avem o relație specială, el știe ce-mi place, eu știu ce-i place, îl asamblez cu tandrețe și îi dau să înghită, plescăind din axul său melcat, copane de morcovi după copane de morcovi, ciosvîrte de broccoli după alte ciosvîrte de broccoli, hălci proaspete de țelină și inimi vii de sfeclă, tăiate în două pe blatul din bucătărie – strălucitoare cromautopsie! Kuvings toarce mulțumit, ca o mîță mare, toarce, stoarce între măsele, fără grabă, pe îndelete, un suc roșu, consistent, pe care îl strîng într-o cupă curată și îl beau pe loc, în picioare, lacom, fără să respir. dar zilele trecute …

Citeste mai mult »

(Sharyl Attkisson, într-un USAF B-52, în 1999 – unul dintre primii jurnaliști care au zburat în misiune de luptă deasupra Kosovoului)

N-avea nici un rost să mai rămîn, a spus, într-un interviu, Sharyl Attkisson, la un an de la demisie. Nu mi s-a oferit niciodată șansa de a veni cu cazuri (de presă) mai bune. Aveam mai multe informații, mai multe surse, mai mulți furnizori de date (confidențiale), ba mai mult!, simțeam că pot produce știri mai grozave decît oricînd înainte, în cei 20 de ani de CBS News, și, totuși, cumva, îmi lipsea puterea de a le face să apară – oricare dintre ele –  la televizor“. 

Cariera în televiziune a ziaristei americane Sharyl Attkisson – în cinci rînduri cîștigătoarea prestigiosului premiu Emmy pentru jurnalism de investigație – s-a întins pe mai bine de trei decenii. În 2009, a arătat, cu dovezi, că așa-zisa pandemie a gripei porcine n-a fost decît o  isterie intens mediatizata,  complet nefondată și manufacturată. Dar libertatea de a acoperi corect subiectele fierbinți, de a ancheta pînă la sînge un caz, de a pune întrebări incomode autorităților – i-a fost încet furată. Anul trecut a părăsit CBS – o televiziune ca multe altele din SUA aflată, financiar vorbind,  la cheremul industriei farmaceutice și al altor industrii – la capătul unei lupte de aproape trei ani cu cenzura redacțională.

Citeste mai mult »

Am recapitulat zilele astea o materie vastă, cea a vaccinurilor,  ca să pot sintetiza în cîteva postări viitoare informațiile apărute în reviste de specilitate, în corespondența privată a cîtorva medici cu coloană vertebrală sănătoasă, în cărți curajoase sau în scrisori deschise ale unor doctori onești care incriminează, scandalizați, practica inutilă și extrem de periculoasă a vaccinării.

Astă seară, am ajuns la scrisoarea deschisă împotriva vaccinurilor antirabice, redactată de medicul italian Carlo Ruala, profesor de igienă la Universitatea din Perusa, și m-am gîndit că ar fi un gest egoist să mă delectez de una singură cu ea. Aș vrea să v-o citesc și vouă. Ca pe o poveste de noapte bună. Are de toate. Monștri, un erou, drumuri inițiatice. Și pilde de viață lungă…

“Stimate Domnule Director al Jurnalului de Medicină din Paris,
Soarta a patru persoane din Novarais, mușcați de același cîine turbat și morți de turbare, după ce s-au supus, conștiincioși, tratamentului antirabic al Institutului Pasteur din Milano, va da naștere, cu siguranță, îndoielilor asupra utilității inoculărilor antirabice. Ele nu servesc, desigur, la prevenirea dezvoltării turbării la individul mușcat de un cîine turbat și în care a pătruns  otrava turbării. Numeroasele vindecări cu care se laudă noile noastre institute antirabice sînt vindecări ale indivizilor mușcați la care turbarea nu s-ar fi dezvoltat niciodată, chiar dacă n-ar fi fost supuși inoculărilor antirabice, și numărul mic de insuccese, din fiecare institut antirabic, reprezintă exact numărul celor care au fost într-adevăr atinși de turbare și care ar fi fost morți cu sau fără inoculări antirabice. Aceasta este aprecierea cea mai blîndă ce poate fi făcută despre opera noilor noastre institute antirabice, căci am putea – nu fără dreptate – să ne întrebăm dacă vreunii dintre indivizii tratați nu au murit tocmai din cauza inoculării înseși, după cum urmează să demonstrez.  Citeste mai mult »