Amu cică era odată o vrăjitoare slută, da’ slută rău. Negritură, acritură, cu nas de hîrcă, ce iscodește trebile creștinilor și se scobește de dușmănie din te miri ce. Și avea Baba Cloanța pe fi’su, aidoma ei. Hîd, scundac și alta nu. Așa pizmuitor de tare era pocitania pămîntului pe frumusețea unui flăcău din sat, de nu gîndea decît cum să-i ție băiatului calea și să-i facă zile fripte. Pintrijel, c’așa’l chema, era o mîndrețe de flăcău , cu păr bălai și sufletul curat, de’ l iubea tăt satul. Citeste mai mult »

(Vila cu numărul 13)

 Și iată-mă, luîndu-mă de mîini cu Ana și țopăind cu mare detentă în sus și-n jos, ca două mingi de baschet, bubuind de extaz, în camera dublă a vilei cu numărul 13, din Tao Garden. E imaginea victoriei asupra forțelor nefaste. Un 13 umilit, pus cu botul pe labe. De altfel, nimic n-ar fi putut să spulbere o sumă de sincronicități fericite, care se înlănțuiseră ca mărgăritarele pe ață, de cu trei luni înainte, pe cînd mă aflam în cabina de machiaj din PROTV! Citeste mai mult »

Șocul a fost cumplit. Grămezi de șuvițe groase întîi, apoi smocuri ce ba-i rămîneau dimineața pe pernă, ba i se lipeau de mînă de fiecare dată cînd și-o trecea, din reflex, prin păr …  o aduceau tot mai aproape de clipa în care a ramas, în cele din urmă, complet cheală… Începuse doar de cîteva saptămîni inutila chimioterapie și, iată!, efectele erau rapide și devastatoare. Citeste mai mult »