redactie jurnal

(REDACȚIA JURNAL BIHOREAN, 1996) 

“Nu știi! N-ai vazut! N-ai ceas! N-ai chibrituri!. Nu fumezi! Și-ți vezi de drumul tău, da?”

De mii de ori am auzit asta de la tata. Pe toate tonurile. Cînd sfătos, cînd cicălitor. Cînd rugător, cînd amenințător. Mai ales în perioadele cînd circulau din gură-n gură povești de groază despre fete bătute și violate, direct în stradă. Prima întrebare era mereu “Agresorul a fost ungur?”, venită din convingerea că maghiarii sînt mai violenți, gata să comită fapte pasionale, ireparabile, odată stîrniți. Așa erau vremurile în ’80, așa mi le aduc aminte. Pline de idei preconcepute, ca acum. Încerc să nu mă culpabilizez, doar pentru că le-am trăit. Pînă la urmă, nu era misie ușoară să faci slalom printre prejudecăți într-un oraș ca Oradea, unde la mai puțin de 15  kilometri, dincolo de Borș, începea Occidentul. Orădeanul cu rude în Ungaria putea să treacă lesne ‘dincolo’ ca și cum ar transcende în alt plan, unul invizibil și intangibil pentru muritorul de rind, un fel de Shambala a ciocolatei si alunelor glazurate. Și asta doar cu pașaportul de mic trafic, precursorul exclusivisto-ceaușist al popularului post-decembrist “doar cu buletinul”. Și, de bună-seamă, cu o amănunțită dare de seamă la Securitate, ulterior.

Citeste mai mult »

ultimele posturi