(fragmente din răbojul uncheșului)

… apăi să știți, dragii moșului, că dacă e să hie o taină mare – da’ mare rău, însemnată adicătelea! – ce odata aflată de tăt norodul schimbă vieți și orînduieli crăiești, apăi aia nu se va afla pitulată în vreo scorbură vrăjită, păzită de zmei pîrdalnici or de Muma Pădurii cea turbată, nici în vreun cuib de șoim ferit de ochi omenesc … ori în peșteri mucede și întunecate… ori ferecată sub șepte lacăte în cufere grozave, adăpostite prin cămările și pohreburile împărătești. Fereasca Sfîntul! Nicicacum!

Supt lumina albă și curată a zilei se ție taina mare, liberă și neferită de ochi omenesc, acolo onde n-o cată mai-mai nime’… Onde n-o pot afla bezmeticii și pricinoșii, fără de glagorie. Că n-au ei suflet să vază și ochi să priceapă! O află doar creștinul dacă-i vrednic și cu inimă limpede! Ș-o pătrunde cu mintea, dacă vede adevărul în cea mai neguroasă beznă și uitare; iară bezna și amăgirea, în cea mai strălucitoare și înduplecătoare plăsmuire.

N-avea grijă! De aflat, o află omu’ bun și fără caznă mare, precum cucoșul din povestea “Punguței cu doi bani”- cea punguță aruncată-n țărînă și nebăgată de nime-n samă! O află numaidecît de-o cată-n dreapta, de-o cată’n stînga și de nu mere țanțoș la drumu’ mare, umflat în pene ca un curcan trufaș. Cît privește punguța din poveste, aflați, dragii moșului, că ea coprinde doi bănuți (unul de aur si altul de argint) care nu’s alta decît pecetea Soarelui și a Lunii și taina lor întreagă… Semne sfinte, ce șed la vedere nepăzite într-un șanț de pămînt, zîua-n amiaza mare, și taman d’aceea nevăzute de drumețul cel grăbit, ce cată-n alte zări cel lucru ce nu-l va găsi niciodată, ocolindu-și uite-așe norocu’…

Dapăi care-i rostu’ la tătă pălăvrăgeala ista, vi-i dați sama singuri degrabă…

Da’ nu mai întîi de-a vorbi oleacă de ospețele tămăduitoare întinse la masa adevărului! Mare vorbă-i asta și vi-i spune și de ce, numaidecît!

Masa ista-i, așe, fără de tipsii de aur, fără de pocale bătute cu petre scumpe, fără purcei la proțap ori vinuri vechi ce spumegă-n pahare. Așe să știți din capu’ locului, dragii moșului, să n-așteptați la alta! Iaca cum se-ntinde masa adevărului, umilă și sărăcuță, ca fata unchiețului din poveste, cu feliuri puține în blide mici de pămînt, doar cu apă curată, beută din cănățui smălțuite. Așe și altfel nu! Aproape goală, da’ totuși plină… plină de neminciună, de neboală și de neură, căci aistea sunt darurile cele mai de preț ale bunului Dumnezeu și hrana noastă de suflet, de minte și de trup!

Cît despre sărăcia mesii de care vă zisei, vă spun cinstit că pe ea șed oarece bucate, nu multe!, da’ închinate, nespurcate și nepîrjolite în arșița focului, dragii moșului. În ningău, gerar și făurar – ba în alți ani, chiar și de mărțișor cînd de-abia a dat urzica nițică frunză – la loc de mare fală pe masa adevărului șed buracul (sfecla) roș ca sîngele cel plin de viață, aiul (usturoiul) cel iute ca arșița sufletului celui îndrăgostit, cepșoara dulce, da’-nțepătoare, precum vorba femeii drăgăstoase, ce șade prea mult prin casă, hreanu-n putere, mai ceva ca buzduganul zmeului, curechii (varza) albi și roșii, cu zeama lor dulce și duioasă, balsam pentru pîntec și alta nu! Bostanul (dovleacul) cel copt și pîntecos se cere și dînsul pe masă, tot ca el și napii porcești, ridichioarele negruțe, gulioarele frăgeduțe, țelinișoarele putirincioase și morcovii drăguții, dară și nucile și semințele de tăte felurile. Roade dulci îs așezate și dînsele-n pînzătură, da’ puține cînd e crivăț afară; numa’ mere și pere zemoase ținute la loc ferit în pivnicioară peste iarnă or răchișoare acrișoare-aurii, tescuite molcom și îmblînzite cu nițică miere dulce, pîn se prefac în binecuvintatul Jar topit de răchișoare. Cin’ le mănincă pe aste tăte, dară răriș și numa’ puțintea, fără a uita de-a ajuna în fiece miercure și vineri lăsată nouă credincioșilor, viață lungă și blagoslovită de Dumnezeu va avea!

Dapă-i onde s-or găsi tăte iste minunății, nu mă’ntrebi? Ascunse-s doară? Păzite-s iară? Ferecate-s, Doamne? Nicicacum! Îs la vedere, ca punguța din poveste! Aflatu-le-vei pe orișice tarabă mică de piață, nițică voință să ai să-ntrebi tătăița de le-o vinde că cu cît le dă și să nu treci nepăsător mai colea, ca trufașul curcănel, chiar de-s mici și de țărînă pline. Ș-apoi de le-ai găsit, află că te-ai mîntuit! Căci cînd le-i pune pe masă, așe să știi de la unchieșu’, că pe masă vei fi pus și neboala și nefoamea, tătodată.

Amu ți-oi spune de ce-am pus în capu’ locului, buracul cel roș, ca sîngele cel iute al voinicului! Nu e-n iarnă plantă mai fermecată, ce să lecuiască beteșugurile cele mai grozave, ca buracu’ nost! Un sutar, ba mai bine!, de boli năpraznice se lasă duse, da’ duse pe pustii!, de-ți pui mintea și nădejdea în buracul cel fermecat! Drăguțu’ de el, e de mare ispravă tescuit molcom (stors în slow-juicer) și beut cu nesaț, de ai beteșug de pîntece (ulcer, gastrită, reflux esofagina), mațe trîndave (colita de putrefactie, constipație), beteșuguri muierești (amenoree, dereglări menstruale, ovare polichistice), vlagă ioc (anemie), slăbiciune mare-n inimă, cancer și leucemie, neputirință d-a pune geană pe geană (insomnie), sînge gros (boli varicoase, trimboflebită), gălbinare (hepatită), spuzeală și zăbăluțe (herpes și colțuri de gură crăpate), troahnă (gripă), schilăvie (hernie), mîhnire grozavă (depresie), beteșug de mai (boli de ficat, hepatită, ciroză, calculi biliari), nevedeală strașnică (miopie, astigmatism), moleșeală-n mădular (impotență), trudă mare (surmenarea organismului), junghiuri năprasnice (lumbago) ori bojoci șubreziți (afecțiuni pulmonare).

Da-i bun numa’ de-atît? Nicicacum! Zama de burac întinsă pe față, cum se întinde foaia de plăcintă cu sucitorul de lemn, te scapă de pistriciune deasă (pistrui), iară pusă pe cîrpe moi se dă la bube dulci (eczeme), bube roșii, cu puroi (acnee), negi cărnoși și dureroși (veruce) vătămături de tăte felurile (plăgi, răni, echimoze). Trasă pe pelea capului și frecată binișor cu deștele goale, zama te scapă de chelbe (alopecie), însurire (încărunțire) și tărîțar zgîmboit (mătreață), făcîndu-te iar flocos și mițos, ca la vîrsta dulcei pruncii. Iar picurată-n nas, vindecă de guturai și desfundă nasul, numaidecît! Tăt așe se face ș’n răul copchiilor (epilepsie), se scurje-n nas 2-3 picături de zamă, că buracu’ nost are zinc și acid folic, de care cel năpăstuit de alte-alea (epilepsie) are mare trebuință.

Apăi, mai are moșu’ a vă da rețete simple de-a potrivi buracul fermecat în blide, pe masă. Simple, dară tare gustoase, de să se lingă pe dește și ăl mai aprig mîncătoriu de bucate de frupt și hulpav să facă gogîlț-gogîlț, cel ce nu știe a ajuna de feliu. Da’ amu trebuie și uncheșu’ să-și tragă sufletul… Povesti-vom, dară, mai pe-ndelete – chiar și despre ailalte minunății de pe masa adevărului – mai peste o vreme, dragii moșului…  Pînă atunci, nu uitați! Orișice supărare v-ar tîrcoli netrebnică, beți zamă de burac, simplă ori băgată-n samă cu zama de morcovi și nițică de măr dulce, că-i fermecată și toate-or trece! Cu voia Celui Milostiv…

297 comentarii la “Buracul fermecat”

  1. Alexandra says:

    Draga mea,

    frumoasa postare, dar cum reusesti sa-ti faci copiii sa manance toate aceste legume? Eu asteptam cu mare nerabdare meniul copiilor tai si sper din suflet sa ne spui si cum combini toate aceste legume astfel incat mancarea asta sa fie pe placul lor. De fapt, cred ca asta este adevarata problema a mamicilor. Toate stim ce beneficii aduc ele pentru sanatatea noastra, dar oricat de mult m-as stradui sa-i explic unui copil de doi anisori cat de bine ii face telina cruda, sa zic, sau patrunjelul radacina, etc., tot nu-l conving sa manance. Si aici cred ca trebuie sa ne sari repede in ajutor; pt ca daca tu ti-ai convins ingerasii sa pape aceste legume, trebuie sa reusim si noi. Una e sa ii ascunzi prin mancare cate un catel de usturoi sau sa-i dai sa roada un morcov, etc. si alta e sa manance asta zi de zi, in sezonul rece. Intelegi tu ce vreau sa zic…Asadar, tu cum ai reusit? Astept in continuare meniul cu : dimineata…, la pranz… si seara…

    Pupici!

    • mira says:

      In povestea oliviei scrie ca din aceste legume se face suc. Iar cand ai in casa un storcator, nu ii mai dai copilului sa bea o porcarie de suc Tedi de morcovi, ci ii dai suc de morcovi natural, suc de Sfecla natural, suc de mere natural sau combinate.Un pahar de suc natural la prima masa a zilei mi se pare suficient si super hranitor. Eu in toamna am baut o saptamana intreaga doar suc de struguri rosii, 3 pahare pe zi: mic dejun, pranz si cina, si nu am murit, din contra am avut multa energie si m-am simtit excelent. Urmatoarea investitie pe care eu o voi face va fi un storcator.

      • Alexandra says:

        Draga Mira,
        e clar ca nu ai inteles ce am vrut sa spun, dar Olivia cu siguranta va intelege. Bineinteles ca ii dau suc proaspat stors, chiar si mamele noastre ne dadeau noua, chiar daca nu aveau storcator ( radeau pe razatoare leguma, apoi storceau bine intr-un tifon, pana iesea suc ), dar nu cred ca e suficient ca la micul dejun sa-i dai doar un suc. Ii dau copilului meu de foarte mult timp cate un suc pe stomacul gol, dar asta nu inseamna ca asta a fost micul lui dejun. Sau daca tie iti cere apoi papa, ce faci? ii mai dai un suc? Ii spui ca tu asa ai trait o saptamana, numai cu suc? Si asa trebuie sa-l inveti si pe el!!? Sa nu uitam totusi de nevoile copilasilor nostri si tocmai de aceea insist ca Olivia sa publice un meniu pe cel putin o sapt cu tot ceea ce mananca copiii ei, pt ca noi, mamele care vrem sa ne apucam sa le dam numai mancare cruda, sa nu facem greseli.

    • olivia says:

      Curind, Alexandra:)

  2. Cristina I. says:

    Draga O,
    O poveste fermecata despre burac asteptam de multa vreme, stiam o parte dintre puterile lui, pe altele le-am aflat acum.
    Multumim pentru tot!
    La un moment dat,am deschis o discutie aici, in legatura cu coloritul urinei si al scaunului in urma consumului de sfecla…este el in regula??
    Te intreb, pentru ca am observat ca urina si scaunul Rebecai se coloreaza intens dupa fiecare administrare.
    Tot in comment-ul acela dadusem si un link catre un articol in care se spunea ca acest colorit ascunde ceva afectiuni.
    Trebuie sa ma ingrijorez? Rebeca ar putea avea ceva?
    Si o ultima intrebare… nu pot s-o fac sa bea lapte de migdale simplu sub nicio forma, are ceva daca i-l amestec cu sucul de fructe si legume(asa am reusit s-o mai pacalesc 🙂 )?
    Pupici

    • Anca says:

      Buna,

      Si eu consum sfecla de rosie (facuta suc) zilnic si intr-adevar urina este mai rosie. M-am documentat, dupa ce am tras o sperietura si am vazut ca e normal.

      Seara buna,
      Anca

      • Anca says:

        Lapte de vaca/capra bea?
        Eu am facut trecerea treptat. Acum 90% din lapte este de migdale si restul e de vaca. In curand i-l scot de tot pe cel de vaca. A durat vreo 3 saptamani acest proces de inlocuire treptata.

        Sper sa te ajute :). Succes!

        • Cristina I. says:

          Asa am incercat si eu la inceput, insa l-a detectat imediat, nu stiu daca ii pusesem 10-15 ml (lapte de migdale)in cana. Dupa aceasta experienta nu a mai vrut lapte vreo 2 saptamani :)), eu m-am bucurat ca nu a mai vrut, insa cum vrea…
          si ii pun si lapte de migdale, imediat imi spune ca nu ii place, ca vrea lapte simplu :(. Azi i l-am pus in suc si nu l-a detectat, daca nu ar fi vreo problema sa le amestec, i l-as da asa

      • carmen faur says:

        Mikhail Tombak vorbeste in cartea lui despre un test simplu pe care il poti face pentru a vedea daca intestinul gros functioneaza corect si anume : beti doua lingurite de suc proaspat de sfecla .
        Daca dupa patru ore urina dvs. devine rosie , intestinul gros nu functioneaza cum trebuie .
        Asadar s-ar putea ca acea urina rosie despre care vorbesti Anca sa-ti arate ca ai nevoie de o cura de detoxifiere a colonului . Spune-ne tu Olivia ce parere ai despre acest lucru

        • Anca says:

          Draga Carmen,

          Cand am scris ca m-am documentat, am stiut doarte bine la ce ma refer (aici era inclus si Mikhail Tombak :), pe langa alte 4 carti care abordau subiectul + materiale de pe internet).
          Uite si parerea Oliviei:”Din ceea ce am citit pina acum, pigmentarea urinei si a scaunului ca urmare a consumului de sfecla si suc de sfecla nu are cauza patologica. E normal. Dar o trecere prea rapida a pigmentului in urina (in decurs de citeva zeci de minute), ar denota o infectie urinara. Care ghici ce? Se trateaza tot cu suc de sfecla cel mai bine …

          Week-end placut!

    • Georgiana says:

      Cristina acesta este raspunsul Oliviei la “problema” ta. Probabil ca ti-a scapat. 🙂

      olivia
      January 30, 2012 at 22:52

      Din ceea ce am citit pina acum, pigmentarea urinei si a scaunului ca urmare a consumului de sfecla si suc de sfecla nu are cauza patologica. E normal. Dar o trecere prea rapida a pigmentului in urina (in decurs de citeva zeci de minute), ar denota o infectie urinara. Care ghici ce? Se trateaza tot cu suc de sfecla cel mai bine … 🙂
      Pupici rubinii!

      P.S. Olivia, nimic nimic cu rezolvarea functionarii butonului “Cautare” in site? 😀

      • Cristina I. says:

        Clar mi-a scapat, multumesc tare mult Georgiana, mi s-a luat o piatra dupa inima, pigmentarea apare de la 3-4 ore in sus.
        O zi minunata tuturor

    • olivia says:

      Multumesc, Cristina! Pupici rubinii, draga mea!
      O

    • luminita says:

      Odata cu migdalele pune si fulgi de cocos. Va fi mai gustos.

  3. Roxu says:

    Ce bine grai din nou povestitoarea noastra maiastra!

    D-apai ne era tare dor de povestile dumitale, bucurie mare ca am invatat alte minunatii despre buracul miraculos :). Cautam sa fie ceva timp de cand imi zorea inima sa cunosc mai multe despre aista, de-aici mare-mi fu mirarea sa citesc tocmai aici.

    Dara iata ca vin cu o ghicitoare, a carei talmacire mi-e inca pierduta-n lume: pentru napraznica Zona Zoster ce remediu se foloseste? Boala rasarita din senin asupra unui om (n.r. barbat), intr-o zona sensibila a corpului? Fara soc emotional survenit sau un o scadere brusca a sistemului imunitar…

    Cu muuult drag,
    Roxu

  4. escu says:

    burac = sfecla ? scuze, dar nu am putut citi integral postarea din cauza limbajului arhaic

    • IULIA R. says:

      de citit sa zicem ca intelegem ca nu stii dar nici pozele nu le vezi ? 🙂

      • escu says:

        Pai numai din poze am dedus ca ar fi sfecla, de-asta vroiam sa fiu sigura. Oricum, nu conteaza ca nu intelege toata lumea postarile, bine ca sunt comentariile pe intelesul tuturor, ca pana la urma astea sunt cele mai importante, de aici invat cele mai multe lucruri.

    • Cristina says:

      Ce bine ar fi daca Olivia ar vorbi si pe intelesul nostru :), al celor care nu am fost invatati cu acest limbaj arhaic… Olivia, ti-am ramane recunoscatori… Multumim

      • olivia says:

        Ma joc si eu cu vorbele, de-a snoavele… sa ma ierti, da’ nu ma pot abtine :)))

        • stela says:

          Draga Olivia,

          Nu te abtine, parca vorbele astea vechi ajung mai adanc in inima noastra.

          Te pup!

          • IULIA R. says:

            Asa este… vorbele astea parca transmit mesajul mai puternic iar blog-ul are ceva special, ceva aparte ,limbajul il face special :))) ca sa nu mai spun de talcul povestilor …totul e perfect 🙂
            mama mea chair ma roaga sa-i printez povestile pe care le citeste si rasciteste …

      • Madalina says:

        Limbajul asta ma face sa citesc mai cu atentie postarea.

        Cu mult drag,

        Madalina

  5. IULIA R. says:

    olivia, e recomandat buracul ros si pentru o burtica mareee de 5 luni ?

    • olivia says:

      Mai ales!!! Contine muuuult acid folic si fereste fatul de malformatii!!! Pentru burtici mari si mici, buracul se face mai nazdravan ca oricind! Eu am baut mult suc de sfecla in ambele sarcini!

      • IULIA R. says:

        Multumesc mult de raspuns !!! am baut si pana acum dar nu foarte mult….o sa-l introduc zilnic in sucurile mele :))

      • Lavinia says:

        Olivia, cu fierul si acidul folic sunt acoperita in sarcina cu burac si pintrijel. Dar ce pap si beau in loc de utrogestan? In prima sarcina am avut sangerari si am tot luat utrogestan. Acum as vrea sa duc sarcina si fara capsule hormonale. Cat despre burac, pe el dau vina ca am ramas insarcinata cand ma asteptam mai putin!!!

        • olivia says:

          Draga mea,
          Felicitari! Sa ai o sarcina usoara! Si eu cred ca buracul si-a facut datoria!
          Utrogestan e progesteron sintetic si are efecte negative asupra balantei hormonale a mamei. Duce (sau poate duce) la acnee, seboree, reactii alergice si urticarie, mancarine vulvara, crestere in greutate, umflaturi ale sanilor, sangerari, greata, voma, inflamatia mucoasei cavitatii bucale, catabolism, somnolenta, stare depresiva.
          Progesteronul organic este un hormon produs de ovare, responsabil pentru schimbarile care au loc in uter in a doua parte a ciclului menstrual. Pregateste uterul pentru implantarea oului fertilizat si ajuta la mentinerea acestuia in timpul sarcinii.
          Surse vegetale de progesteron sunt mugurii de zmeur (pe care ii gasesti in preparatele gemoterapice de la Dacia Plant si PlantExtrakt). Buracul mai are faima ca fixeaza sarcina. Dar si sucul de morcovi. Dar fiind vorba de o situatie extrem de delicata, consulta-te, inainte sa te auto-tratezi si cu un fitoterpeut bun (ti-l recomand pe Ovidiu Bujor; daca nu reusesti sa ajungi la el, apeleaza la cartile lui).
          Cu drag,
          O

  6. Cata says:

    Da,Mira,facem suc, dar cand copilul nu vrea deloc sa bea nici suc? Noi bem in fata lui sa-i facem pofta,insa el nici nu vrea sa auda de nici un fel de suc; numai de portocale bea si nici pe ala nu-l prefera mereu…daca nici sucul de mere nu-i place…merele le mananca pasate sau pur si simplu musca din ele,dar la suc sa vezi ce se stramba! Al meu pui are un an si 5 luni;imi pare bine ca macar ii place mult laptele de migdale;i-a placut de la bun inceput; nu-mi venea a crede…noi,mamicile am vrea sa le dam puilor tot ce e mai sanatos,dar e greu cu mofturosii!

    • olivia says:

      Dar ce vrea el sa manince, care sunt alimentele lui preferate, Cata?

      • Cata says:

        Ii place f.mult ciorbita, supa mananca f.rar,ii plac cartofii fierti,fructe prefera doar banane,mere,pere,avocado,portocale(uneori);legume crude nu vrea nici sa rontaie,nici suc de legume;dupa cum am mai spus,nici sucul de mere nu-i place…cel mai mult ma supara faptul ca alimente care erau printre preferatele lui,dupa un timp ajung sa nu-i mai placa deloc…de exemplu,cand avea 7 luni savura cu placere sucul de morcov,de mar; probabil ca a cunoscut mai multe gusturi acum si de aceea se alinta. Mai papa si branza de vaci o data pe saptamana; oua-f.rar.

  7. Cata says:

    Iulia, iti doresc o sarcina cat mai frumoasa si usoara!
    Sanatate multa si pupici!

  8. carmen faur says:

    Olivia , fetita mea a avut rosu in gat saptamana trecuta si i-am facut o analiza de exudat faringian care a iesit pozitiva cu Streptococcus beta-hemolitic de tip A .Insa ea acum se simte bine , nu are nici un fel de simptom de boala , insa medicul i-a prescris antibiotic . Inca nu am inceput tratamentul , pentru ca am dubii cu privire la necesitatea lui . Ma poti ajuta cu cateva informatii , te rog , eventual un tratament natural pe care i l-as putea da …
    Multumesc pentru ajutor !

    • Laura says:

      Streptococul beta hemolitic de tip A este extrem de periculos datorita complicatiilor la distanta pe care le poate da.Daca nu vrei ca fetita ta sa faca poliartrita reumatoida sau endocardita bacteriana,incepe urgent tratamentul cu antibiotice pe care ti l a recomandat medicul!Si poti ,dupa ce exudatul devine negativ ,sa i dai ce produse naturiste doresti pentru ca infectia sa nu se mai repete.Deocamdata singura optiune realista si eficienta este tratamentul alopat.

      • olivia says:

        Streptococul este un animal pasnic, de curte. Se baga in casa, cind sare gardul si gaseste pe dusumeaua din sufragerie resturi de mincare, puturoare. Vine si face curat! Le papa, adica. Daca in sufragerie (a se citi organism!) e curat (adica fara toxine), nu-l trage nasul-n casa, ci sta in curte, unde se joaca nestingherit. Cum sa-l faci sa nu-si bage botul unde nu-i fierbe oala? Sa tii organismul curat, fara E-uri, fara coloranti, fara alimente indigeste (carne, lapte, oua, brinza, prajeli, dulciuri rafinate, zahar alb, faina alba etc, etc …. si medicamente alopate, printre care – desigur – si antibiotice), tratate de organism drept toxine periculoase. Pe scurt, asta e teoria cu orice virus, bacterie ori fungi! Eu o pun in practica si stii ce? Foarte tare functioneaza. Incearca si tu doua- trei saptamini, sa vezi cum se imblinzeste streptococul si se pune singur cu botul pe labe! Iti spun un secret: buracul fermecat e marele dresor!

    • anca says:

      Carmen,intr-o postare mai veche i-am trimis un mesaj cu aceasi problema, am rezolvat-o fara pic de antibiotic, asa eram si noi inainte de cresa am facut analizele si am ramas surprinsa ca avea streptococul deoarece nu avea nici un simtom.
      Am rezolvat problema cu tinctura de propolis in fiecare zi si un catel de usturoi, multe sucuri de fructe, mancare cat mai sanatoasa, acum suntem ok nu mai avem nimic.
      Tratatamentul cu antibiotice nu v-a face decat sa amelioreze, nu-l va distruge total iar cand o sa apara din nou este posibil sa fie chiar imun la antibiotic, nu mai spun de imunitatea copilului care v-a fi distrusa.
      Daca urmezi tratamentul natural v-a dura mai mult timp dar merita, asta este alegerea ta.
      Sanatate!

      • adina says:

        Anca
        si fetitei mele de 6 ani i-a iesit pozitiv acest streptococ de tip a daca poti detalia te rog tratamentul cu tinctura de propolis si usturoiul..

    • olivia says:

      Un copy paste, de ajutor?
      “Streptococul este un animal pasnic, de curte. Se baga in casa, cind sare gardul si gaseste pe dusumeaua din sufragerie resturi de mincare, puturoare. Vine si face curat! Le papa, adica. Daca in sufragerie (a se citi organism!) e curat (adica fara toxine), nu-l trage nasul-n casa, ci sta in curte, unde se joaca nestingherit. Cum sa-l faci sa nu-si bage botul unde nu-i fierbe oala? Sa tii organismul curat, fara E-uri, fara coloranti, fara alimente indigeste (carne, lapte, oua, brinza, prajeli, dulciuri rafinate, zahar alb, faina alba etc, etc …. si medicamente alopate, printre care – desigur – si antibiotice), tratate de organism drept toxine periculoase. Pe scurt, asta e teoria cu orice virus, bacterie ori fungi! Eu o pun in practica si stii ce? Foarte tare functioneaza. Incearca si tu doua- trei saptamini, sa vezi cum se imblinzeste streptococul si se pune singur cu botul pe labe! Iti spun un secret: buracul fermecat e marele dresor!”

  9. Anita says:

    Buna Olivia,

    Verisoul meu de 2 ani si 10 luni a fost diagnosticat cu cancer (tumora giganta mediastinala maligna). A inceput ieri cura de citostatice….dar le suporta foarte greu. Cum am putea sa il ajutam?Ce sa ii dam sa ii intarim sistemul imunitar in astfel de situatii? Ce ai face daca ai fi in locul nostru? Ce decizie ai lua privind tratamentul?

    Cu speranta,

    Anita

    • olivia says:

      Foarte rau imi pare de verisorul tau. Iti recomand intii filmul asta: “Cancerul este o afacere”. Sper sa te ajute sa intelegi mai bine situatia in care sunteti si care sunt optiunile (toate) pe care le aveti. Iti tin pumnii, draga mea. O sa ma rog pentru voi toti!

      • Anita says:

        Iti multumesc Olivia!

      • Anita says:

        Multumesc Olivia, sa inteleg ca “leacul” sta “doar” in acest tratament dezvoltat de Dr. Burzynski? Stiu ca chimioterapia si radiatiile nu il ajuta insa parintilor nu li s-a propus o alta varianta. Ai idee cam la ce suma de bani s-ar ridica un astfel de tratament la clinica sa privata? Te rog mult spune-mi si ce anume trebuie sa pape puisorul (se simte slabit si are dureri)…de fapt nici nu vrea sa manance, mai mult il hranesc artificial. Este foarte trist ce se intampla, parintii lui sunt disperati. Ieri a facut insuficienta renala d ela citostatice. Multumesc

        Anita

        • olivia says:

          E dureros ce-mi povestesti. Cu atit mai mult cu cit e vorba de un copilas atit de mic, ce nu poate decit sa se supuna oricarei decizii s-ar lua in numele sau…
          As indrazni sa-mi dau cu parerea, spunind ca leacul nu sta doar in tratamentului lui Burzynski. Foarte eficiente s-au doevdit si metoda lui Gerson, metoda lui Valeriu Popa, metoda lui Rudolf Breuss, metoda lui Ann Wigmore (cea cu care s-a vindecat ea de cancer terminal, iar nu inovatiile ciudate care se practica la clinica Hippocrate Institute, dupa moartea ei si in numele ei), metoda lui Norman Walker. Mai toate se bazeaza pe o alimentatie 100% cruda, cit mai bogata in nutrienti (de aici si sucurile de iarba de griu, germenii, rejuvelac, sucurile verzi, dar si cele din sfecla, morcovi, cartof etc etc si ceaiurile medicinale – care sunt cele mai puternice arme in lupta oricarei boli).
          E o decizie cumplit de grea pe care trebuie sa o ia doar parintii, in cunostinta de cauza. Tu nu, cu atit mai putin eu… Dar e bine sa le explici toate variantele care exista; sa inteleaga ce riscuri presupun chimio si radioterapia, care e probabilitatea ca un astfel de tratament sa dea rezultate. Doctorul Laza, cel care condus clinica de medicina naturista de la Breaza multi ani, mutat acum in Cluj, ar putea fi de ajutor. Cristela Georgescu ti=ar putea da un contact actualizat ( o gasesti pe blogul ei http://www.cristelageorgescu.ro) Mai exista Herghelia, o alta clinica naturista, dar care intre timp s-a s-a umplut de medici alopati, asa ca nu stiu daca e ceea ce ai cauta, la o adica.

  10. RoxanaR says:

    Buna Olivia,

    Multumim frumos pentru informatii. Cum iti este cu Master Cleanse? Eu m-am apucat de astazi si am o dilema. Este voie sa bei ceaiuri in timpul zilei cat tin dieta?

    Multumesc.
    Pupici

    • carmen faur says:

      Din cate am inteles eu in urma documentarii pe acest subiect, nu , nu poti . Trebuie sa bei doar limonada preparata proaspat de fiecare data , iar seara un ceai de crusin .
      Bafta !

    • olivia says:

      L-am intrerupt in a noua zi, caci a intervenit un eveniment neprevazut! Dar mi-e dor deja sa-l fac din nou!!! 🙂 M-am simtit incredibil de energica in toata perioada asta! Am baut ceaiuri de detox, iar seara – de crusin.
      Pupici rubinii!
      O

      • Mara says:

        Olivia,

        Mai am patru zile si termin “curatenia”:)..cat de serioasa e treaba cu easy-out? tu ce ai mancat in zilele de dupa?
        Iti multumesc! O zi frumoasa tuturor!

        • olivia says:

          Foartea serioasa! Un final abrupt poate sa strice tot ce-ai construit zece zile. Eu am iesit din post cu sucuri de sflecla (iar buracu’ nost’, ca-i cel mai bun!), morcovi si mar, dar si suc de citrice, pe care le-am gait la un magazin bio din Bucuresti.

      • kinga says:

        Ma apuc si eu de Master Cleanse de maine dimineata (am pregatit terenul – de 5 zile consum numai sucuri de legume si fructe); am emotii 😀

        As vrea sa stiu cum trebuie baute limonadele: pe portii (cate un pahar de fiecare data cand simt nevoia) sau pot bea dintr-o data si 2 pahare de exemplu?

        Iar ceaiul de crusin este “scoarta de crusin” din care fac un decoct? Cat ceai de crusin se bea seara? 1 cana? E laxativ, nu? 😀

        As mai vrea sa stiu, va rog, cum v-ati simtit pe parcursul unei zile de MC? Ati fost toata ziua “legate” de o toaleta?

        Astept cu interes raspunsurile voastre, Olivia… 🙂
        Tin pumnii celor care se apuca!

        • Mara says:

          Draga Kinga,

          Eu sunt in a 8-a zi de MS si ma simt grozav din toate punctele de vedere.
          Am baut cate o cana de ceai laxativ(scoarta de crusin) in fiecare seara. Efectul ceaiului+ SWF, l-am resimitit pana la 3 ore dupa cel de-al doilea pahar de apa cu sare. Pentru a nu depinde de alta toaleta, am incercat sa ma trezesc mai devreme in fiecare dimineata.
          Pentru ca sunt toata ziua plecata, am amestecat mierea cu zeama de lamaie si beau cate un pahar de 250 ml in functie de timpul pe care il am la dispozitie( min 2l in cursul zilei)..adaug piperul cayenne in fiecare portie:)
          E mai simplu decat pare 🙂
          Cu drag,

          • kinga says:

            Multumesc Mara! Foarte mult! 🙂

          • kinga says:

            “Efectul ceaiului+ SWF, l-am resimitit pana la 3 ore dupa cel de-al doilea pahar de apa cu sare.”

            nu prea am inteles asta: pahar de apa cu sare? te referi la acel litru de apa cu sare sau paharele de lamaie? Din cate am inteles SWF reprezinta 1 litru de apa cu 2 lingurite de sare..despre “pahare” se vorbea referitor la limonada.

      • RoxanaR says:

        Buna Olivia,
        Ce parere ai de siropul acesta in locul siropului de artar pentru Master Cleanse?
        http://www.neera.ro/

        Multumesc

    • Cosmin says:

      Pentru ca acest blog este deschis dezbaterilor supun si eu atentiei un aspect care mi se pare prezentat in profund contradictoriu pe acest blog:
      1. Se spune ca o apa cu TDS mai mare de 50 nu este buna pentru organism, putand sa duca la multe probleme de sanatate, datorita cantitatii prea mari de minerale anorganice
      2. Se spune ca vegetalele procesate termic devin toxice pentru organism din cauza mineralelor anorganice, cu alte cuvinte un morcov fiert este toxic pentru organism
      3. Tot pe acest blog sunt recomandate diferite tipuri de ceaiuri (infuzii sau decoct).

      Punctul 3 intra in contradictie flagranta cu unul dintre punctele 1 sau 2. De ce? Pai ceaiul se obtine prin tratarea termica a plantei ceea ce duce la o “apa” plina de minerale anorganice cu o valoare a TDS mai mare de 1000. Toate enzimele sunt distruse, la fel ca la punctul 2. Urmand rationamentul punctului 1 rezulta ca ceaiul este un lichd plin de minerale anorganice, toxic pentru organism, cu un TDS mai mare decat apa de la PET sau de la robinet din orice zona din Bucuresti. Sa fie oare ceaiul toxic pentru organism?? Daca nu, inseamna ca punctul 1 nu este adevarat si trebuie revizuit!

      Asadar, care este adevarul? Apa cu un continut mare de minerale anorganice cu TDS > 50 este buna sau nu? Ceaiul care are un continut urias de minerale anorganice este bun sau nu?

      Si nu in ultimul rand, sarea folosita la detoxifierea cu Master Cleanse, nu poate dauna la fel cum o face si o apa cu TDS foarte mare?

      Atept raspunsuri care sa ma ajute sa inteleg de ce nu ar fi in contradictie punctele enumerate de mine.

      • olivia says:

        Iti raspund eu cu placere de inadata ce ma eliberez.

      • Cosmin says:

        Intrucat Olivia nu are timp sa imi raspunda rog din suflet si pe cititori sa aduca opinii pro sau contra. Este sau nu ceaiul din plante medicinale benefic pentru organism, avand un TDS mare si fiind plin de minerale anorganice? De ce o supa din legume si verdeturi este toxica dar ceaiul este benefic? De ce o apa cu TDS mare nu este buna, dar ceaiul da? De ce toate vegetalele fierte sunt considerate toxice pentru organism insa plantele medicinale fierte sunt bune? Care este diferenta? Este una dintre marile contradictii din alimentatia RAW… Daca infuzia de salvie este sanatoasa atunci si apa in care fierbe spanacul sau morcovul ar trebui sa fie sanatoasa.

      • Cosmin says:

        Olivia, am sa te rog totusi pentru un raspuns foarte pe scurt cand iti faci timp. Un raspuns mi-ar fi de ajutor, ceva poate imi scapa.

        • olivia says:

          Draga Cosmin,
          plantele medicinale, dupa Robert Morse, detin informatia primordiala, la care se racordeaza, printr-un fenomen de sincronicitate, vibratiile celulare. De aici rezida puterea lor tamaduitoare. Deci plantele medicinale au dupa el un regim special, si nici infuzia, nici chiar decoctul nu pot sa “omoare” aceasta informatie. De altfel, infuzia – cea ma utilizata modalitate de a prepara ceaiul – nu presupune fierbere, ca in cazul supelor. Ci doar oparire. Mai toate proprietatile plantei sunt astfel salvate. Dar e o idee si mai buna sa iti prepari ceaiuri medicinale hrana vie, punind plantele in apa filtrata peste noapte. Rezulta in cele mai multe cazuri, ceaiuri reci identice la gust cu cele oparite/infuzate, dar cu mult mai valoroase nutritional. Nu neaparat si informativ. 🙂
          O seara minunata!
          O

          • Cosmin says:

            Olivia, spui ca plantele medicinale isi pastreaza majoritatea proprietatilor dupa infuzie, adica dupa cateva minute la peste 90 grade. Ai putea sa spui care sunt proprietatile la care te referi? Cum sunt afectate enzimele si vitaminele?

            Tu cum prepari ceaiurile medicinale? Infuzate sau reci?

            De asemenea, mai spui ca nici macar decoctul nu poate distruge informatia pastrata de planta medicinala. Te rog sa indici o lista de “vegetale” ce ne pot aduce beneficii chiar si dupa tratare termica asa cum e cazul plantelor medicinale. Se limiteaza aceasta lista numai la plantele medicinale? Dar frunzele de patrunjel? Dar sfecla rosie?

            Sper ca imi vei raspunde…

        • Cosmin says:

          Iti multumesc pentru raspuns Olivia. Nu m-ai lamurit insa de ce nu sunt toxice pentru organism mineralele anorganice continute in ceaiul obtinut prin oparirea plantelor; caci asta se intampla prin oparirea plantei – se distrug enzimele si mineralele organice devin anorganice. Tu ne-ai invatat ca mineralele anorganice din mancare sunt toxice si se depun. Sa inteleg ca efectul tamaduitor al plantelor medicinale fac ca aceste minerale anorganice sa devina prietenoase pentru organism? Pe acest principiu putem folosi la ceaiul rece si o apa plata cu TDS mare, corect? Cum stiu ca o planta are efect tamaduitor sau nu? Daca fac o supa obtinuta doar prin oparirea legumelor (morcov, sfecla, telina, patrunjel, pastarnac) si verdeturilor (patrunjel, leustean) nu obtin de asemenea o mancare sanatoasa?
          Astept cu interes raspunsul tau.

      • Cosmin says:

        Olivia tu spui intr-un comentariu urmatorul lucru: “Oxidul de zinc e un mineral anorganic, care – ca orice mineral anorganic – e coroziv si ataca tesuturile. Cind vine vorba de lotiuni si creme de corp si fata, regula de aur e sa nu intinzi nimic pe piele din ceea ce n-ai putea si minca.”

        Acest lucru nu intra in contradictie cu crema, scrubul si sapunul bazate pe sare, sarea fiind tot un mineral anorganic?

        Dar sarea folosita intern in cantitati mari pentru detoxifiere?

        Nu inteleg de ce eviti acest subiect…

        Inca ceva: ce filtru de dus folosesti pentru a limita invazia mineralelor anorganice prin piele?

        • olivia says:

          Draga Cosmin, ia te rog Paul Bragg, Robert Morse si Norman Walker in brate si afla singur raspuns la toate intrebarile tale. Paul Bragg o sa-ti spuna de ce sarea in apa (mai ales cea de mare) e excelenta pentru piele si de ce apa minerala e buna numai la imbaiat si de ce mineralele anorganice din ea sunt ca un magnet pentru toxinele localizate cutanat. Robert Morse o sa-ti explice cum e cu plantele medicinale si cu informatia primodiala din ele si de ce sunt ele bune si necesare chiar si infuzate. Iar Norman Walker o sa-ti descilceasca – asa, ca nimeni altul – care e diferenta dintre mineralele anorganice si cele organice din sucurile proaspat stoarse. Trage singurel concluzii si apoi impartaseste-;le si cu noi. Eu am atitea de facut zilele astea, iar subiectul pe care imi ceri sa-l lamuresc – atit de lung….Ar trebui sa fac un post intrg despre asta si nu-mi mai pot permite sa fac promisiuni pe care nu stiu cind le pot tine 🙁

          • Cosmin says:

            Draga Olivia, te rog sa imi indici exact titlurile cartilor care imi pot raspunde la intrebari. Le voi citi sau reciti si dupa ce voi trage “singurel” concluziile le voi impartasi.

            Parerea mea este ca daca tu personal nu explici aceste lucruri, provoci confuzie. Faci afirmatii cu scop general valabil (de ex “mineralele anorganice sun toxice”) dar apoi vii cu multe exceptii fara sa explici de ce poti incalca regula de aur. Daca eviti argumentarea pe motivul lipsei de timp si sugerezi “pune mana si citeste tu singurel daca mai vrei si explicatii” atunci scopul blogului, acela de a impartasi, devine neclar.

            In fine, astept lista de carti si dupa ce le voi fi citit voi impartasi concluziile.

  11. livia says:

    Buna Olivia, fetelor,

    Am cumparat o punguta cu perle tapioca si as vrea sa stiu daca este un produs sanatos. pe wiki am citit ca ar contine fier, calciu, acid folic, omega 3…eu las 2-3 ore perlele la inmuiat in lapte de soia si apoi le mananc asa. daca aveti mai multe detalii va rog sa le impartasiti.

    de asemenea as vrea sa stiu, de la cele care au inceput/terminat master cleanse, ce probiotice iau pentru refacerea florei intestinale.

    multumesc.

    livia.

    • olivia says:

      Nu e nevoie de probiotice, flora intestinala se reface singura integral – dupa cum spun mai toti naturopatii – cu sucuri de morcovi si sfecla, baute asiduu in prima saptamina de dupa master cleanse. Back to “buracul fermecat”, deci! 🙂

  12. angela says:

    Buna,
    Pielea aspra a mâinilor şi în special pielea crăpată dintre degete e vreun semn? Nu reuşesc sa scap….o fi vreo lipsa de ceva? O recomandare, vreun sfat?

    • olivia says:

      Noi toti avem miinile crapate, in zona unde stau eu, din cauza apei de la robinet. E Î-N-F-I-O-R-A-T-O-A-R-E!!!! Miroase a clor si aia rece, dar mai nou si aia calda. Trebuie sa-mi iau manusi de cauciuc. La baie, avem filtre montate pe capul de dus, care scot clorul si calcarul, dar – cum a remarcat si citittor pe blog – nu sunt solutia ideala!

      • Mari says:

        Olivia, te rog sa-mi spui si mie ce fel de filtru aveti montat pe capul de dus? De ce spui ca nu e solutia ideala? As vrea sa-mi montez si eu un asemenea filtru pentru ca din cauza clorului din apa(am tras eu concluzia) dupa baie imi apar niste bubite, ca o alergie care dispar in urmatoarele ore. In privinta detergentului am inteles ca folosesti nuci de sapun dar eu nu sunt multumita de ele pentru ca nu scot petele si trebuie sa recurg la detergentul obisnuit.Mai pui si alteva cand lucrurile sunt patate sau albe?

  13. Alexandra says:

    Nu stiu daca e vreo lipsa de ceva, poate Olivia stie, dar te sfatuiesc sa-ti dai cu ulei de masline pe maini, cat de des.
    Pupici!

    • carmen faur says:

      Din cate am mai citit si eu ar putea indica o lipsa de acizi grasi esentiali Omega -3 . Eu nu am apa cu clor acasa , aceasta fiind direct din put , nu este nici calcaroasa , si tot am mainile uscate si cateodata imi crapa asa de tare incat sangerez .
      Semintele de in sau ulei de in nerafinat , presat la rece , pestele gras( somon,macrou , hering )din pescuit si nu din acvacultura , contin Omega 3 .

  14. Izabela says:

    Buna,

    Felicitari pentru site!
    In legatura cu aceasta postare, din experienta ta ce storcator ne poti recomanda? stiu ca folosesti un Hurom..e Hurom hu 400? deoarece este o investitie importanta, din mai multe puncte de vedere, te rog sa ne informezi si pe noi care sunt aparatele care merita cumparate (raport calitate/pret). Multumesc!

    O zi frumoasa,
    Izabela

    • olivia says:

      Eu am un Hurom si sunt multumita, dar n-am facut o analiza de piata, cum imi ceri tu. Am dat un search pe youtube, sa vad ce zic marii raw-vegani de dincolo si am ales dintre recomandarile lor, aparatul care m-a convins cel mai mult. Adica acest Hurom, nu cel mai scump, dar foarte de nadejde. Daca m-as gindi serios sa fac o investitie mai mare intr-un juicer performant, as cumpara inventia lui Norman Walker, faimosul Hydraulic Press Juicer. Dar are un pret prohibit 🙁

  15. Roco says:

    Magnifique!!!

  16. simona bm says:

    f f frumos articol olivia, te-ai tinut de cuvant si ai scris despre sfecla :))
    sa nu ne uiti, te rugam noi mamicile, si cu meniul pt copii
    si de no fi cu banat, cand te-o da ragazul afara din casa, ne spui si noua ce leacuri minunate nu lipsesc in veci de la tine de pe raft (ca sa fiu in ton cu exprimarea ta), ca vine sezon de gripe, astenii, intepaturi, arsuri, etc, si-i bine sa fim cu bagare de seama, mai ales la copchi.
    noapte buna!

  17. simona bm says:

    aaa, am uitat ce am vrut sa scriu de fapt, am facut azi leac de patrunjel, a iesit SEN-ZA-TI-O-NAL! manacandu-l, am avut senzatia ca as putea trai numai cu atat :)); f f buna ni s-a parut salata.

    • olivia says:

      Pai sa-ti fie de tare bine! S-ar putea sa se poata trai doar cu leac de pitrinjel, dar eu n-as putea trai fara toate fructele minunate de vara, pe care abia le astept 🙂

  18. magdutza says:

    Ce bine ca sfecla isi reintra incet, incet in drepturile sale demult apuse… e oficial: buracul trebuie sa fie parte importanta din alimentatia noastra!

    pupici “sfecliti”! :))

  19. Crina says:

    Olivia, fetelor ce fel de storcator imi recomandati , cu cate rotatii si de care? stiu ca nu trebuie sa incalzeasca si nu vreau sa am vreo supriza

    multumesc

    • Crina says:

      Olivia, multumim pentru tot, cate informatii pretioase ne poti da! cate probleme trateaza minunata sfecla si nu stiam

      Deci fierul meu va creste frumos de acum incolo, de cand am descoperit blogul tau si am renuntat la tot ce nu stiam ca sunt daunatoare ma simt minunat, energia mea este la cote maxime, au facut minuni pentru mine, acum mai astept una

      Ma inclin in fata ta!

  20. Lacramioara says:

    felicitari Olivia! un post foarte bun! eu le strecor sfecla la copii in supe si in suc de morcov cu mar si germeni de floarea soarelui – le place foarte mult; un singur lucru nu reusesc sa-l rezolv naturist – febra la copii mici – oricat as vrea, tot la Nurofen ajung; are cineva metode rapide si eficiente pentru febra? sosetele cu otet, sucurile de citrice, kuzu, ceaiurile de soc, menta nu au efect; nici pulverizarea corpului cu argint coloidal; Nurofenul e singurul medicament pe care sunt nevoita sa-l folosesc pt ca nu stiu ce remediu naturist rapid si de efect si acceptat de copii sa folosesc; va rog sa ma ajutati! multumesc foarte mult! vreau sa scap de Nurofeeen!!!!

    • olivia says:

      Mai exista un remediu foarte puternic, in medicina naturista, de mare ajutor mai ales pentru mamicile care au apucat-o pe drumul sanătătii. Se numeste RABDARE!!! Febra e importanta! Daca organismul a initiat-o , inseamna ca are motive puternice: trebuie sa arda toxine si sa le scoata cadavrele, transpirind, prin porii pielii. Fiecare grad de febra are rolul lui, iar atunci cind o suprimi mai pui o caramida la probabilitatea unei boli degenerative, curind. Pina la 40 de grade febra e o febra eficienta si trebuie tratata cu răbdare si recunostinta! Se scade cu grija cind e prea mare, cu comprese inmuiate in apa cu otet, aplicate pe picioare (sosete), pe corp (impachetari in cearsafuri inmuiate in apa si otet), cataplasme cu varza aplicate pe piept si spate. In febra se maninca putin spre deloc (si mai bine!). Se beau in schimb ceaiuri cu miere si lamiie si apa curata. Senzatiile de foame se pot imblinzi cu sucuri de radacinoase (sfecla, morcovi si mar).

  21. Cata says:

    Te inteleg perfect,Lacramioara! Si eu am un copil micut(un an si 5 luni) si mi-e frica tare atunci cand are febra; are dreptate Olivia:ne trebuie RABDARE, dar cred ca ne trebuie si CURAJ pt.a renunta la medicamente.Si eu vreau sa renunt la a-i mai da Nurofen micutului,dar nu stiu de ce,cand are febra ma ia frica vazand ca nu-i mai trece; sotul reactioneaza f.urat; zice ca poate face convulsii,ca poate muri; el ar fi in stare sa-i dea si Nurofen si Paracetamol supoz.in acelasi timp.Intr-adevar, imi lipseste curajul;rabdare am; as sta nopti intregi cu puiul meu in brate numai sa se faca bine…intr-una din seri,nu i-a trecut repede nici cu otet si apa-comprese+supozitor+Nurofen;i-a trecut foarte,f.greu.Cum sa nu-ti fie teama?

    • Gia says:

      iar sotul lui ii lipseste informarea
      necitind ce citesti tu, nestiind ce stii tu e clar ca te va presa intr-un mod “ignorant”
      tine de tine sa il informezi in fiecare zi despre ce descoperi tu
      poate sa va intelege si atunci nu te va mai presa nici pe tine sa servesti nurofen la 38 de grade

  22. Corina says:

    Draga Olivia,

    Iti multumesc tare mult pentru toate informatiile utile pe care le impartasesti. Iti urmaresc blogul inca de la inceput si trebuie sa recunosc ca n-am fost foarte vrednica in a-mi exprima recunostinta pentru toate lucrurile utile pe care le-am invatat de la tine. Tineam post de Pasti anul trecut cand am descoperit blogul tau si am decis apoi sa nu mai revin la alimentatia tradiaionala, mai ales ca mereu m-am simtit bine tinand post, chiar daca nu consumam asa de multe cruditati. Intr-adevar, de cand am trecut la o alimentatie preponderent (uneori complet) crudivora, ma simt mult mai bine si pentru asta iti multumesc!

    Legat de storcatoare de fructe, pentru ca s-a tot discutat, eu am un Omega 8006 de care sunt foarte multumita. Pentru cine intelege engleza, site-ul discountjuicers.com e foarte util, precum si multele bloguri ale persoanelor care promoveaza stilul raw vegan, dar si clipurile youtube care demonstreaza, uneori prin comparatie, cum functioneaza diversele aparate. Eu am ales Omega 8006 dupa ce am citit nenumarate site-uri si am urmarit diverse filmulete pe youtube. Cateva avantaje:
    – se curata foarte usor, in 2 minute literalmente, are un ax melcat care se invarte si stoarce fructele/legumele. Este si o sita, dar foarte mica si are o periuta speciala cu care se curata foarte usor. O clatire rapida este suficienta, mai ales dimineata cand ma grabesc.
    – bolul pentru suc are o sita care retine pulpa. Nu e o sita foarte deasa, asa ca putina pulpa mai ajunge in suc, dar foarte putina, iar pe mine nu ma deranjeaza ca sucul nu e exact ca apa, mai ales ca ma straduiesc sa cumpar fructe si legume organice.
    – pe langa ustensile pentru stoarcerea fructelor, Omega 8006 mai are altele pentru a face piureuri, a toca, a face unt de nuci, paste, etc. Faptul ca face si alte lucruri in afara de suc (si chiar foarte bine) m-a convins sa aleg acest model pentru ca m-am gandit ca in viitor cand (sper) voi avea copii, va fi de mare ajutor. Stiu ca blenderul poate fi folosit pentru piureuri, dar mie una mi se pare mai simplu si mai eficient sa folosesc storcatorul in acest scop.
    – stoarce foarte bine fructe, legume si frunze verzi, dar e bine sa se alterneze in timpul stoarcerii frunzele verzi si legumele, iar eu inchei intotdeauna cu morcov, care ajuta sa stoarca mai bine frunzele.
    – inghetata raw este foarte usor de facut (banane inghetate care se pun in storcator si devin crema), dar asta am citit ca se poate face si cu alte storcatoare, deci nu e neaparat un avantaj al lui Omega 8006.
    – este destul de silentios, desi recunosc ca nu am alt termen de comparatie decat storcatoarele centrifugale clasice.
    – singurul dezavantaj fata de modelul vertical (Omega are un model Omega VRT care este identic cu Hurom) este acela ca laptele de nuci nu iese la fel de bine, iar storcatorul vertical este mai de folos in acest sens. Dar eu prefer sa folosesc blenderul pentru lapte, asa ca nu ma deranjeaza acest aspect.
    – garantia este de lunga durata, 10 sau 15 ani, nu mai retin exact, ceea ce a fost un alt motiv pentru care am ales Omega.
    – cateva link-uri utile: comparatie intre modelele verticale de la Omega si Hurom (http://www.discountjuicers.com/verticalaugers.html), comparatie intre Omega 8006 si OmegaVRT (http://www.youtube.com/watch?v=42GU-qNrlVk)

    Sper sa va fie de folos aceste detalii, pentru ca stiu ca si eu am cautat mult si bine ca sa inteleg care sunt diferentele intre diverse aparate si care e cel mai bun pentru ceea ce ma intereseaza pe mine.

    Olivia, iti multumesc inca o data pentru acest blog minunat! Cu mult drag,
    Corina

  23. Corina says:

    Olivia si tuturor celor care au scris de Master Cleanse, voiam sa adaug ceva si nu mai gasesc unde s-a discutat despre asta: sfatul Oliviei de a consuma suc de morcovi si sfecla dupa Master Cleanse este de mare ajutor! Eu m-am apucat de MC saptamana trecuta dupa ce organismul a respins mancarea timp de o saptamana, parca cerand o pauza, desi nu mancam excesiv. Asa ca am decis sa-i dau o pauza si sa fac MC. Din pacate, am renuntat dupa 6 zile din cauza serviciului (trebuie sa plec in delegatie si nu pot sa ma car cu sticla de suc dupa mine), dar nu pentru ca m-as fi simtit rau. In a saptea zi, prima de easy out, am consumat suc de portocale, dupa cum se recomanda, pe care l-am combinat cu putin suc de morcov si apa. Nu stiu din ce cauza, dar sucul de portocale mi-a picat foarte rau si mi-am revenit apoi cu suc de morcovi si sfecla. Pe net am gasit ca aciditatea crescuta in stomac e un motiv pentru care organismul respinge sucul de portocale (mi s-a mai intamplat in trecut, nu e prima data), dar eu nu am niciun simptom de gen. In fine, nu stiu care e cauza respingerii sucului de portocale in cazul meu, dar voiam sa spun ca e tare bine sa se consume suc de morcovi si sfecla dupa MC, dupa cum ne-a sfatuit Olivia.

    Corina

  24. M. says:

    Olivia, folosesti pH-metru pentru masurarea ph-ului? Si daca da, de care? Am vazut unele electronice dar nu stiu cat sunt de bune.
    O dupa-amiaza frumoasa!

  25. Roxana says:

    Buna Olivia

    spune-mi te rog ai o retete pentru loboda? tu cum o prepari, in salata?

    Multumesc.

  26. mihaela says:

    Buna Olivia,

    Mama mea(56 ani) a inceput Master Cleanse. Este in a 3-a zi si se simte ingrozitor. Noaptea nu a dormit din cauza durerilor de oase ( in special coloana vertebrala si bazin) si musculare. Nu are putere, o doare capul si se muta de pe un pat pe altul, negasindu-si locul de dureri. Eu stiu si i-am spus ca detoxifierea doare, dar poate ai tu un sfat mai bun. Ii este atat de rau, incat se gandeste sa renunte, dar eu cred ca s-au rascolit toxinele si corpul lupta sa le elimine. Ce s-ar intampla daca ar renunta? Multumesc

    • Iulia says:

      Mihaela, Salt Water Flush diminineata a luat?
      Eu am patit asa ca am sarit peste intr-o zi si ziua respectica a fost groaznica…
      Uite ce mi-a raspuns mie Olivia atunci;

      “Fara sa-ti cureti intestinele cu apa sarata risti sa ai simptome tare neplacute: ameteli, letargie, oboseala crunta, caderea parului etc etc… Eu sa fiu in locul tau, n-as sari nici macar o zi Salt Water Flush (dimineata) si ceaiul de crusin (seara).”

      Sper sa te ajute…

      • mihaela says:

        Da, Iulia. A baut in fiecare dimineata SWF. Desi in dimineata asta a fost mai greu s-o inghita din cauza ca ii venea sa vomite. Ii e teama ca maine n-o sa o poata bea din cauza starii de greata. Tocmai am vorbit cu ea la telefon si mi-a zis ca nu o mai doare capul, dar are frisoane cu mainile si picioarele reci. Durerile musculare nu au incetat, nu poate sta jos, se plimba prin casa.

        • mihaela says:

          Buna Olivia, fetelor,
          Am revenit cu stiri despre mica mea eroina :)Mama mea nu a renuntat la Master Cleanse, in ciuda durerilor prin care a trecut. Astazi e a 5-a zi si m-a sunat sa-mi spuna ca e mai bine, nu o mai doare capul, in schimb o doare bazinul. “Parca as fi in travaliu” – au fost cuvintele ei.
          Tot astazi a eliminat la WC o materie cremoasa, de culoare maronie-roscata. Nu stiu daca o fi fost placa mucoidala, despre care i-am vorbit atata si am pus-o in garda s-o urmareasca.

          O zi minunata tuturor!

  27. miruna says:

    se pot manca urzicile crude? nu pisca? 😀

    • ROXANA says:

      Buna Olivia,

      Iti multumesc mult pentru prezentarea multor lucruri minunate! Multe dintre ele imi erau complet straine, si ma bucur sa aflu lucruri noi

      Am inceput si eu sa fac mastercleanse.

      Am ceva intrebari in ce priveste Salt Water Flush. In primul rand, lichidul care a iesit dupa o ora nu a fost in nici un caz un litru, cat am ingerat. Maxim 100ml, hai 200, ca nu am cum sa masor :))
      Este corect asa, sau ar fi trebuit sa elimin cantitati mai semnificative?

      Asta inseamna, dupa mine, ca restul s a asimilat, si nu prea ma distreaza ca am asimilat atata apa cu sare

      Si sa ti spun de ce. Nu vorbesc in necunostinta de cauza. In urma cu ceva ani, am facut de multe ori shankprakshalana. Nu stiu daca ai auzit, este un procedeu de detoxifiere al organismului, care consta in ingerarea de minim 2-3 litri de apa cu sare, executarea unor exercitii care au ca scop inaintarea mai rapida a apei prin inestine ( f eficiente, dupa parerea mea; fara ele, mi s a intamplat sa beau si 3 l de apa cu sare si sa nu elimin nimic), apoi eliminarea apei. La sfarsit se maninca o portie de orez cu unt
      Procedeul e minunat, stare pe care o ai ulterior este una senzationala, fara exagerare!

      Intotdeauna ma ingrasam insa 1-1.5 kg dupa acest procedeu. Presupun eu ca din cauza apei cu sare (si din cauza unei predispozitii, evident; am o structura predominant kapha)
      Din acest motiv, am renuntat la acest procedeu, desi atat de binefacator, pentru ca in cazul meu, mentinerea greutatii a fost totdeauna o problema. Am preferat postul negru, de exemplu.

      Inteleg ca in mastercleanse este probabil suficient 1 l de apa cu sare, dat fiind ca se ingereaza numai lichide, si atunci apa cu sare reuseste sa treaca mult mai usor.
      Totusi, imi este teama de asimilarea de sare care s ar putea produce in cazul meu.

      Ce parere ai daca as face eu o clisma cu cafea de 2l, dimineata, in loc de SFL?
      Sigur ca prefer sa ma purific fara simptome negative, dar ma gandesc ca si clisma cu cafea ar putea avea efect similar. Ce zici?

      Si inca o intrebare? Care naturopat promoveaza MC, in formula asta pe care ai prezentat o tu? As fi vrut sa citesc mai mult. Am gasit la Robesrt Morse, dar nu e cu toate elementele pe care le indici tu. Iar site ul pe care l ai indicat tu nu pare sa fie al unui naturopat. Si in plus, e descris in stilul american, foarte practic e adevarat, cu anticiparea tuturor problemelor posibile, mai ales pentru incepatori. Dar as fi vrut mai multe despre bolile tratate si mecanismul prin care detoxifica de la cineva de meserie

      Multumesc din suflet

      Te apreciez foarte mult
      Multi pupici!

      Roxana

    • Marina N says:

      Nu stiu in salata, dar eu am facut smoothie cu urzici si capsuni si toata lumea a fost superincantata, inclusiv nepotelul meu de 3 ani care i-a lasat muti pe parinti cand le-a povestit ce bunatate a baut la mine. 🙂

  28. Maria says:

    Referitor la storcatorul 8006
    Este ok la legume, radacinoase, citrice insa este ineficient la stoarcerea merelor.
    In loc sa faca suc face un pireu care nu mai trece prin sita.
    Dupa doua mere de infunda axul melcat si nu mai curge nimic.
    Nu am reusit sa fac un pahar de suc de mere

    • Corina says:

      Poate depinde de soiul de mere. Eu fac suc de mere destul de des pentru ca imi place foarte mult si iese foarte bine. Sucul e delicios, iar pulpa e uscata ca foaia de hartie. Spun asta in comparatie cu un storcator clasic pe care l-am avut inainte si din care pulpa iesea cu suc, iar cand am facut prima data suc de mere cu Omega, am fost uimita de diferenta. De-asta spun ca poate difera merele, altminteri eu n-am nicio legatura cu Omega, am impartasit doar experienta mea cu un storcator de care sunt foarte incantata.

      Corina

  29. Alexandra says:

    Olivia,

    de ce strecori fiecare suc pe care il faci?

    Pupici!

    • anamaria says:

      Alexandra iti raspund eu. Sa o ajutam putin si pe Olivia 😉

      Sucul de legume sau de fructe se strecoara din mai multe motive, asadar:
      Consumul de sucuri extrase intr-un mod adecvat ii permite organismului sa le asimileze in zece pana la cinsprezece minunte. In schimb, prezenta pulpei in aceste sucuri necesita ore intregi pentru realizarea digestiei.
      De ce?
      Consumul acestor sucuri cu pulpa impovareaza organsimul mai mult consumul si masticarea normala a legumelor si fructelor propiu-zise crude, deoarece umectarea cu saliva si masticatia temeinica sunt esentiale pntru digestia completa a legumelor cand sunt prezente si fibrele de celuloza.
      Un alt motiv este ca asa poti evita sa fii afectat de poluarea care a infestat alimentele. Deoarece in fibre se gasesc/afla posibilele pesticide cu care au fost date respectivele fructe/legume.
      Pentru mai multe detalii, citeste Norman Walker, Sucuri din Legume si Fructe Ce-i lipseste organismului tau.

      O zi minunata de primara tuturor.

  30. anamaria says:

    Ups, m-am grabit si am papat cateva cuvinte/litere. Scuzati-ma dar fetita mea de 3 luni protesta cu vehementa lipsa mea de atentie.
    Gata!
    Sunt numai a ei acum.
    Pupici.

  31. Alexandra says:

    Multumesc, Anamaria!

    O zi minunata si tie si sa-ti traiasca fetita!

  32. carmen faur says:

    Olivia am inceput astazi o cura de detoxifiere de 3 zile din cartea lui Mikhail Tombak , care implica 4 litri de suc de citrice (900 ml suc portocale ,900 ml suc de grapefruit , 200 ml suc de lamaie si 2 litri de apa pura ). Iar daca mi-e foame pot manca portocale si grapefruit , iar dimineata un pahar de apa calduta cu o lingurita de sare pe stomacul gol.
    Am baut de dimineata apa cu sare insa nu s-a intamplat nimic deosebit , in afara de faptul ca am avut greata cam o ora dupa ce am baut-o .
    Ce parere ai despre aceasta cura de detoxifiere? Sper ca nu imi va face rau !

  33. Angela says:

    Buna,

    In ceea ce priveste urzicile, singura varianta pe am gasit-o pana acum este cam asa: dupa ce le spal, le pun in apa rece vreo ora pana mi se face foame si apoi le blenduiesc cu tot cu apa in care au stat si o lamaie. Apoi mai astept vreo cateva minute, ca poate mai sunt cateva vitamine care vor sa treaca, din pulpa in apa si apoi le strecor. Amestec sucul, care nu are deloc gust rau su celebrul suc de mere, morcov, sfecla. Delicios!

    Si-a cumparat cineva storcator cu ax melcat manual? Sunt curioasa daca e greu de folosit si daca este o solutie eficienta pentru a obtine sucul din diverse “ierburi”.

    Am un storcator cu centrifuga clasic care nu prea stoarce ierburile…cam deloc. Deocamdata, caut o alternativa mai ieftina.

    Poate mai aveti si alte idei…mai bune…in privinta urzicilor.

    • miruna says:

      pt ca nu am blender, eu le-am lasat de dimineata pana seara la inmuiat in borsulet, caruia i-a dat o aroma super. cu urzicile ramase planuiesc sa le maruntesc bine si sa le amestec cu mujdei de usturoi (sa nu-mi dau seama exact care pisca mai tare)a;aturi de orez salbatic.

      PUPici!

  34. Felicitari pentru modul de prezentare!
    Cred ca romanii aveau nevoie de o voce care sa militeze frumos pentru o viata sanatoasa.
    Multa sanatate tie si familiei!

    • roxana says:

      Buna Olivia,

      Buna fetelor!

      Va rog frumos, ajutati ma si pe mine cu o sugestie, ceva, in legatura cu mastercleanse

      Sunt in a 3 a zi, si am o problema cu SWF. Desi am facut si clisma cu cafea de 2 l in fiecare dimineata, inainte de SWF – pentru ca stiam sigur din experienta ca altfel, la mine, nu are cum sa iasa apa pe partea cealalta :)- in continuare, mare parte din apa cu sare se absoarbe in intestine, si nu elimin mai mult de 100ml

      Si nici greutatea nu mi a scazut deloc. Nu intentionam sa slabesc; dar macar 1-2kile in minus cred ca ar fi fost normale, dat fiind ca intestinele sunt goale

      Imi este teama de retentia de apa datorata sarii ingerate. Cred ca de asta am aceeasi greutate

      Are cineva vreo sugestie?

      Si voi tot asa putin ati eliminat dupa swf?

      Va multumesc mult

      Roxana

      • Iulia says:

        Tu ce sare pui in apa?!
        Trebuie sa bei 1 L de apa cu sare de mare neiodata!!!
        Daca pui sare de bucatarie, asta ar putea fi singurul motiv pentru care nu elimini! iar clisma in cazul inca care faci corect master clense e contraincata, si nici nu vei simti nevoia de asa ceva!!!

        • lola says:

          Asta nu e altceva decat retentie de apa din cauza cantitatii prea mari de sodiu ingerate. Nu are nici o legatura cu tipul de sare folosita .

          • ROXANA says:

            Multumesc mult fetelor pentru raspuns!

            Apropos de iod – am folosit sare neiodata. Sare grunjoasa (fara iod sigur) risnita de mine in casa.

            Apropos de sare de mare – nu cred ca trebuia de mare neaparat. Chiar am citit undeva ca Olivia a confirmat cuiva ca poate pune sare de Himalaya – aia sigur nu e sare de mare

            Iulia, de ce spui ca clisma e contraindicata? Poti sa detaliezi te rog? Mersi

            Dar uite, am cumparat de la Naturalia chiar ieri sare de mare neiodata, si o sa incerc si cu aia.

            Poate sa maresc cantitatea de sare? Sau cantitatea de apa?
            Stie cineva?

            E foarte frustrant, au trecut trei zile, si eu am aceeasi greutate ca inainte.Nu vreau sa slabesc, dar e clar ca atunci cand o sa maninc, o sa am brusc 2 kg in plus. Si credeti ma, probabil multe dintre voi stiti 🙂 2 kg uneori se dau jos extrem de greu

            🙂

            Cu drag

            Roxana

        • ROXANA says:

          Buna Iulia,

          azi am folosit sare de mare neiodata si a mers!
          Multumesc frumos

      • kinga says:

        servus roxana,

        sunt in a 2-a zi de Master Cleanse si abia azi dimineata am eliminat – foarte putin dar de culoarea cafelei! ieri deloc!
        Cred ca va urma ca in zilele urmatoare sa vina “valul mare”.

        Pe mine ma doare putin capul dupa ce beau apa sarata (pe care o beau cu usurinta, deoarece o incalzesc mai mult, ca pe un ceai, a.i. capata gust de..supa) Vi se intampla la fel?

        • ROXANA says:

          Buna Kinga,

          nu, nu ma doare capul dupa apa cu sare.Dar o beau incet atenta la semnele pe care mi le da stomacul.Daca il simt prea plin, mai astept un pic (nu mult, maxim 2-3 minute) ca sa se mai goleasca un pic, si apoi beau din nou

          Am auzit de simptome de greata dupa apa cu sare, la mai multe persoane.Presupun ca si durerea de cap se leaga cu asta.
          Sau poate este, pur si simplu, din cauza eliminarii de toxine

          Succes

          Roxana

  35. liliana says:

    buna ziua
    va rog sa ma ajutati in intentia mea de a incepe o dieta sanatoasa, si eu si copii mei. Am 38 ani, 2 copii (4, 9 ani), si vreau sa trec la o alimentatie sanatoasa pt. ca ma simt rau. Am gastrita, diskinezie biliara, spondiloza lombara si cervicala, anxietate…
    Sunt satula de tone de calmante pe care le iau. ma simt obosita mereu, nervoasa, imi cade parul,simt ca nu mai rezist.
    Am urmarit acest blog, dar nu stiu cu ce sa incep, ce sa fac. O cura de detoxifiere as vrea, dar nu stiu cum sa fac. Va rog sa ma ajutati. Vreau sa incep si pt. copii mei acelasi regim

    • Mihaela G says:

      Liliana draga,

      Pot sa spun cum as incepe eu, pentru ca “am trecut pe strada ta”: as elimina dulciuri rafinate, carne, lactate, oua, m-as documenta cat mi-ar permite timpul despre nutritie si retete vegetariene si as pune in practica, in caz ca bucataritul te relaxeaza s-ar putea sa fie chiar placut, distractiv daca ii antrenezi si pe copii. Asta in ce priveste mancarea. Insa cel mai important este sa te linistesti iar la asta ajuta enorm sportul, oricare ar fi el, chiar si cateva exercitii 10-20 min acasa dimineata( te energizeaza si ajuta la buna dispozitie). Dupa ce as regla putin nutritia si nervozitatea cu astea doua, m-as documenta despre detox si as alege o varianta. Nu m-as grabi cu detoxul pt ca ar putea fi foarte stresant, si se pare ca nu ai nevoie de asta chiar in acest moment, un stress suplimentar. Vorba englezului: “take it easy” sa iti fie regula. Roaga-te pentru pacea ta sufleteasca de care ai nevoie si tu si copiii tai.
      Cu speranta ca ti-am fost macar putin de ajutor, iti doresc multa sanatate si succes!
      Mihaela

  36. Andreea says:

    Buna Olivia/Fetelor,

    Am o mare rugaminte la voi. Acum doua saptamani sora mea a aflat ca este insarcinata (dupa multi ani de asteptari si incercari esuate), insa din pacate aceasta veste minunata a fost putin umbrita de o sangerare. Doctorul a spus ca are colul deschis si ca prezinta risc sa piarda sarcina, de atunci sta in pat nu are voie sa stea pe scaun sau sa mearga foarte mult. S-a acomodat si cu aceasta situatie, totul pentru ca bebe sa fie bine si sanatos.

    Si-a facut zilele acestea mai multe analize si din pacate a primit cateva vesti proaste.

    Are o infectie urinara cu E-Coli si bineinteles astazi doctorul i-a recomandat antibiotice. ea nu vrea sub nici o forma sa le ia insa nu stiu in situatia ei cum poate sa trateze aceasta problema.Va rog mult ajutati-ma cu cateva sfaturi, stiu ca acum cateva postari s-a discutat despre acest subiect dar imi este foarte greu sa gasesc comentariile respective.

    Si mai mult decat atat i-au iesit si niste analize ciudate la ficat, este fff obosita (serviciu ff stresant si multe lucruri care nu o mai lasa sa respire)

    Va rog mult puteti sa ne ajutati.

    O zi buna

    Cu mult drag

    A

    • olivia says:

      Felicitari mamicii!
      Eu as bea sa fiu in locul ei suc de sfecla, mult suc de sfecla, amestecat cu suc de mere si morcovi, pentru ca e plin de acid folic (bun impotriva malformatilor congenitale), minerale, vitamine si enzime, care fac copilul mare, cu organe perfect functionale si mai ales frumos!!! Plus ca sfecla face mare curatenie in organism, alcalinieaza tesuturile, deci prin urmare le face tare neplacute si neprimitoare pentru E-coli, care da bir cu fugitii! Sucul de sfecla e un hepatoprotector de zile mari! Regenereaza si detoxifica ficatul și pune bila la treaba. Asa as face eu, deci. M-as imprieteni tare cu buracul fermecat! 🙂

      • ROXANA says:

        Si in plus,
        (daca imi permiti, Olivia)
        as cauta un ginecolog cu alte vederi
        Si mie mi s au prescris de doua ori antibiotice in sarcina, de catre doi medici diferiti.
        Nici eu nu doream in ruptul capului sa le iau
        Dar pentru ca in sarcina fiind, poate ca ti-e mai greu sa iei astfel de decizii pe cont propriu, am cautat un alt ginecolog, care mi a confirmat banuiala mea: ca nu e absolut necesar sa iau antibiotice! Si ca medicii de multe ori le prescriu asa, ca sa fie ei siguri ca nimeni nu i va trage la raspundere

        • Andreea says:

          La ce medic ai fost Roxana? Este in Bucuresti?

          Multumesc

          Te pup
          A

          • ROXANA says:

            Da, e in Bucuresti,
            Se numeste Peltecu. Era, si acum 8-9 ani, destul de greu de ajuns la el.
            Nu cred insa, ca este un ginecolog cu alte vederi, mai apropiate de ale noastre. Este doar unul care prescrie antibiotice mai zgarcit, dar prescrie. Acum 8-9 ani, cand stiam si mult mai putine, a fost o solutie buna. Acum insa, cred ca ar trebui gasit un ginecolog care impartaseste principiile medicinei naturiste

      • Me says:

        Olivia, ce inseamna mult? Adica, oare care ar fi cantitatea ideala intr-o zi?

      • Andreea says:

        Olivia/Fetelor,

        Va multumesc din suflet pentru raspunsuri, am transmis informatia mai departe,o va pune in practica chiar de azi, acum nu ma rog decat sa le dea Doamne-Doamne sanatate si pe bebe sa-l faca mare si sanatos.
        Va pup
        O zi minunata
        A

        • ROXANA says:

          Andreea,

          si poate o rogi pe Alexandra, care ti a raspuns mai jos, sa caute in salvarile ei. S a discutat pe blogul asta si de ginecologi, parca si olivia a vorbit despre ginecoloaga ei, sigur a mai fost recomandat undeva un ginecolog.
          Poate stie ea

          Te pup

  37. Alexandra says:

    Draga Andreea,
    eu salvez comentariile interesante intr-un folder care se numeste ‘Sfaturi Olivia’, asa ca am dat fuga sa vad ce scrie despre E-col si dau copy -paste :

    “ E-coli- E-coli e o bacterie care traieste in mod firesc si armonios in tractul intestinal al oricarui organism uman si e raspunzatoare de stabilitatea unei flore intestinale benefice. Atunci cind balanta PH-ului se dezechilibreaza (datorita alimentatiei gresite, stresului, poluarii, etc), iar tesuturile se acidifiaza, E-coli le invadeaza, trecind granita in zone nepermise, unde isi face de cap.
    Vezi tu, poate ca nu-ti place sa-ti spun asa de-a dreptul, dar nu ma prea pricep sa gasesc acum o poveste tandra care sa mascheze realitatea dura: dar E-coli mai are un rol. In momentul in care organismul moare, bacteria asta incepe sa faca curatenie, demarind un proces de devorare a tesuturile intrate in putrefactie, adica acide (cum am invatat si in facultate, la Medicina legala). Asa ca noi cind mincam mincare acida, preparata termic, E-coli primeste semnalul ca organismul e mort si trece la treaba. Dirty job, I know!!
    Daca esti atenta cu mincarea, miscarea si emotiile, esti la adapost de astfel de confuzii. Daca insa te-a prins pe picior gresit si, sa zicem, te-ai ales cu o infectie urinara (cea mai frecventa afectiune cauzata de E-coli) n-ai decit sa faci un detox temeinic si sa treci pe alimentatie cruda (singura alcalina). Asta imi suna mie, desigur, in caz ca sunt pe aici ochi critici care nu agreaza ideea ca pot da sfaturi, fara sa fiu medic. De aia nici nu dau. Vorbesc, asa, din pasiune, despre ce fac eu si de ce Got it?
    Restul e can-can, vorba aia…

    Acela e comentariul Oliviei, dar mai este unul :

    “Daniela,
    Pana vine raspunsul Oliviei iti voi impartasi din propria experienta vis-a-vis de infectiile urinare recidivante cu E coli. In urma cu 10-11 ani am avut cateva episoade de infectie urinara tratate desigur cu antibiotice, insa la fiece luna sau doua luni, in cazul fericit, iar faceam un episod. Pe atunci nu dadeam multe parale pe tratamentele naturiste, de fapt nu dadeam deloc, insa intr-o zi cineva mi-a spus sa iau ulei volatil de ienupar, 3-4 pic de 3 ori pe zi. Initial am zis ca nu iau nimic, ca nu are cum sa rezolve un ulei ceva ce nu a rezolvat gramada de antibiotice ingerate, insa dupa ce am facut iar un episod…am reconsiderat din disperare. Asa ca am cautat la naturiste uleiul, l-am luat conform indicatiilor si de atunci nu am mai avut infectii urinare. Bine, inutil sa zic ca de cate ori am cea mai vaga simptomatologie( dar s-a intamplat foarte rar, si asta in ultimii 2 ani abia), recurg la ulei sau tinctura de ienupar, un antiseptic urinar de exceptie.
    Multa sanatate!

    Sfatul meu este sa nu se apuce sa ia nimic dupa ureche, chiar de sunt tratamente naturiste, dar nici cu tampitul acela de doctor care i-a prescris antibiotice nu sunt de acord. El nu stie ca indiferent ce probleme de sanatate ai avea, ele nu se trateaza cu nimic in primul trimestru?
    Sa gaseasca si ea pe cineva de incredere sau poate ii recomnda Olivia un ginecolog bun.

    Cat priveste sangerarea, sa nu se sperie chiar foarte tare. Si eu am avut o sangerare, insarcinata fiind cu baietelul meu, si totul a fost ok. Si nu stiu daca am stat de vb cu vreo femeie insarcinata care sa nu imi spuna ca a avut cel putin o sangerare.

    Sa stea cat mai linistita si sa fie optimista!! Conteaza foarte mult !!!!
    Si sa pape multe verdeturi, ca e piata plina!

    Ii tinem pumnii!!
    Va pup!

  38. Alexa says:

    Sambata va fi prima mea zi de Master Cleanse.

    Daca aveti vreun sfat cele care ati inceput deja, v-as fi recunoscatoare – inafara de ce s-a scris deja.

    Am inceput azi sa consum doar fructe si legume si cateva seminte. Maine vreau sa mananc doar fructe si legume iar de poimaine o sa incerc doar sucuri pana sambata.

    E vreo problema daca sucurile sunt facute la storcator centrifugal din acela clasic? Altul nu am deocamdata… As putea sa le maruntesc la Vitamix cu putina apa si sa storc pulpa. Nu stiu care varianta e mai buna pana imi iau un storcator cu un ax melcat.

  39. Iulia says:

    Si eu am tinut Master Cleanse doar 6 zile ce-i drept, dar m-am simtit foarte bine, uite 2 link-uri unde gasesti sfaturi in romana:

    http://bucatariavie.blogspot.com/2010/12/master-cleanse.html

    http://www.tineribanat.ro/articole/curatirea-maestra-master-cleanser

    De la mine, am 3 sfaturi (asta din experienta personala):
    1. dimineata, ai grija sa te trezesti cu cel putin 2-3 ore inainte de a pleca de acasa, asta ca sa nu ai alte neplaceri :),
    2. daca iti faci limonada pentru toata ziua, fa-o fara piper, acesta trebuie sa-l adaugi pe moment in fiecare pahar pe care il bei, pentru ca altfel va fii prea iute…
    3. NU sari nici o zi peste Salt Water Flush sau peste ceaiul de crusin seara.

    A…si peste zi, ne spunea Olivia ca mai bea si ceaiuri detoxifiante daca simtea nevoia de ceai…

    In rest, mult succes! Merita efortul.

  40. liliana says:

    de ce nu imi rapundeti si mie?
    nu este o problema atat de serioasa?

    • ROXANA says:

      Buna,

      nu te supara pe noi!
      Poate Olivia e ocupata…

      Uite, incerc eu un pic
      Cred ca problema pe care o ridici tu s a tot discutat pe blogul asta de a lungul timpului, si daca incerci sa citesti posturi mai vechi – de fapt, mai ales commenturile – te lamuresti incet, incet

      Roxana

  41. ROXANA says:

    Draga Olivia,

    sa stii ca azi m ai cucerit cu totul!

    Am fost azi in Matache, la dl Bodnariu
    Asa, intr o doara – ce as putea sa gasesc? miere, nu-i asa?
    Ei bine nu! 🙂 Dl Bodnariu mi a acordat o jumatate de ora, in care mi a explicat cum se prepara diverse lucruri, mi a facut recomandari pentru una-alta, mi a dat sa gust, mi a citit din carti si articole, s a intristat – sincer, mi s a parut – cand a auzit ca am diabet, si m a facut si sef de magazin pentru vreo 10 minute, pana a adus dansul o seringa care ii trebuia ca sa imi dea propolis
    Un adevarat atelier al Ucenicului Vrajitor are dansul acolo!

    Totul foarte frumos, si cu suflet!

    Sigur ca, desi nu vroiam sa cumpar decat un pic de propolis, am plecat si cu doua borcane de miere, otet de mere… iar propolisul l am uitat pe masa :))

    Cuceritor domnul Bodnariu! Si se vede ca e o persoana care stie ce face, si face cu drag de mestesugul lui

    Inca o dovada pentru stilul si intuitia ta, Olivia, daca mai era nevoie…

    Cum se zice, you made my day! 🙂
    Roxana

    PS Propolisul de 70%, cel dupa care plecasem, are totusi un pret prohibitiv, zic eu. Poti te rog sa mi spui, Olivia, de ce il preferi in detrimentul celui de 50%, care este de 5 ori mai ieftin?
    Poate ca e mai usor de administrat copiilor, avand mai putin alcool?
    Asta e, perioada de criza 😛 Altfel nu m as zgirci 🙂

  42. Cristina K says:

    sunt curioasa, cat costa propolisul si ce cantitate?

    • ROXANA says:

      5 ron/1 ml la concentratie de 70%
      1 ron/1 ml – 50%
      0.5ron/ml – 30%

      se vinde insa chiar si cate 1 ml

  43. Gabriela F. says:

    Draga mea,
    Ma vad nevoita sa apelez din nou la cunostintele tale. Fetita mea in varsta de 11 ani a facut otita si m-ar interesa ce tratament i-ai dat baietelului tau cand a suferit din aceeasi cauza. Medicul mi-a prescris antibiotic, nurofen pt durere si un praf bio-sun care este un amestec “natural”de probiotice si prebiotice , asta dupa ce i-am spus ca fetita mea face crize de bila de fiecare data cand ia antibiotice. In ultimii doi ani am reusit sa o feresc de antibiotice aplicand tot felul de tratamente naturiste, dar de data asta chiar nu stiu ce sa-i dau.

    Pupici dulci pt tine si pt toate doamnele care scriu pe acest blog

  44. liliana says:

    iti multumesc mult, Mihaela G. O sa-ti urmez sfaturile. Multa sanatate!

  45. Dianka. says:

    Buna Olivia, fetelor. Nu stiti de ce apar ningeii pe mina, am unul si nu-mi trece. Poate stiti cum i-as putea trata.
    Mersi.

    • Ana says:

      Buna,
      Daca nu găseşti rostopască, au am rezolvat negii fetitei mele cu comprese cu ulei de ricin. Doar ca, în acest caz, durează câteva zile!
      Succes!
      A.

  46. Ştefania says:

    Dragă Dianka,

    Poate te ajută restul fetelor cu descoperirea cauzei, eu te pot ajuta în legătură cu remediul. Rostopasca proaspăt ruptă face minuni în acest sens. O aplici pe neg şi în funcţie de mărime îţi dai seama dacă mai necesită o aplicare sau nu. Pur şi simplu se dezlipeşte şi cade. Nici măcar semn nu rămâne.

    Cu drag,
    S.

  47. Iulia says:

    Buna, Olivia! Buna, fetelor!

    Sfecla este printre preferatele mele, deci postarea ta m-a bucurat (ca si celelalte de altfel).

    Sa impartasesc acum o problema de-a mea. De cateva zile am probleme cu tenul (pielea in rest este si ea de cand ma stiu problematica, se irita mai ales pe picioare). Imi apar tot felul de puncte, cosuri si cosulete (mai ales in zona T si pe barba), iar pt ca nu sunt obisnuita le-am agresat si am ramas si cu cateva semne (de care nu cred ca mai scap; eu care nu am avut niciodata probleme si am avut un ten de invidiat). Ultima data mi-a aparut ceva pe obraz (ca o bubita pe sub piele, f tare si deloc estetica). Evident ca m-am speriat. Nu ma machiez exagerat si folosesc numai produse f bune, am grija la fel ca inainte de tenul meu. E clar ca e vorba de o problema in organismul meu… Sfaturi pentru mine?

    Cele bune,

    I.

    • Dianka. says:

      Iulia, si eu am aceleasi probleme ca si tine, pentru schimbare ai nevoie de Vointa si Rabdare. In primul rind nu minca lactate, oua, carne, apo treci treptat la vegan, cit mai multe salate, fructe si legume crude, seminte si nuci, apa 2l/zi. La mine dupa ce am renuntat “la cele rele” mi-a aparut acnee mai multa, dar cu multa rabdare deja din ce in ce mai putina (organismul s-a obisnuit cu hrana sanatoasa). Pt fata sterge-te 1, 2 ori pe zi cu o discheta inmuiata in solutia pe care pe mine m-a ajutat( in 70 ml apa fiarta racita picuri 20 picaturi ulei de arbore de ceai si agiti bine sticluta inainte de a te sterge pe fata). Succese.

    • Nancy says:

      Buna Iulia,

      Poti sa incerci crema postata pe site de Olivia, care se numeste “Gavanosul cu Pomezi”. Pentru mine a functionat minunat si am avut probleme nu gluma. Acum vine si vremea frumoasa asa ca o poti folosi si ca protectie solara si o sa ramai cu o culoare minunata. Eu o folosesc pt tot corpul cand merg la plaja.
      Success.
      N.

      • olivia says:

        Gavanosul cu soare topit, zici? Mi-e dor de el si de parfumul lui minunat! :))) Trebuie reeditat. Negresit!!!

        • Nancy says:

          Da, minunatia de gavanos :)Il recomand la toata lumea , chiar acum am o prietena plecata la soare in Rep. Dominicana si astept impresii …. i will keep you updated !
          Dar Olivia, te rog, o reteta de inghetata pe cand ????????? Copii mei asteapta si asteapta …a venit vremea calda, poate o sa-ti faci timp si pentru ea primavara asta 🙂

          Multumesc pt. tot ce faci pentru noi, cei care-ti citim cu mult interes site-ul. Ne schimbi vietile spre bine.

          Nancy

          • Marina N says:

            Eu mi-am achizitionat anul trecut un aparat de facut inghetata (ieftin). In afara de imaginatie nu am avut nevoie de retete. Pasezi orice fruct in blender si adaugi orice crezi ca e pe placul copiilor tai: miere, menta, suc de lamaie. Am facut avocado cu kiwi, banane cu mango, ananas, fructe de padure, capsuni, piersici, caise…

    • Ana says:

      Bună ziua,
      Cred ca toate doamnele care au trecut la o dietă sănătoasă au întâmpinat această problemă. Eu cred ca a fost unul dintre efectele detoxifierii. Dar, ca să trec direct la subiect, eu am folosit (cu succes!) ca demachiant apa de musetel şi am “închis” cu uleiul de chimen negru (aplicat direct pe piele!) seara şi dimineaţa. De două ori pe săptămână am utilizat masca din argila alba combinată cu 0,5 g lăptişor de matcă pur, 1 picătură de vit.E şi aprox.2 ml. apa de rozmarin! Toate produsele (mai puţin lăptişorul de matcă) de la elemental.ro. În cazul meu, a rezolvat şi problemele mai vechi.

  48. magdutza says:

    pt Gabriela F.,
    o postare mai veche:
    “Tinctura de propolis picurata direct in ureche aprox 2 sau 3 picaturi si tinut un tampon de vata in ureche. Eu i-am pus seara, pentru ca atunci s-a plans, si i-a trecut pana dimineata. Daca nu trece intr-o seara incearca si in timpul zilei si iar seara.”
    Numai bine!

  49. Madalina says:

    Draga mea Olivia, imi era asa dor sa te citesc. M-am lasat purtata intr-o alta lume, o lume de poveste. Acum cand am citit ca zeama de burac cu morcov si mar este buna si pentru miopie, mi-am data seama de ce port din ce in ce mai rar ochelarii.

    Olivia draga, ai putea sa ma sfatuiesti? Sotul meu este slabut (eu zic ca este ok, dar el vrea sa fie mai altfel). Nu stiu ce sa fac, ai putea sa-mi recomanzi un nutritionist?

    O zi insorita!

    Madalina

    • olivia says:

      Daca ar fi sa recomand un nutritionist de pe la noi, l-as numi pe Virgil Stroescu, un vegetarian convins (nu raw-vegan, insa). El poate sa vorbeasca altfel, ca de la barbat la barbat, cu sotul tau.
      Pupici nestemati!
      O

  50. Gabriela F. says:

    Pt Magdutza:

    Draga mea,
    Iti multumesc din suflet pt raspuns. Am sa incerc chiar in seara asta metoda cu tinctura de propolis care pt gat face adevarate minuni.

    O seara buna!

  51. anca says:

    Buna Olivia, fetelor, fetita mea este racita, am descoperit de la Dacia Plant, Bitter suedez, vreau sa va zic ca a facut minuni sunt foarte multumita, deja azi se simte mai bine, Olivia tu ce parere ai despre bitter?

    • olivia says:

      Nu-l folosesc, deoarece m-am bazat pe alte leacuri foarte eficiente. Dar daca zici ca e bun si esti multumita, nu pot decit sa ma bucur!
      Pupici rubinii,
      O

  52. Mara says:

    Buna fetelor,

    Am terminat cele 10 zile de MC si ma simt minunat! Este incredibil cata energie am avut in aceasta perioada!
    Multumesc Olivia pentru inspiratie!!

  53. Andreea says:

    Buna Olivia, buna fetelor,

    Cam de o luna de zile am simtit ca ceva nu e tocmai in regula cu mine si mi-am facut o serie de analize de sange. Rezultatul m-a cam speriat, in sensul in care am nivelul colesterolului extrem de scazut. Am dat o cautare pe net si vad ca acest nivel ar fi asociat cu prezenta cancerului.
    Singura recomandare a medicul a fost sa “pun mana sa mananc”.
    Va intreb si pe voi, daca stiti/ati auzit ca cele 2 sa fie asociate: cancer si colesterol.
    Numai bine!

    • olivia says:

      Draga Andreea,
      Daca ai sa citesti/recitesti “Studiul China” ai sa vezi ca nivelurile crescute de colesterol sunt asociate incidentei crecute a cancerelor de tot felul si a bolilor vasculare.
      Colin Campbell arata intii ca in lumea medicala (alopata) si la nivel teoretic(!), colesterolul scazut este un indiciu pentru diverse afectiuni si deci un mare pericol, considerindu-se ca e in limite normale daca se adauga la numarul 100 numarul corespunzator anilor persoanei (deci 120 la un tinar de 20 de ani). Dar practic, explica Campbell – colesterolul mic se doveste de fiecare data un factor de protectie impotriva bolilor degenerative (concluzie la care anunge si in urma sutdiilor de laborator). Mai mult, spre exemplificare si lamurire definitiva, citeaza analizele medicale ale subiectilor cuprinsi in “Studiul China” (chinezi, de diverse virste din mediile rurale, adeptii unei alimentatii preponderent vegane si crudivore, exceptie facind orezul si destul de rar pestele), care aveau media(!) colesterolul sub 100 (limita alarmanta pentru alopati) unii ajungind chiar si la 80 sau mai jos, fiind in perfecta stare de sanatate (demonstrind astfel aberatia teoriei privind necesitatea unui colesterol mai mare).
      Pupici nestemati ca nestematele!
      O

  54. anamaria says:

    Buna fetelor/ Olivia!!!!

    Imi place tare mult de voi toate, sunteti simpatice foc. De cateva posturi incoace ati devenit foarte active si toate incercati sa ajutati cum stiti, cum puteti. Ma bucur foarte tare ca pot intra pe un blog, unde bunatatea, solidaritatea sunt pe primul loc, si daca ai o problema, ai cu cine sa discuti.

    Olivia, iti multumesc pentru site-ul asta minunat (simt nevoia sa iti multumesc din cand in cand 😀 ). Apropo, am fost acuzate de unele cititoare, pe un alt blog( nu dau nume), ca te consideram ca un guru si ca ne comportam ca o secta (si multe alte prostii).M-am amuzat copios.

    Va pup si sper sa ne intalnim cu toate undeva, vara asta. Olivia ne tot ameninta cu o intalnire de genul asta, sper sa reusim de data asta:D

    PS: Liliana am citi comentariul tau. Esti bine? Ai inteles cat de cat cum sa incepi? Daca mai vrei detalii, eu pot incerca sa te mai ajut.

    • olivia says:

      Draga Anamaria,
      Daca e vreun guru pe-aici, sa-mi spui si mie, ca mie mi-a scapat… 🙂
      Cit despre intilnire, mi-ar placea. Cit de curind. Undeva in parc, daca tot s-a facut cald si frumos.
      Pupici de licurici!
      O

  55. carmen faur says:

    Olivia ,fetelor , ati citit cumva cartea lui Daniel Menrath , Hrana pentru viata ?
    De-a lungul cartii este foarte vehement cu privire la o alimentatie bazata pe cruditati , legatura stilului de viata cu boala etc. Insa la finalul cartii , unde prezinta cateva retete m-a bulversat oarecum , intrucat foloseste Vegeta , sau recomanda asocierea preparatelor cu piure, cartofi prajiti…Ciudat !!

    • olivia says:

      La fel face si Robert Young (cel nu prea young, cind il vezi la 50 de centimetri).
      Nu pune la suflet. Ia ce ti se pare valoros si ignora restul …
      Pupici nestemati!
      O

  56. liliana says:

    Pt Anamaria.
    Am inteles ca trebuie sa incep cu legume, fructe, salate.
    Astazi m+a durur f. rau fierea, capul, ameteli…
    Nu ma sint in putere sa am grija de cei mici….

    • ROXANA says:

      buna liliana,
      uite aici un post mai vechi al oliviei despre detoxifiere. Stiu ca ai intrebat despre asta mai sus. Cartile le poti comanda pe net, nu prea se gasesc in librarii

      olivia
      January 4, 2012 at 10:15
      E bine sa faci trecerea la vegetarianism si apoi la veganism treptat. Altfel e posibil sa apara reactii de detoxifiere mai dure, inclusiv cutanate cum ar fi acneea, urticaria etc etc. Eruptiile de piele de orice fel sunt datorate toxinelor acumulate in ani de zile (chiar si din copilarie). Ele ies preponderent prin piele pentru ca celelalte emonctorii (canale de evacuare a toxinelor, cum sunt plaminii, ficatul, rinichii, colonul, pielea) sunt blocate. Pentru a facilita evacuarea toxinelor prin celelalte canale si a le impiedica sa iasa prin piele e de mare folos sa cureti toate emonctoriile. Plaminii, ficatul, rinichii se curata cu ceaiuri pulmonare, hepatice si renale (pe care le gasesti pe toate in formule foarte bine echilibrate la Ioan Bonchis, Aroma plantelor) Pentru colon sunt importante o dieta plina de fribre vegetale crude (salate de cruditati, seminte de in inmuiate in apa), hidratarea, clismele/colonhidroterapia. Pentru piele, cele mai eficiente sunt baile de sudoratie (sauna sau cada fierbinte) si frecari energice ale pielii uscate cu manusa de alge sau perie cu peri naturali.
      De mare importanta e informarea, ca sa stii de ce faci ceea ce faci. Iti recomand Ghid practic de detoxifiere (Christopher Vasey), Cum sa traim sanatos fara toxine (Robert Morse) Cum sa traiesti pina la 150 de ani (Mikhail Tombak). Gasesti aici toata informatia de care ai nevoie pentru un detox impecabi. Mikhail Tombak iti spune in plus ordinea in care trebuie detoxificate organele si ratiunea acestei ordini.
      Tin pumnii,
      O

  57. Angela says:

    BUna seara,

    Pentru doamnele si domnisoarele cu probleme cu acneea, uleiul de galbenele functioneaza, de minune pentru mine. Am folosit si un super ceai din : urzica, galbenele, musetel, papadie, coada soricelului, radacina de brusture si achinaceea. Toate plantele le-am amestecat intr-un vas mai mare si amestecul l-am pus intr-un borcan. Ceaiul il folosesc extern atat dimineata cat si seara. Dispare si din roseata ce ramane in urma cosurilor si nici unele noi nu mai apar. Le tin sub control. Sper sa dispara si ultima urma de roseata….m-am inarmat cu rabdare. Sper sa reusesc!

    Succes tuturor!

  58. Ramona says:

    Angela, despre ce fel de ulei de galbenele este vorba? Ne poti da, te rog, o marca? De unde l-ai cumparat? Mersi.

  59. Angela says:

    L-am gasit la Plafar. Este de la Favisan, doar de la firma asta am gasit eu. Daca gasiti si de alte firme si vi se pare bun, dati de veste, va rog.

  60. Anca says:

    Cine a cumparat produse de la Bonchis din Bucuresti? Imi spuneti si mie unde le-ati gasit? Am facut comanda de pe doua site-uri acum o luna si nu am primit nici acum produsele, deci as vrea sa gasesc un magazic clasic de unde sa le cumpar.

    Multumesc,
    Anca

  61. anamaria says:

    Pt Liliana.
    In raspunsul Roxanei, in care a dat un comentariu al Oliviei, apare vegetarianismul. Asa este, un om care mananca normal nu trebuie sa renunte brusc la carne, oua si lactate, detoxifierea se produce prea violent. Totul se face treptat, adica intai se renunta la carne si ramai asa o perioada de timp, dupa care renunti la oua si in final la lactate, adica ajungi vegan. Foarte multi oameni raman vegani, pentru ca este mult mai usor decat raw vegan, cand trebuie sa mananci totul crud.
    Noi, adica eu, sotul meu si copilasul meu, am renuntat la carne si la oua acum un an, exact in perioada asta, cu lactatele inca ne luptam(dar sunt numai de capra). Verdeturile din aceasta perioada ne-a ajutat foarte mult. Ne faceam dimineata pe stomacul gol si beam (evident dupa paharul de apa cu lamaie) cate un smothie (asa cum este cel recomandat de Olivia). Un alt fel de mic dejun, pe care si copilasul meu de 2 ani jumate il papa cu placere este un amestec de seminte de floarea-soarelul, de dovleac, 5-6 stafide,nuca, fulgi de porumb fara zahar si lapte de migdale indulcit cu miere. Un alt mic-dejun sunt CAFELINE(bomboane, reteta pe cristelageorgescu.ro) cu un fruct sau lapte de migdale, langa.
    Pranzul este intotdeauna insotit de salata, in functie de sezon. Noi mancam hummus, piure de linte,tocanita de ciuperci (cea facuta de Olivia) si mancarurile facute de Cristela (cristelageorgescu.ro) dar ti-am spus pentru ca sunt gatite, mancam langa, o salata cruda. Seara mancam intotdeauna ceva usor.
    O sa mai vin cu alte completari din experienta mea, acum sunt solicitata de copilasii mei care ataca laptopul.

  62. liliana says:

    Iti multumesc din suflet Anamaria. Raspunsul tau ma ajuta foarte mult pt. inceperea unei diete sanatoase, care ma va ajuta sa ma simt bine, si sa imi cres copii linistita

  63. Mihaela says:

    Buna Olivia!Buna fetelor!

    Felicitari pentru minunatul blog.L-am descoperit la inceputul acestui an si de atunci abia astept sa citesc toate sfaturile minunate ce ni sunt oferite.Eu inca nu sunt vegana 100% insa imi dores foarte mult sa renunt la toate acele produse nesanatoase.
    De cateva zile am inceput dietea Master Cleanse,azi fiind a patra zi.Mentionez ca pana sa incep acesta dieta am facut mai multe tratamente cu antidepresive aproximativ 5 ani(cu mici pauze in acesta perioada pana ce acele stari si insomnii cumplie apareau).Cu o saptamana inainte de inceperea dietei am renuntat la antidepresive sperand ca macar o parte din chimicale(care au foarte multe reactii adverse) sa le pot elimina.Imi doresc enorm sa nu mai ajung sa iau asa ceva.
    Cu MC ma simt aproximativ bine,mai putin in prima parte a zilei cand imi este foarte greata si parca sunt lipsita de putere.Dupa amiaza sunt OK.Oare este bine sa ma simt asa?
    Cel mai cumplit mi se pare sa beau apa cu sarea.si culmea este ca nici ieri,nici azi nu am eliminat nimic dupa acel litru de apa cu sare neiodata.Ce se intampla oare?
    Va rog pe cele care ati tinut aceasta dieta sa relatati experientele si starile prin care ati trecut voi.
    O zi minunata!

    • ROXANA says:

      buna mihaela,

      imi permit sa ti dau si eu un raspuns, atat cat m,a pricep eu. poate te ajuta.

      si eu m am confruntat cu problema ta. Eliminam ceva, dar foarte putin, si atunci retineam apa.

      Eu acum sunt in ziua a 7 a de MC, si, dupa experimentari, si discutii cu persoane de aici de pe blog, vad ca ar putea exista urmatoarele cauze pentru problema ta:

      – sarea pe care o folosesti. Initial am folosit sare grunjoasa de muraturi, neiodata cred eu, si nu ieseam aproape deloc. la sugestia cuiva de aici am schinbat pe sare de mare neiodata, si rezultatul a fost vizibil. nu stiu care e explicatia, dar n am mai stat sa ma intreb, sincer.

      – ceaiul de seara. am folosit si ceai laxativ de la fares, si ceai de crusin. mult mai bine mi a iesit cu ceai de crusin

      – foarte important e, dupa mine, daca ai facut zilele pregatitoare sau nu. cred ca daca nu le ai facut, ai putea avea inca materii solide in intestine, si poate ca dureaza mai mult pana elimini apa cu sare

      multa sanatate
      roxana

      • Mihaela says:

        Roxana,multumesc mult pentru raspuns!
        Am incercat sa fierb mai mult ceaiul de crusin, iar apa cu sarea am facut-o putin mai concentrata.Ieri a fost mai bine.Siropul de artar din prima sticluta a fost tipul B,dar din pacate cand am cumparat a doua sticluta nu am fost atenta si am luat tipul A.
        Intr-adevar acele zile pregatitoare nu prea le-am respectat, apucandu-ma de fapt de MC, deoarece au intervenit ceva probleme la serviciu, fiind nevoita sa-mi iau concediu cateva zile. Din punctul acesta de vedere am hotarat ca este un moment bun pentre MC.Imi pare rau ca nu am mai multa energie in aceasta perioada, pentru a valorifica mai bine acest timp.
        O saptamana buna tuturor!

  64. Carmen says:

    Draga Olivia,

    citesc aceste pagini cu admiratie, iti ascult sfaturile, si sunt fericita ca am descoperit cu ajutorul tau acest “medicament” numit hrana.
    M-am hotarat sa iti scriu, pentru ca de trei zile mi-au aparut niste pete rosii pe fata, in jurul ochilor, pe pleoape si obraji, care se accentueaza dimineata si seara, insa azi s-a si umflat putin toata zona. Am fost in cele din urma la spital, mi-au pus o perfuzie cu cortizon, m-au diagnsticat cu “reactie alergica usoara-moderata” si mi-au dat un tratament de 7 zile cu Claritine, Ranitidina si cortizon (Medrol), interzicandu-mi sursele de proteina si sarea.
    Am 22 de ani si nu ma stiu alergica la nimic, e prima data cand se intampla asta.
    Nu mi-au spus clar care ar fi cauza acestei alergii. Am luat in ultima saptamana ovule cu propolis (pentru candidoza), insa propolisul il consum destul de des, deci l-am exclus din lista posibilelor cauze. Deasemenea am lucrat cu un adeziv toxic, prenadez, care a persistat in camera vreo doua zile, insa la fel, l-am mai folosit inainte, si nu mi-a facut nici o problema.
    Si, citindu-te, mi-a mai trecut inca un gand prin minte: de cand a inceput Postul Pastelui, am reusit sa nu mai mananc carne, marind insa cantitatea de salate si fructe.
    Se poate sa fie o manifestare de detoxifiere datorata acestui regim pe care l-am inceput?

    Sa ai o seara minunata! 🙂

    • olivia says:

      E foarte posibil, Carmen! Substantele toxice acumulate in organism recent sau nu ies uneori agresiv in momentele in care iti schimbi alimentatia sau faci un detox (cu sucuri, de pilda). As incerca in locul tau sucuri de legume (sfecla, de pilda) sau frunze verzi (urzica, spanac) tamponate direct pe zona cu probleme. Si multa hidratare!
      O zi minunata!
      O

  65. lore says:

    Olivia ,sunt insarcinata in aproape sase luni si imi simt organismul usor incarcat,ce detox ma sfatuiesti sa urmez ca sa nu afecteze sarcina si sa nu am stari de rau? pup dulce

  66. Gia says:

    Olivia, fetelor, ce naturopat si/sau homeopat
    priceput imi recomandati? Prietenul meu are probleme digestive si in tratamentele traditionale nu se prea increde si nici eu.
    Am schimbat alimentatia intre timp, insa vrem sa facem o vizita si unui naturopat si/sau homeopat pentru o consulatie.

  67. Renata says:

    Draga Olivia,
    ai vazut stirea aceasta : http://www.antena3.ro/externe/vegetarianismul-si-dieta-cu-alimente-crude-incluse-de-oms-pe-lista-tulburarilor-psihice-160918.html
    wow, suntem in secolul 21… dar totusi cred ca marea industrie se simte in pericol.
    pupici cu nestemate,
    Renata

  68. simona bm says:

    olivia, sa nu ne uiti pe noi mamicile cu exemple de meniu, te rog :))

  69. Alexandra says:

    Asteptam!! 🙂

  70. carmen faur says:

    Olivia , sotul meu a avut o durere persistenta in partea stanga jos a abdomenului si medicii printre altele i-au recomandat sa faca si analiza pentru Helicobacter Pilory , care a iesit pozitiva . Am citit ca aceasta poate produce ulcer, gastrita si chiar cancer de stomac ..
    Cum sa o trateze fara sa apeleze la medicamente?
    Ajuta-ma te rog cu un sfat.
    Multumesc !

    • olivia says:

      Ulcerul, spun naturopatii, se vindeca foarte bine cu hrana vie. De mare angajament e sucul de varza baut pe stomacul gol, inainte cu 20-30 de minute inainte de masa, ceaiurile gastrice (de la Bonchis, de pilda) eliminarea produselor de origine animala (extrem de acide) si o forma de detoxifiere a organismului (cea a lui Rudolf Breuss, de pilda as incerca-o eu sa fiu in locul lui).

  71. Gentiana says:

    Draga Olivia, vorbeai acum ceva vreme de o reteta de drob raw, parca la Ce se intampla doctore, daca nu ma insel. Stim ca ai putin timp liber si muuulte proiecte dar poare reusesti sa ne dai reteta pentru acest Paste. Multumim mult!!!

  72. Alexa says:

    Sunt in a a patra zi de detox cu MC si ma simt foarte bine, ieri chiar am fost la aerobic si n-am avut nicio problema.
    Singura chestie e ca nu stiam ca asa repede se consuma mierea, deja am terminat 1 kg si nu mai am :D.
    Ce tip de miere sa cumpar? Pot folosi de oricare? Pana acum am luat de salcam.

  73. Nicol says:

    A retinut cineva comentariile Oiliviei cu privire la paraziti intestinali la copii? Cum se trateaza? Multumesc mult Nicol

    • anca says:

      Extrem de eficienta este si cura cu bitter suedez, o lingurita diluat cu apa dimineata pe stomacul gol cu 30 min inainte de masa.
      Sanatate!

    • Maggda says:

      Buna Nicol,
      Eu acum frunzaresc de zor blog-ul, asa ca nu stiu daca te mai ajuta raspunsul meu, dar iacata-l: pentru fetita mea de 3 ani si jumatate, cand a fost depistata cu paraziti, i-am pregatit un amestec de ceapa+apa. Adica, o ceapa potrivita, cam cat un ou, am decojit-o am taiat-o in bucati potrivite, nu ca pt mancare, am pus-o intr-o cana si am turnat apa peste ea, cat sa o acopere. A doua zi se consuma zeama in care a stat ceapa, care sincera sa-ti spun nu are un gust chiar nasol, doar ca miroase a ceapa. Secretul este sa lasi ceapa in apa 12 ore si apoi sa cosumi zeama. Eu o pregateam de regula vinerea pe la ora 19-20 si ii dadeam sa bea zeama sambata dimineata ora 7-8. Se repeta procedura 3 saptamani la rand, adica in 3 zile de vineri consecutive. Pot sa spun ca procedura a functionat de minune si la copii si la adulti.

      PS: Reteta o am de la o doamna f. cumsecade si de mare ajutor mie si mamei mele in momente dificile.

      Va pup cu drag,

      Maggda

  74. Angela says:

    Buna seara,

    Pentru Nicol

    Uite cate ceva din ce mi-am notat eu:
    – dieta alcalinizanta – fructe si legume (plante alcalinizante – urzica, tataneasa, mesteacan)
    – usturoi – crud, pisat
    – cuisoare – proaspat macinate
    – nuc negru – extract
    – pelin – ceai, tinctura
    – seminte de dovleac – decojite dar nu si de pielita aceea verde sau intregi si rasnite
    – cimbrisor – ceai, tinctura

    La plafar gasesti niste tincturi din plante combinate care se pot administra si copiilor.

  75. Mara says:

    Draga Olivia,

    As vrea sa aflu parerea ta in legatura cu urmatoarea situatie: in cursul anului trecut am avut o alimentatie preponderent cruda ( sucuri, bors, fructe, legume etc), fara lactate, foarte rar oua sau peste. La controlul de rutina pe care l-am facut in luna decembrie am descoperit un nodul la un san. Anul acesta am incercat sa scad procentul de hrana gatita(vegetariana) pana sub 10%, sa fac mai multa miscare, am folosit alifiile de la Bonchis pentru astfel de afectiuni, atitudine pozitiva etc. Am tinut MC 10 zile + 2 zile de “ease-out” si am refacut ecografia. Spre surprinderea mea, nodulul aproape si-a triplat dimensiunile (15mm).
    Unde gresesc?… Am 30 de ani.
    Iti multumesc din suflet..

    • olivia says:

      Draga Mara,
      Robert Morse explica in cartea sa “Sa traim sanatos fara toxine” ca exista riscul ca toxinele – o data scoase din profunzimea tesuturilor printr-o alimentatie cruda cu multe sucuri – sa intre in circuitul sanguin si sa otraveasca astfel organele. Gasesti in cartea lui – intinse pe citeva pagini si impartite pe grade de intensitate – toate crizele de detoxifiere prin care poate trece organismul, atunci cind imbratisezi calea naturismului. Solutia sa treci cu bine sau chiar sa eviti crizele (tumori, noduli, afectiuni respiratorii usoare, medii, grave, acnee, alopecie etc etc) este ca insotesti cel putin citiva ani meniul raw de proceduri constante de detox. Le gasesti minunat explicate si in cartea “Cum sa traim pina la 150 de ani”, de Mikhail Tombak.
      Cu drag,
      O

  76. Gabriela says:

    Dragelor,

    Voi cum folositi minunile verzi de primavara (spanacul, loboda, stevia, leurda, untisorul)? Aveti retete speciale? Eu am mancat pana acum doar in salate, iar spanacul in smoothieuri.. Parca as incerca si altceva 🙂

    O primavara frumoasa!
    Gabriela

    • Marina N says:

      Eu am facut din leurda un “pesto” care mi-a placut foarte mult. Cu lamaie si putina sare. Dupa ce mi-a iesit asta am combinat leura cu untisor si patrunjel si am facut “pesto2” Bun si asta.:-)

  77. Miha says:

    Draga Anamaria,
    Iti multumesc pt.ceea ce ne-ai impartasit! pup

  78. ingrid says:

    Olivia draga noastra ,
    Te rog tare mult lamureste-ma si pe mine putin
    1.psyllium este bine sa il luam ?Daca da pe ce perioada?Este mai bine sa il inlocuim cu chia sau semintele de in ?
    2.Sunt vegana de 1 an de zile dar , din pacate nu pot sa spun ca n-am facut greseli pe tot parcursul anului … nu am facut hidroterapia de colon , periaj uscat, nu am mancat alge atat de multe , nu am mancat verzituri prea multe deci , muuulte greseli.Abia acum dupa un an am inceput sa fac toate acestea.Problema mea, este ca la dintii din parte de jos mi-a coborat foarte mult gingia 🙁 am incercat sa imi aplic propolis ma doare ingrozitor.Beau sucuri verzi dupa cartea lui Walker, beau ceaiuri de toate felurile , ma clatesc cu sare,folosesc o pasta de dinti naturala, fac clatiri cu waterpick.Stiu ca la un moment dat ai spus ca ai avut paradontoza si ai stopat-o.Ce as putea face sa imi intaresc gingia ?

  79. anca says:

    Buna Olivia, am o intebare, ce parere ai despre avocado?
    Fetitei mele ii place foarte mult sa-i fac pasta cu usturoi sau sa-l manance cu mar, dar am inceput sa-i dau mai rar pt ca-mi este frica sa nu fie injectate, tu le dai copiilor?
    Astept cu nerabdare raspunsul tau.

    • miruna says:

      olivia
      April 14, 2011 at 20:23

      Avocado e un produs de import, care calatoreste mult, care mai stai o bucata lunguta de vreme pe raft si care -daca nu e bio – e posibil sa mai fie si tratat pe coaja, ca sa reziste ca-n reclama de la TAFT! Asta nu inseamna ca ignoram complet avocado. Il folosim atunci cind n-avem incotro. Ca de exmplu in mousse au chocolat 🙂

    • ade says:

      Si pe mine ma intereseaza mult subiectul asta.
      Fetita mea este mare amatoare de avacado cu usturoi.
      Multumesc

  80. ela says:

    As avea nevoie de un psiholog bun, puteti sa imi recomandati pe cineva.Multumesc frumos.

  81. Dana says:

    Olivia, am si eu o intrebare desi nu are legatura cu postarea ta, asa ca imi cer scuze. Ce as putea manca/bea sa nu mai am cearcane atat de pronuntate? Acum am inceput sa beau ft multa apa pe stomacul gol si parca nu mai arata chiar asa….
    Ce altceva ma sfatuiesti tu sau cititoarele tale?

    Va multumesc si va pup cu drag….

    • Ana says:

      Buna,
      La indemnul fiicei domnului Bodnariu (mieraria din Matache) am incercat mierea pentru ochi. Mi-a spus ca este OK si pentru cearcane, pungi sub ochi s.a.Am aplicat seara sub pleoapele inferioare (pe toata forma cearcanului) si am mentinut toata noaptea. In cateva zile, am scapat de culoarea vinetie. Nu pot sa spun ca am scapat definitiv, dar am intrerupt aplicarea pentru ca este destul de incomod sa stai noaptea cu mierea aceea pe fata. Cert este ca a disparut culoarea aceea neplacuta. Succes!
      Ana

  82. Simona says:

    Draga Olivia,
    Ce imi recomandati pentru unghii? Mananc raw-vegan de cateva luni (am luat-o treptat, am fost vegetariana la inceput si asa mai departe) dar unghiile arata din ce in ce mai rau 🙁
    Iti multumesc,

    Simona

    • Ana says:

      Buna,
      Pot sa-ti spun ce am facut eu cu succes. O luna am luat, in fiecare dimineata, o ligurita de coaja de ou macinata cu miere (vezi reteta lui M. Tombak). In acelasi timp am facut masaj unghiilor alternand: ulei esential de chimen negru, ulei de cocos si ulei de ricin. Poate functioneaza si la tine. Iti doresc succes!
      Ana

      • Mari says:

        Ana, care este reteta lui M.Tombak cu coaja de ou? Ai luat o lingurita pe zi din amestec?
        Ai idee, ce contine mierea pentru ochi?
        Multumim pentru sfaturi.

      • Simona says:

        Iti multumesc din suflet Ana; o sa pun in practica de azi, Te pup

  83. Ana says:

    Hello again!
    M. Tombak recomanda, ca sursa de calciu organic, sa nu arunci cojile de ou, sa le speli bine, sa le fierbi timp de 5 minute in apa pura, sa le lasi la uscat, iar dupa aceea sa le rasnesti foarte fin in rasnita clasica. In luna ianuarie sau noiembrie a fiecarui an, recomanda consumul zilnic : o coaja de ou (cam o lingurita cu varf), pe zi, amestecata cu putina miere. Se transforma intr-o pasta densa, foarte buna la gust. Eu ii dau si fetitei mele cu succes!
    Pentru femeile trecute de 40 de ani, acelasi autor, recomanda consumul zilnic (indiferent de anotimp) al unei coji de ou in forma aratata, pentru prevenirea osteoporozei. Ei, sursa aceasta de calciu, este naturala si bate de departe toate pasitele si prafurile din farmacii. Reteta o stiam si de la bunica mea ptr. ca ne dadea in mod frecvent cat am fost copii. Pe de alta parte, am citit in cartea lui R. Morse ca unul dintre efectele detoxifierii organismului poate fi si caderea unghiilor!! Dar, asa cum a spus si Olivia, organismul se regenereaza avand mecanismele lui perfecte de a indrepta si a pune lucrurile in matca lor. Eu , in locul tau, nu as dispera :)) Incearca si varianta propusa de mine si fiindca tot a venit vremea bolbotinelor “go for it” cu sursele naturale de calciu (spanac, leurda, urzici si toate celelalte bunatati!)!
    In ceea ce priveste mierea pentru ochi, nu stiu cu exactitate ce contine, am incredere in doamna Maria pentru ca tot domnia sa imi prepara amestecurile pentru fetita in campania de “imunizare” sau “energizare”, dar pot sa-ti spun ca este cea mai clara si fina miere pe care am vazut-o pana acum. Si nu este nici foarte scumpa. Eu am folosit-o si pentru conjunctivita fetitei mele (furata de pe la scoala:)), dar si pentru o tentativa de urcior pe care mierea asta a starpit-o din fasa!
    In rest, daca mai ai nevoie de informatii, cu drag 🙂
    Ana

  84. Mari says:

    Multumesc, Ana!
    Eu am incercat sa-i dau fetitei mele coaja de ou cu miere si lamaie si nu-i place, are gust cam neplacut,ce-i drept.Poate ca doar cu miere nu se simte.Eu n-am fiert coaja de ou, doar am spalat-o bine si am tinut-o in cuptor 1-2 min. sa se usuce.Am incercat si varianta cu mere rase, miere si lamaie dar fara succes.O sa incerc si varianta propusa de tine, poate o va accepta.
    O duminica frumoasa!

    • Ana says:

      Sper sa-ti fie de folos!
      As scoate lamaia din calcul pentru ca absorbtia calciului (inclusiv din coaja de ou) se face in prezenta vit. D. Vit. c din lamaie este buna pentru absorbtia fierului. Or, noi urmarim absorbtia calciului. Daca rasnesti foarte fin coaja, adaugi putina miere si freci foarte, foarte bine, iar pasta rezultata este foarte fina si dulce si cred ca o sa-i placa fetitei tale 🙂 Si nu mai baga cojile de ou la cuptor, este de preferat sa le usuci la soare (se incarca cu energie!).
      O duminica la fel de frumoasa si voua!

  85. iulia says:

    Buna Olivia,

    Poti sa ne spui mai multe despre cura de detoxifiere MC?
    Am citit cateva informatii despre ea in commenturile de pe blog,dar mi se pare ca nu este suficient.As dori sa o incerc si eu, iar daca tot o fac as vrea sa o fac cum trebuie.
    Daca poti sa ne spui de exemplu care sunt contraindicatiile, dupa ce termini cura ce poti sa mananci la inceput si daca poti sa imi spui si cateva ceaiuri cu efect laxativ deoarece nu prea am folosit pana acum. Si aceste ceaiuri cand se beau?
    Multumesc

  86. Felis says:

    Draga Olivia,

    Esti superba si i-ti multumim pentru toate sfaturile tale, as dori sa stiu ce ulei de masline folosesti.
    Numai bine,Olivia

  87. Simona says:

    Draga Olivia,
    Tu, sau poate alte prietene de pe site -ul tau poate imi veri putea spune cum pot consuma fasole si alte ca aceasta raw? Mi-ar trebui acele proteine si as vrea sa stiu cam care ar fi doza necesara pe saptamana sau pe zi? Este suficienta inmuierea in apa? Si daca da, pentru cat timp?
    Multumesc in avans!

  88. anamaria says:

    Draga Simona, leguminoasele folosite la noi,adica : fasolea, lintea, nautul se mananca raw doar germinate. Mazarea se mananca si cruda dar la fel si aceasta cand este uscata, se mananca germinata.
    Cu drag.

  89. veroni says:

    Buna Olivia,
    Cum faci ,,pasca” de Paste?sau ce meniu pregatesti?
    Ai caine? si daca da ,ce ii dai sa manance??
    Multumesc!
    Cu drag,
    V

    • olivia says:

      N-am ciine, dar am mai nou o preocupare speciala pentru a face din variantra clasica de pasca (cu oua multe, brinza si zahar alb), alta noua, blinda, dulce si nevinovata. Ca o pustoaica de liceu de pe vremea mea.. 🙂

  90. Vali says:

    Importam in Romania cel mai nou si ultimul la ora actuala model Hurom si anume HU-400.
    Pentru cei care inca sunt in cautarea unui storcator de fructe si legume cu adevarat eficient va prezint mai jos cateva caracteristici ale HU 400.
    HUROM Slow Juicer HU-400 este un storcator prin presare care astăzi este cel mai eficient storcător prin masticare cu un singur ax melcat de pe piaţă, are capacitatea de a stoarce orice, de la fructe şi legume la iarba de grâu şi verdeţuri.
    Stoarce orice tip de rădăcinoase: morcov, țelină, sfeclă roșie, ridiche, cartof, ghimbir, etc.
    Stoarce orice tip de frunze: pătrunjel, iarbă de grâu, iarbă de orz, iarbă de lucernă, frunze de spanac, țelină sau salată, etc.
    Stoarce orice tip de legume și fructe moi: citrice, mere, pere, pepene, castravete, roșii, kiwi, căpșuni, cireșe, vișine (fără sâmburi), rodie etc.
    Tensiunea de lucru: 220V
    Frecvența: 50Hz
    Puterea consumată: 150 W
    Viteza de rotație a axului melcat: 80 rpm
    Greutate: 5, 20 kg
    Timp maxim de utilizare: 30 minute
    Garantia oferita de noi este de 5 ani.
    Stoarcerea se realizeaza in doua etape – sucul se obtine in prima etapa prin strivire, urmand apoi ca pulpa sa fie stoarsa in etapa a doua inainte de a fi eliminata, obtinandu-se mai mult suc iar pulpa rezulta aproape uscata, s-a dovedit ca in majoritatea cazurilor se obtine cu pana la 50% mai mult suc decat la storcatoarele centrifugale.
    Pentru a va convinge urmariti http://www.youtube.com/watch?v=XXTEPUggyuw

    Pentru luna martie-aprilie pretul HU-400 va fi 299 euro tva inclus.
    Pentru orice detalii, Valentin 0721.622.076

  91. Nico M says:

    Buna Olivia,
    Esti o persoana cu totul deosebita pentru modul in care ne impartasesti cunostintele si stilul tau de viata. S-a vorbit intr-unul din comenturile de mai sus despre e coli si febra. Am doua fetite de 1an si 2 ani. In prezent amandoua au infectie urinara cu microbi diferiti. Cea mica proteus si cea mare e coli. Din pacate la ambele le dau antibiotic iar celei mari pe langa antibiotic si antitermice(nur,panad fara efect si novocalmim)deoarece impachetarile nu le doreste. De 3 zile ne chinuim cu temperatura mare 39-40 noaptea si 38-39 ziua.Rabdare nu o sa mai am, maine am decis sa ajungem la spital. Alimentatia lor este traditionala,nu accepta sucurile de fructe, nici legumele preparate termic(exceptie bb mic)ce sa mai zic de cele crude. Cu febra, a baut ceai de la Dl Bonchis imunoplant( cu oarecare teama le -am dat la amandoua, nu sunt sigura ca poate fi administrat si copiilor asa mici).

    Nu astept o rezolvare, vom vedea cum vom iesi din asta poate un sfat ce ai face intr-o situatie similara.

    TRatamentul contra racelii a functionat si la noi, multumesc mult pentru postarile facute. Am scapat de afectiuni respirattorii doar cu cataplasme din varza,ceai respiroplant,crema marul lupului si sirop muguri de pin.

    Cu multumiri,
    Nico M

  92. Mihaela A. says:

    Draga Olivia, fetita mea de 4 ani jmate a racit, a debutat cu o tuse f. urata, si in doua zile am alungat-o cu sirop proaspat de ceapa, usturoi si miere. Acuma, a treia zi, tuseste f.f.rar, in schimb am observat pe amigdalele ei niste pete albe, si i le sterg cu propolis, ce sa-i mai fac casa nu recurg la antibiotice????
    Ve rog, fetelor, care stiti o solutie…….Astept.

    • anca says:

      Buna Mihaela, sa ai rabdare, este un virus care probabil va trece in 7 zile, cam asa tin, ai facut forte bine, i-ai dat exact ce trebuie, mai insista cu propolis la gatut, mulye sucuri de fructe, mancare gatita cat mai putin, nucile sunt f bune cand este racita si nu prea mananca si noi am rezolvat-o f bine cu Bitter suedez de la Dacia Plant, o lingurita in putina apa inainte cu 15 min de masa.
      Va doresc sanatate!

  93. Lili says:

    scumpa Olivia…sunt o mamica tare necajita,epuizata chiar…Am nevoie de sfaturile tale!Am un baietel de 1,6 luni certat tare rau cu mancarea.nu vrea sa manance si pace…plange si tipa la mine numai cand ma vede cu lingurita in mana venind spre masa.am fost la diversi medici si mi-au dat tot felul de vitamine ,chiar si peritol…din disperare le-am luat si a fost bine o saptamana dupa care…nu.Am facut si analize la sange,coprocultura,etc…In afara de o anemie usor marita, nu a avut nimic rau!Eu stiu ca nu trebuie sa insist si nu o fac…ii amintesc mereu k va primi alta mancare peste 4 ore.Daca ar fi dupa el ar putea sa treaca si 4 ani…Cu greutatea e la limita inferioara.are 9.5 kg.ce sa fac?unde gresesc???am incercat diverse feluri de mancare,sucuri de fructe,simple,combinate…numic nu vrea!programul nostru de masa e urmatorul ;la trezire;NIMIC la ora 10 tipa CEAAAAI.Ii dau ceai de cimbrisor (asa preventiv) cu 1 lgt polen(de la tine am invatat).La pranz,fix 2 linguri de mancare asa in greata si cu suspine…La gustare…5-6 migdale,sau caju(asta imi cere) iar la culcare 200 ml lapte de capra.am incercat sa “uit” fructe sau mancare pe masa…poate,poate.Ei bine,nici nu s-a uitat!CE MA SFATUIESTI?/?Multumesc din suflet

    • olivia says:

      Draga Lili, ceea ce imi povesteti, imi suna cunoscut. Am vazut cazuri similare. Nu stiu daca e si situatia ta, dar celelalte mamici pe care le-am intilnit greaseau fundamental, hartuindu-si copiii cu lingurita. Alarmate de doctorite ca cel mic ori se nascuse prematur si era deci prea slabut, ori nu “lua in greutate” cum trebuia, ii alergau pe bietii copii cu lingurita cu mincare pe dupa canapea, in jurul mesei, le-o virau cu forta in gura la primul moment de neatentie al pustiului, de ajunsesera cei mici sa deteste ideea de mincare. Orice psiholog iti va spune ca reactia copiilor e normala si ca situatia poate fi corectata cu multa rabdare si intelepciune. Francoise Dolto (o psiholoaga frantuzoaica din perioada interbelica, specializata in problemele copiilor, cu ajutorul cartilor careia mi-am crescut eu copiii) le enumara:
      1) copilul trebuie sa manince NUMAI cind ii e foame si cere. Sa-i bagi pe git mincare cu forta sau prin viclesug, echivaleaza la nivel psihologic cu un viol.
      2) copilul nu trebui sa simta nici o presiune sa minince repede, sa manince TOT, sa manince la ore fixe. Cind vrea, cit vrea si in ritmul lui.
      3) Pe masa trebuie sa existe doua-trei feluri de mincare, divers colorate, din care copilul sa aleaga singur.
      4) Exemplul personal si o atitudine echilibrata vizavi de mincare a parintelui sunt de mare ajutor. Daca parintele nu maninca ce-i da si copilului (maninca mincare de “oameni mari”) sau are o relatie compulsiva cu mincarea (maninca nervos, mult, sub imperiul agitatiei/stressului), cel mic va sesiza cu siguranta si va fi influentat in sens negativ.
      5) La cel mai mic semn ca s-a saturat/nu mai vrea, e bine sa-i spui “Te-ai saturat? Foarte bine. Sa-ti fie de bine!”, iar el poate sa raspunda daca e sufieict de mare sa vorbeasca “Sarutmina pentru masa”. Jocul asta de roluri e bun pentru ca puncteaza ideea ca mincarea e o chestie de decizie personala si nimeni nu-l obliga sa introduca in organismul lui ceva ce nu vrea. (de aici si comparatia lui Francoise Dolto a silirii de a minca cu un viol).
      6) copilul poate decide sa stea nemincat in prima zi, daca i se permite sa aleaga intre a maninca sau nu. E perfect normal, iar situatia nu prezinta riscuri. Va cere singur cind i se va face foatre foame. Asa va invata sa distinga intre incapatinare si refuz (pe de o parte) si foame si acceptare (pe de alta). E o lectie importanta, pe care nici un parinte nu o poate preda in cuvinte copiilor.
      Pentru mai multe sfaturi legate de cresterea copiilor in mod psihic-armonios, iti recomand catrea “Cind apare copilul”, de Francoise Dolto, aparuta la Editura Trei.

      • olivia says:

        Si inca ceva, nu stiu daca ai de unde sa ii dai acum lapte de capra crud. asa ca daca ii dai lapte de capra pasteurizat, UHT, mai bine renunta… In varianta asta, laptele de capra e acid si duce la tot felul de probleme de sanatate: maninca incet-incet calciul din oase (o perspectiva dezastruoasa pentru un copil in crestere), provoaca indigestii (posibila cauza de refuz a hranei, mai ales la copii), duce la formarea de mucus (care migreaza si provoaca probleme respiratorii, de colon etc etc).

  94. Miha says:

    Draga Olivia,
    Tatal meu are probleme mari cu plamanii si ficaul(mai mult cu plamanii); a fumat toata viata de tanar,iar acum se vad consecintele…stii ce l-ar putea ajuta? nu cred ca se va vindeca,dar macar sa-si mai prelungeasca viata…nu vreau sa-l pierd. Multumesc.
    Pupici!

    • olivia says:

      Oricărei boli i-ar prinde bine o detoxifiere, Miha. Si un regim alimentar cu multe cruditati, sucuri, ceaiui de plante hepatice si pulmonare. Evitarea alcoolului, tutunului, cafelelor, carnii, grasimilor animale de orice fel, prajelilor, produselor pasteurizate, UHT, semipreparate. Regimul lui Rudolf Breuss (fara supa de ceapa, dar cu clisme zilnice dupa metoda lui Valeriu Popa) ar putea sa ajute.
      CU drag,
      O

  95. Miha says:

    Draga Lili,
    Poate putem sa-ti dam si noi niste sfaturi…Si eu am un baietel de aceeasi varsta.
    De cat timp refuza mancarea? Ce alimente ii placeau lui in trecut?
    Eu am alta problema cu al meu: imi cere continuu mancare;daca ar fi dupa el,toata ziua ar manca,iar stomacul lui trebuie sa se mai si odihneasca…daca vede ceva de mancare,chiar daca abia s-a ridicat de la masa,tipa cat il tine gura:”papa” si plange mult sa-i dau…el are dureri de burtica noaptea de cand e el; are un program de masa,dar nu se impaca cu cruditatile…sunt putine fructe care-i plac,iar suc nu vrea de nici un fel.
    Sanatate multa!

  96. Lili says:

    Olivia draga,ai mare dreptate.Gresesc si eu cand vine vorba de programul de masa.Medicii spun 3 mese si 2 gustari…asta imi suna in cap incontinuu,pe cand pustiul meu vrea doar masline si migdale toata ziua.iar eu stiu ca nu este suficient.Astazi l-am lasat sa ceara singur mancarea…Ei bine s-a trezit din somnul de pranz atat de nervos si plangacios de nu am stiut cum sa-l linistesc 2 ore.Nu ma intelegeam cu el!Cred ca a facut o criza de hipoglicemie(stie mama ca asa face si ea)si tot nu vroia sa manance.E adevarat ca l-am fortat sa manance cand era mai micut ,dar de cel putin jumatate de an il las pe el sa decida cand si cat vrea.Eu sunt ingrijorata ca nu-si ia necesarul de vitamine si minerale pentru o buna si armonioasa crestere…ce sa mai zic de creierasul lui in dezvoltare.Multumesc din suflet pentru explicatiile tale.voi merge de graba la librarie sa-mi cumpar cartea recomandata.
    Sarbatori cu bine si Domnul sa te binecuvanteze pe tine si toata familia ta!

    • maria says:

      Draga Lili!
      Eu cred ca in primul rind tu trebuie sa te calmezi, sa nu te mai gindesti tot timpul ca nu maninca, sa nu te mai apuce nervii cind se apropie ora de masa, stiind ca va face mofturi , pentru ca ii induci si lui aceeasi stare. Acum daca l-ai fortat cind era asa de mititel sigur ca a prins o aversiune fata de mincare si nu o mai vede ca pe ceva placut. Nu stiu cit de mult petreci tu cu el afara , dar dupa parerea mea cea mai buna solutie este sa-l obosesti, sa-l alergi in parc pina iese si untul din el. Da-i numai apa sa bea, fara crontanele si altele intre mese, tine-l in aer curat, cu capul gol daca e soare, si pune-l sa faca miscare multa. Eventual gaseste un,,duracell” prin parc cu care sa-l imprietenesti si sa-l determine si pe el sa se miste. Asta a functionat cu fetita mea ,si in zilele in care nu faceam destula miscare cu ea se cunostea- nu avea pofta de mincare, nu dormea destul samd. Inca de mititica mergeam pe jos cu ea foarte mult, iar acum la 6 ani are niste muschi la picioare, si rezista sa mearga si 6 km in drumetiile noastre pe la munte, fara sa faca febra musculara sau sa spuna ca o dor picioare. Cum vede un loc deschis, cu iarba, ma intreaba daca poate sa bage ,,viteze”, iar cind ajungem acasa ma intreaba ce avem de mincare. In schimb a avut un prieten pe care ,mama si bunica , daca se putea sa-l tina legat de ele pe banca era perfect. Nu-l lasau sa alerge, pt ca-l va durea gitul, nu-l lasau cu tricicleta ca e prea mic, nu-l lasau sa vb pt ca va incepe sa tuseasca, samd. Si acasa se intrebau de nu maninca- asa este si acum la 6 ani. Mama nervoasa si fara rabdare l-a fortat si ea cind era mic, disperata ca e prea slabut, prea nu stiu cum, si acum se vad consecintele. Cu toate ca au vazut si ele cand l-au dus la dansuri o data- dupa ce a topait 2 ore a mincat si farfuria acasa. Dar pt ca nu au continuat cu miscarea au revenit la starea initiala.
      I-au facut analize peste analize si nimic. Copilul are nevoie doar de miscare.
      Mai am multe exemple de asa da si asa nu, care pe mine m-au convins ca miscarea muuuuuuuulta este esentiala. Si daca e facut intr-un aer cit de cit curat, cu regularitate, minim 4ore/zi ( 2 dimineata, 2 seara) e perfect. Este adevarat, eu am avut timp sa stau dupa ea, sa-i cunosc ritmul, programul, preferintele. Cam atit am avut sa-ti spun, si daca experienta mea iti poate fi de folos eu ma declar bucuroasa. Numai bine si ai grija de tine si baietelul tau.

  97. Anca says:

    Buna Lili, parerea mea este ca tb sa te calmezi in primul rand, stiu ca e greu, noi am avut o perioada cand nu manca fructr, eram disperata, intr-o zi mi-a venit o idee, ea se juca in camera iar eu mi-am luat un mar fara s-o inteb daca vrea.
    Am incercat sa-l mananc cu cea mai mare pofta, si cu un zambet multumit pe fata de parca nu mai mancasem niciodata, ea ma analiza, nu intelegea de ce n-o intreb si pe ea si peste putin timp,
    -mami, mai avem mere?
    Si uite asa, acum mancam aproape in fiecare zi.

  98. Lili says:

    Anca,Maria…multumesc fetelor!Sunteti tare dragute.cred ca vina imi apartine.Ma simt neputincioasa si nepriceputa.O usoara stare de depresie am si avut din aceasta cauza…imi tot veneau ganduri ca nu sunt o mama buna pentru el…Dar tind sa cred ca dragostea mea nemarginita ii tine de foame ;)) miscare face cel putin 5 ore pe zi ptr ca iesim zilnic ;dimineata 3 ore si seara 2-3 ore.Starea mea o simte si ,si-o insuseste.O sa-l las mai moale.Ma rog ca Bunul Dumnezeu sa-mi dea intelepciune si putere!va mutumesc inca o data!Sarbatori binecuvantate!

  99. Silvia says:

    Olivia, odata cu venirea primaverii si aparitia verdeturilor, am inceput sa inlocuiesc cina cu salate de cruditati de sezon (ridichi, ceapa verde, rosii, castraveti etc). insa mi s-a declansat gastrita si am avut mari probleme cu stomacul. cred ca am gresit si ca am baut mult suc de portocale stors, probabil si acesta mi-a crescut aciditatea. cert este ca deocamdata nu mai pot manca cruditati si fructe. Vreau sa te intreb daca e posibil ca o persoana care are gastrita sa fie vegana? Daca da, poti sa ne recomanzi un meniu care sa asigure necesarul de vitamine si minerale, dar sa nu afecteze stomacul? Merci!

    • olivia says:

      As spune ca unui bolnav de gastrita nu ii prieste – pe termen lung – nimic altceva decit un regim raw-vegan. Dar a venit probabil momentul – cum a venit si in viata mea, acum citiva ani – să reinveti sa maninci! Mincatul trebuie sa fie un ritual sfint. Trebuie sa fii linistita, lipsita de orice emotie negativa sau orice emotie pozitiva puternica. Sa stai pe scaun, cu spatele drept. Fiecare gura de mincare sa o mesteci de cel putin 50 de ori, lent, fara graba, respirind profund in timpul asta. Ai sa observi ca mincare isi va dubla volumul cu ajutorul salivei, secretata de glandele salivare. Asta e un semn bun. Inseamna ca ai predigerat hrana (cu ajutorul enzimelor din saliva), ca vei fi dat timp receptorilor să transmită creierului informatia corecta privind natura nutrientilor aflati in gura, iar creierul va fi avut si el timp suficient sa transmita mai departe stomacului aceeasi informatie, pentru ca cel din urma sa aiba timp sa pregateasca sucurile gastrice de care are nevoie pentru digerarea tuturor tipurilor de nutrienti ingerati. Abia atunci vei fi mincat corect si vei avea sanse sa asimilezi ceea ce maninci. Altfel, orice imbucatura se va transforma in otrava pentru un stomac total nepregatit cu sucurile gastrice potrivite. Aceeasi grija pentru salivare trebuie sa o ai si cind bei sucuri. Sucurile nu se beau ca pe apa. Fiecare gura de suc se plimba bine prin gura, pina cind isi va dulba volumul. De aceea, in naturopatie se recita ca pe o rugaciune sfinta dictonul: “mincarea se bea si bautura se maninca!!!”.
      Daca o sa faci asa, naturopatii iti dau garantii ca o sa uiti de gastrita sau alte probleme digestive. Ba mai mutl, ca vei crea astfel toate premisele pentru o sanatate de fier.
      Tin pumnii!

  100. Anca says:

    Olivia, ce pot fi petele albe pe corp?
    Fetita mea are 3 pete, una mai mare cam cat un banut pe piciorus pe pulpa o are de cand era mica si era cat un punct iar acum este cat un banut, si doua micute, daca ai vreo idee imi poti spune, ma ingrijoreaza.
    Multumesc!

  101. Anca says:

    Nu am mentionat petele sunt albe.

  102. Ele says:

    Buna draga mea Olivia…urmarind minunatul tau blog, am constatat ca stii multe lucruri despre multe din afectiunile ce ne chinuie…te rog impartaseste-mi o solutie (naturista) pentru hemoroizi, flebita hemoroidala…este vorba de mama, cea mai scumpa fiinta de pe lume, care a incercat numeroase creme, care mai de care mai scumpe, pastile Detralex, insa nimic nu a functionat…si eu nu mai am incredere in doctori!… Desi avem un regim de alimentatie relativ ok(fara paine, doar mamaliga, fara carne rosie – doar pui si peste, multe salate, fermecatul burac care ne-a vindecat de “sfortari” si vizite rare la.., legume si fructe si treptat eu sper sa ajung la raw vegan), totusi crizele nu mai contenesc si eu sufar odata cu ea …daca ai vreo informatie despre cineva care a mai suferit de aceasta afectiune si despre felul cum s-a vindecat,..te rog da-mi de stire!…si iarta-mi indrazneala pentru ca am postat un subiect despre care nu se prea vorbeste, pentru ca oamenii sunt pudici, sau poate chiar din aceasta cauza nu i se da atentie…insa daca nu suntem sanatosi cum ne putem bucura de viata si de cei dragi?!… te pup si te imbratisez cu mult drag!

  103. Catalina says:

    Buna ziua! Stiti vreun remediu pentru colon iritabil?Aproape ca nu mai pot manca nimic.Multumesc.

  104. Anca says:

    Buna ziua tuturor,
    Olivia am citit blogul tau ca pe o carte sfanta si a fost prima data cand mi-am dat seama cat de nocive sunt anumite alimente si vreau sa schimb acest lucru. Am renuntat la carne si la dulciuri,am comsumat multe salate, fructe si legume si as putea sa traiesc si doar cu sucuri sanatoase de fructe si legume dar problema este ca pierd in greutate si deja sunt fff slaba.Am tinut si cura Oliviei cu freshuri de mere si m-am simtit f bine si am avut un ten impecabil.

    Vreau din suflet sa mananc sanatos si sa ma simt bine !
    Dar nu pot sa renunt la branza si iaurt si lapte si cand muncesti de la 9 la 18 fara pauza de masa nu poti sa mananci toate preparatele de care vb voi 🙁
    Sunt ca intr-o balanta…

    • Marina N says:

      Anca, de ce crezi ca nu poti manca in scurtele pauze de la munca legume si fructe crude, sucuri naturale, germeni, nuci (in loc de branza, iaurt, lapte). Eu am renuntat la lactate dupa vreo 38 de ani in care nu cred ca exista zi in care sa nu mananc vreun produs din lapte. Deci, se poate.

      Pentru scaderea in greutate nu pot sa te sfatuiesc. Cu multi ani in urma citisem despre ceaiul de albastrele. Poate gasesti ceva mai de actualitate.

  105. Stefania says:

    Buna, Olivia!
    Buna, fetelor!

    Va urmaresccu interes de ceva vreme si vreau sa multumesc pentru tot ceea ce invat pe aceasta cale.

    Am citit cu interes toate comment-urile legate de Master Cleanse si vroiam sa intreb daca este recomandat sa fie tinut o perioada mai mare de timp? 20-25-30 zile este prea mult?

    Astept cu interes raspunsurile voastre.
    Va multumesc!

    Cu drag,
    S.

    • olivia says:

      Se poate tine intre 10 si 40 de zile. Dar pe o perioada mai mare de 10 zile ar fi bine sa fii asistata de un naturopat.
      Cu drag,
      O

  106. Stefania says:

    Multumesc frumos pentru raspuns.

    Toate cele bune,
    S.:D

  107. Anca says:

    Multumesc mult Mariana N. pentru raspuns, nu mai intrasem de mult pe blogul oliviei la postul acesta. Si am ramas wow ca mi-a raspuns cineva !
    MULTUMESC !
    Intre timp va anunt cu mandrie ca am renuntat la iaurtul cu fructe care ma acaparease si lapte !
    Branzica doar de la stana de oita, nu stiu daca este chiar cea mai buna varianta dar… macar e fara chimicale.

    Va multumesc! Ne strangem toti aici pe la Olivia si ne facem bine 🙂 Imbratisari

  108. Carmen Adriana says:

    Draga Olivia,

    Am citit articolul dlui dr Calin Marginean “5 acizi (d)in organismul nostru” http://drcalinmarginean.blogspot.ro/2011/09/5-acizi-din-organismul-nostru.html
    si vreau sa te intreb daca esti de acord cu cele scrise in acest articol. Mai ales in ceea ce priveste consumul de sfecla rosie cruda, suc de lamaie si alte alimente acre/acrisoare care spune dansul ca ar trebui evitate.

    • olivia says:

      fructele si legumele coapte si acre (lamiia, portocalele) au acei acizi minunati care dizolva toxinele si fac mare curatenie in sistem. de-aia cura cu lamiie sau Master Cleanse functioneaza atit de bine. Valeriu Popa spunea despre fructe ca sunt acide in forma si alcaline in continut, asta insemnind ca ceea ce lasa in urma e un sistem curat, alcalin, rezistenta in fata bolilor. eu as spune ca toate fructele acre si acrisoare (visine, fructe de padure, agrise, strugurei, catina etc etc) ar trebui papate zilnic si chiar in exclusivitate, in curele de fructe de vara. asa m-au invatat pe mine Norman Walker, Paul Bragg, Ann Wigmore, Valeriu Popa etc etc si imi merge tare bine cind fac ca ei.

      • adriana says:

        Buna Olivia,

        Pentru fibrom uterin exista tratament naturist?

        • olivia says:

          Desigur. Christopher Vaset recomanda detoxifierea pentru orice chist, nodul fibrom etc etc cu rezultate foarte rapide. Iti recomand cartea lui, “ghid de detoxifiere” si pe cea a lui Robert Morse “Cum sa traim sanatos fara toxine”.
          Bafta!
          CU drag,
          O

  109. InaB says:

    Olivia, poti sa imi spui daca stii care e cantitatea recomandata pe zi de suc de sfecla?Iti multumesc .

  110. paula says:

    eu o savurez pe Olivia la TV cand are “Doamnele de poveste”..ma fascineaza parul sanatos si fata care radiaza..bravo tie si ma bucur ca esti generoasa si imparti “secretele” cu noi!!

  111. Andreea says:

    Copiii mei refuză categoric sucul de sfeclă. Am încercat să îl combin cu suc de măr şi apoi am pus şi clementine, dar de fiecare dată am ajuns să îl beau eu.
    Mă puteţi cumva ajuta cu nişte sfaturi, ştie cineva vreo combinaţie care să mascheze gustul pregnant de sfeclă şi să-l facă mai atrăgător pentru copii? Am sfeclă bună, de la tata din grădină şi mi-ar părea rău să nu le pot face o cură de vitamine acum.
    Vă mulţumesc anticipat!

    • Lavinia says:

      In iarna trecuta, cand am introdus sucul de sfecla, am facut-o progresiv. Incepusem cu suc de mar si morcov si am adaugat la inceput o lingurita de suc de sfecla, apoi dupa ceva timp 2 lingurite etc. Trebuie sa fii atenta si la proportii. Mai fa o pauza pentru ca acum probabil au facut o fixatie impotriva sucului. Si apoi revino. Si fiul meu refuza acum sucul dupa ce am facut peste vara pauza. Dar la cateva zile mai incerc. Da-le o vreme mar cu morcov.

    • olivia says:

      Nu le-am dat niciodata suc de sfecla pur copiilor. Ci doar in combinatie cu mar si morcovi. De altfel isi incep ziua David si Luca, invariabil.

  112. sarieri says:

    Am citit ca sfecla si morcovii ar fi interzise in cazul endometriozei? Ati mai auzit?
    Multumesc frumos!

  113. alina says:

    buna dimineata, Olivia! buna, fetelor!
    baietelul meu de 8 luni are reflux (nu boala de reflux, pur si simplu vomita sau regurgiteaza). am inteles ca sucul de sfecla rosie si morcov ii face bine, ii dau sa bea de 2 zile, nu i place in mod deosebit, dar insist incet, incet. in schimb atunci cand la pure adaug si o bucatica de sfecla rosie, mananca fara probleme. intrebarea mea e, cand trebuie baut? dimineata pe stomacul gol si lasat o pauza pana la micul dejun? eu i am dat la 2 ore dupa cerealele cu lapte, sau la 2 ore dupa pranz.
    multumesc mult, week end placut!!!

    • olivia says:

      Draga Alina, daca mi-as permite citeva speculatii in urma celor citeva rinduri pe care le-ai scris, as spune ca cerealele cu lapte ar putea fi cauza refluxului de care vorbesti. Combinatia de carbohidrati din cereale si proteine animale din lapte e tare nefericita si provoaca mari indigestii, de regula. Dar si polipi si alte necazuri. In rest, sa fiu in locul tau, as continua sa-i dau, pe stomacul gol si in fiecare dimineata, sucuri de sfecla, morcovi si mar (marul face mai gustos sucul si mai usor de acceptat de cei mici) si, da, sfecla cruda, cit mai des.

      • alina says:

        olivia, multumesc foarte mult pentru raspunsul prompt! intr adevar, nu am dat prea multe detalii:
        -vomita doar cerealele cu lapte si fructele ce i le dau dupa amiaza
        -suge noaptea de 2 ori ( am presupus ca e plin si ca de asta vomita)
        -pure mananca destul de bine(cartof, cartof dulce, praz, dovleac, dovlecel, pastarnac, morcov, radacina de patrunjel, cotoare de sfecla-nu locuim in tara si aici se mananca frunze de sfecla, cotoare de telina, etc, la care adaug din cand in cand sfecla rosie)-150, 160 grame, si iar am dedus ca e prea plin si ca de aia vomita fructele.
        -ziua mai suge de 2 ori
        -seara ii dau iar lapte cu biscuiti, mai nou vomita si seara.
        Azi dimineata i am dat ovaz fiert cu o curmala si 3 migdale, 100 ml, nu a vomitat, dar i am redus cantitatea de mancare la fiecare masa pentru ca avea aversiune fata de mancare.
        Sincera sa fiu, vreau atat de mult sa nu i mai dau lapte praf, intr o vreme i am dat lapte de soia, am renuntat crezand ca nu i face bine la aceasta varsta. i am mai dat si lapte de migdale, dar la fel, am renuntat din acelasi motiv.
        O sa incerc sa i dau cereale fierte in apa, dar nu stiu exact la aceasta varsta cu ce sa inlocuiesc laptele, el suge ziua de 2 ori, dar mai e cate o zi cand nu vrea, doar noaptea. Oricum, o sa continui cu sucul de sfecla rosie, morcov, chiar si mar, date pe stomacul gol, chit ca aproape toata lumea recomanda fructele facute compot(saracele fructe, nu mai ramane nimic din ele).
        Iti multumesc inca o data, ba chiar de 1000 de ori, pentru ca meriti, Olivia! Sper ca m am facut inteleasa, acum in capul meu e un pic dezordine, sper sa l ajut pe bebe sa si revina!
        O zi minunata, asa ca tine!!!

  114. alina says:

    am uitat sa precizec, a avut reflux si la 2 luni, cand era hranit exclusiv cu lm, ulterior mi am dat seama ca era din cauza ceaiului de chimen si anason pe care l beam eu, vreo 3 cani pe zi, ii facea bine pentru colici, iar cand am renuntat a incetat sa mai vomite.

  115. monik says:

    Buna. Este pentru prima data cand postez, s-ar putea sa fie gresit, dar sper sa citeasca cineva si sa pot primi un raspuns. Baietelul meu de 2 ani are polipi de la cateva luni si acum se pune problema unei interventii pentru ca a facut, pentru prima data, ce-i drept, pneumonie intestitiala. Intrebarea ar fi, pot sa-i pun picaturi de suc de sfecla rosie in nas? Sau daca are cineva un raspuns care sa ma poata ajuta, va multumesc anticipat.
    Astept cu nerabdare urmatoarele posturi si va doresc succes tuturor.

  116. ioana says:

    Si al meu pui are polipi; nu a facut complicatii atat de serioase , dar fiecare medic mi-a recomandat scoaterea lor pe motiv ca se poate ajunge la diferite complicatii din cauza lor . De cateva luni il ung pe nasuc cu tinctura de propolis ( noaptea , cand doarme ) si ii dau sa bea 2 cani de ceai de ghimbir pe zi. Poate ca nu e mare lucru , dar de cand ii dau tratamentul , cand doarme , respira pe nasuc . Multa sanatate !

  117. liliana says:

    Buna Olivia,
    Am citit cu interes tot ce ai scris pana acum. Am si eu nevoie de un sfat. de 3 luni mi au aparut pe fata si mai pronuntat pe obraji niste puncte albe de grasime . ai idee de vreo crema sa ma ajute

  118. simona says:

    Buna O,
    De ce preferi sucurile de fructe si legume in schimbul consumarii lor integrale , ceea ce ar aduce organismului si un plus de fibre?
    Adica… eu una as prefera sa mananc salata din morcov ras plus telina rasa , zeama de lamaie si putin piper decat sa beau sucul de morcov cu telina.
    Cu respect,

    • roxana says:

      Buna,

      pana isi face timp Olivia sa ti raspunda, iti citez eu dintr un comment al ei pe tema asta: “Norman Walker, in cartea sa “Ce-i lipseste organusmulu tau. Sucurile de fructe si legume”,explica de ce sunt atit de importante sucurile proaspete in procesul de vindecare a oricarei boli. ”

      roxana

Raspunde-i lui Cristina K

ultimele posturi