inclusiv in post.

Nu stiu ce-a pus nevasta-mea in el, caci eu nu pun intrebari in domenii care-mi scapa. Ce stiu e ca m-am apropiat circumspect de el si am incheiat prin a testa, din start, 3 portii.

In principiu, as fi pastrat toata experienta asta pentru mine. Doar ca mi-a promis o noua serie pentru ziua de Craciun, in schimbul acestei recenzii. Asa ca m-am grabit sa bat palma” (Andi Moisescu)

ESENȚA

1+1/2 cană de caju înmuiat o ora-doua (sau peste noapte) și bine scurs
1 pahar de fresh de portocale
2 lingură de miere de rapiță
2 linguri de coajă rasă de portocale/lamiie bio
1 linguriță de agar-agar
10 picături de esență naturală de vanilie
1 cană de migdale fin rîșnite
1 lingură de ulei de cocos
1 pumn de stafide
1 lingură de mac
ALCHIMIA

Întîi e bine de știut că migdalele rîșnite, uleiul de cocos, o lingură de miere și 5 din cele 10 picături de esență naturală de vanilie sunt ingredientele magice ale celui mai simplu blat de prăjitură. Hocus-pocus e numele lui. Se amestecă repejor, pînă aromele se întrepătrund, iar aluatul capătă un aspect de cocă tare, cu multă personalitate, cu care se tapetează în strat subțire o formă inelată de tort.
Apoi vine crema de brînză fără de brinză. Abracadabra e numele ei! Căci din cîțiva pumni cu nuci caju, un pocal suc proaspăt de portocale, o lingură de miere, coaja rasă de portocale și ultimele picături de vanilie se întrupează instantaneu în blender o cremă dulce, parfumată, cum alta nu-i. Pe care aș putea-o mînca cu linguroiul fără zăbavă, daca scopuri mai nobile nu m-ar reține. Țelul e, desigur, prăjitura de sărbătoare. Așa că o amestec cu stafidele si gelifiantul făcut dintr-o linguriță rasă de agar-agar fiartă în jumătate de pahar cu apă pură și o torn cu multă băgare de seamă peste blatul din inel. Se ostoiește-ntîi sub o ploaie scurtă de mac și-apoi se dă la rece, să se răcorească.
Într-un sfert de ceas, e gata! În următorul sfert de ceas, e gata, gata de tot…

Sărbători fericite, dragele mele. Să vă meargă la inimă!

(27 septembrie 2011: TORT DE CIOCOLATĂ CU JELEU DE ZMEURĂ)

A ieșit mai bun decît tortul de ciocolată cu jeleu de zmeură și cremă de vanilie, făcut pentru ziua băieților.

A ieșit mai insinuant și mai aromat, decît faimoasa Cremă de zahăr ars.

A ieșit mai bogat  și mai imbelșugat în arome ca nemuritorul Prîslea cel voinic cu  ale sale mere de aur.

A ieșit atît de neașteptat de savuros, încît Lupii cei Raw (David și Luca) și-au înfipt dințișorii cu poftă în crema lui dulce, cu vanilie, și-au mai cerut o porție.

A ieșit pînă la urmă atît de gustos, încît pînă și Vînătorul cel Bun a pus armele de jurat în cui, a închis ochiul critic, a ferecat gura de cîrcotaș și a decretat că e cel mai bun tort hrană vie pe care l-a mîncat vreodată. Apropo, atît de tare i-a plăcut că e gata să scrie în premieră o mică recenzie culinară pe tema “Cheescake cu mac si stafide”.

Recenzia și rețeta, pe blogul www.oliviasteer.ro, azi!

Deci, rămii prin preajmă!

Amu cică era odată într-o ţară un crai, mare iubitor într-ale ospețelor cu mese întinse cît curpinzi cu ochii, ce icnesc sub povara purceilor de lapte – perpeliți pe îndelete la proțap și poposiți cu mare băgare de seamă pe tipsii de argint – cu vin curgînd în pocaluri bătute cu nestemate și cîntece de petrecere spre înveselirea mesenilor.

Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat. Și împăratul aista arata mult mai verde ca frati-su mai tînăr, căci nu întindea mese lungi de trei zile în împărăție, ci, cumpătat și întelept cum era, mînca oleacă, numai răriș, numai crud și verde, cum s-a îndurat să lase bunul Dumnezeu.

Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse(ră) niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului şi crăia istuilalt la o altă margine.

Iaca într-o bună, albă și blagoslovită zi, craiul trimese pe cel mai vrednic fecior al sau, Harap-Alb, la curtea lui Verde Împarat spre cunoașterea spiței crăiești din partea ailantă a pamîntului.

Drumu-i fu lung si plin de primejdii, dară a dat bunul Dumnezeu să ajungă și Harap Alb pînă la urmă. Mult se bucură Verde Împărat să-l vadă pe băiet, chiar așa colbuit și ostenit de drum cum era… Și cum, în astfel de momente, se cade la curțile împărătești să se cinstească oaspeți și gazde cu de-ale gurii, Verde Împărat dete poruncă să se întindă masă mare și să se împle degrabă cu tot ce era mai verde si mai crud prin regat. Dară cum Harap Alb nu era deprins cu bucatele verzi, împăratul îngădui să se facă un singur feliu de mîncare pîrjolit la foc, nici prea iute, nici prea moale, nici prea zdravăn și nici prea puțintea.

Harap Alb chibzui oleacă și dete poruncă slugilor domnești să soborască degrabă

ESENȚA

1 cană de orez
1 cană de lapte de migdale (sau apă)
1 cană de caju rîșnit fin
30 grame de unt de cacao (de se găsesc prin cămările împărătești; iar de nu, aici)
1 lingură de esență de vanilie (găsești aici)
3 lunguri de miere de salcîm

O dată soborîte cele trebuincioase feliului de mîncare rîvnit, iacă Harap Alb – învățat de Sfinta Vineri taina magiei în bucate – se zăvorî în bucătăria împărătească și purcese să deslușească următoarea lucrare de

ALCHIMIE

(Spă)lă, bob cu bob, orezul colbuit și-l curăță de pleavă cu grijă. Îl puse la înmuiet vreo două ceasuri în apă proaspătă și limpede de izvor și apoi îl dete în fiert, la aburi albi și pătrunzători, cum i-e și firea și feliul lui Harap Alb. Apoi, cu grija-n suflet, suflă-n orezul fiert ca să-l răcorească și se ajută și de foale, că-i fu graba mare. Apoi îl amestecă vîrtos cu linguroiul de lemn dimpreună cu nucile caju măcinate, mierea dulce de salcîm, untul înmiresmat de cacao – dat pe răzătoarea mică și înmuiet bine la bain marie – și esența de vanilie. Trecut întîi prin foc, orezul negreșit trebuia trecut amu și prin sabia (mixerului vertical), ca să se zămislească astfel dimpreună cu laptele de migdale o budincă moale, albă, aidoma sufletului și chipului frumos al lui Harap Alb!!!

Cînd totul fu gata, se înfățoșă dinaintea lui Verde Împărat și-i dete să vază magica lucrare. Verde Împărat se uită, se minună și porunci mezinei să împletească, cum ar împleti un fir alb-roș de mărțișor, datina craiului și datina împăratului. Fata mică de împărat făcu o vrajă și întrupă din trei pumni de fructe uscate o dulceață fermecată, de-i zice Rubine moi de merișor, și așternu totul în pocale, cum așeterni țoalele în lada cu zestre: un strat de cremă de orez Harap Alb, un strat de rubine moi și roșii, ca la curtea lui Verde Împărat.

Tare îi mai plăcu lui Harap Alb dulceața de merișor, dară și fata mică de împărat. Dulce si parfumată era dulceața, dar parcă mai dulce și mai parfumată era mezina. Așa că-i ceru pe data mîna de la tătîne-su, iar împăratul i-o dete cu inimă ușoară. Pe loc, făcură nuntă mare, jucară și se veseliră trei zile și trei nopți, ospătîndu-se nițel și din budinca lui Harap Alb și mai ales din bucatele alese și crude ale lui Verde Împărat. Și-au trăit fericiți pînă la adînci bătrîneți și-or mai trăi și azi, că pricină de beteșug n-au de ce avea….