IMG_0469

Zilele trecute, am ajuns pe lîngă măcelăria din poza de mai sus și m-au bușit, cum te bușește numa’ plînsu’ pe care nu l-ai plîns la vremea lui, niște amintiri pe care le credeam complet moarte și îngropate, fir-ar ele de amintiri amintite în contextu’ cel mai prost.

Citeste mai mult »

Puține lucruri – și cu atît mai neprețuite! – mai are omul de dat în vremurile astea de răstriște, din prea plinul inimii, fără să ceară în schimb nimica. O înjurătură cinstită de morți și sfinți, un scuipat-doi cu sete, un ” ‘tu-ți gura mă-tii” din tot suflet, un “băga-mi-aș” din prăsele  –  astea au mai rămas curate și sincere pe lume – relicve scumpe ale sacrei mărinimii.

Citeste mai mult »

Am recapitulat zilele astea o materie vastă, cea a vaccinurilor,  ca să pot sintetiza în cîteva postări viitoare informațiile apărute în reviste de specilitate, în corespondența privată a cîtorva medici cu coloană vertebrală sănătoasă, în cărți curajoase sau în scrisori deschise ale unor doctori onești care incriminează, scandalizați, practica inutilă și extrem de periculoasă a vaccinării.

Astă seară, am ajuns la scrisoarea deschisă împotriva vaccinurilor antirabice, redactată de medicul italian Carlo Ruala, profesor de igienă la Universitatea din Perusa, și m-am gîndit că ar fi un gest egoist să mă delectez de una singură cu ea. Aș vrea să v-o citesc și vouă. Ca pe o poveste de noapte bună. Are de toate. Monștri, un erou, drumuri inițiatice. Și pilde de viață lungă…

Edward-Jenner-1749-1823-Performing-The-First-Vaccination-Against-Smallpox-In-1796-1879

“Stimate Domnule Director al Jurnalului de Medicină din Paris,
Soarta a patru persoane din Novarais, mușcați de același cîine turbat și morți de turbare, după ce s-au supus, conștiincioși, tratamentului antirabic al Institutului Pasteur din Milano, va da naștere, cu siguranță, îndoielilor asupra utilității inoculărilor antirabice. Ele nu servesc, desigur, la prevenirea dezvoltării turbării la individul mușcat de un cîine turbat și în care a pătruns  otrava turbării. Numeroasele vindecări cu care se laudă noile noastre institute antirabice sînt vindecări ale indivizilor mușcați la care turbarea nu s-ar fi dezvoltat niciodată, chiar dacă n-ar fi fost supuși inoculărilor antirabice, și numărul mic de insuccese, din fiecare institut antirabic, reprezintă exact numărul celor care au fost într-adevăr atinși de turbare și care ar fi fost morți cu sau fără inoculări antirabice. Aceasta este aprecierea cea mai blîndă ce poate fi făcută despre opera noilor noastre institute antirabice, căci am putea – nu fără dreptate – să ne întrebăm dacă vreunii dintre indivizii tratați nu au murit tocmai din cauza inoculării înseși, după cum urmează să demonstrez.  Citeste mai mult »

ultimele posturi