redactie jurnal

(REDACȚIA JURNAL BIHOREAN, 1996) 

“Nu știi! N-ai vazut! N-ai ceas! N-ai chibrituri!. Nu fumezi! Și-ți vezi de drumul tău, da?”

De mii de ori am auzit asta de la tata. Pe toate tonurile. Cînd sfătos, cînd cicălitor. Cînd rugător, cînd amenințător. Mai ales în perioadele cînd circulau din gură-n gură povești de groază despre fete bătute și violate, direct în stradă. Prima întrebare era mereu “Agresorul a fost ungur?”, venită din convingerea că maghiarii sînt mai violenți, gata să comită fapte pasionale, ireparabile, odată stîrniți. Așa erau vremurile în ’80, așa mi le aduc aminte. Pline de idei preconcepute, ca acum. Încerc să nu mă culpabilizez, doar pentru că le-am trăit. Pînă la urmă, nu era misie ușoară să faci slalom printre prejudecăți într-un oraș ca Oradea, unde la mai puțin de 15  kilometri, dincolo de Borș, începea Occidentul. Orădeanul cu rude în Ungaria putea să treacă lesne ‘dincolo’ ca și cum ar transcende în alt plan, unul invizibil și intangibil pentru muritorul de rind, un fel de Shambala a ciocolatei si alunelor glazurate. Și asta doar cu pașaportul de mic trafic, precursorul exclusivisto-ceaușist al popularului post-decembrist “doar cu buletinul”. Și, de bună-seamă, cu o amănunțită dare de seamă la Securitate, ulterior.

“Nu, dragă! Imaginează-ți! Era român!!!”, venea de cele mai multe ori răspunsul. Dărîmarea mitului națiilor agresive, clădea, pe cale de consecință, un altul. Că nu poți avea încredere în nimeni. Nici în ai lor, nici în ai tăi. Iar  la ‘ai tăi’, cap de listă, erau autoritățile! De milițieni mă feream din instinct. Aveam și motive, mai ales după ce unul dintre ei îl somase pe tata într-o seară, pe cînd se întorcea acasă, să se legitimeze și să explice de ce are barbă și mustață. “Pentru că în comerțul socialist, tovarășe, nu se găsesc lame!”, i-a spus, cu adîncă politețe în glas, tata. Dar tonul n-a păcălit organul, ba l-a înfuriat într-atît încît să vrea să ia pe sus elementul recalcitrant și să-l ducă, în șuturi, la secție. În orice caz, după cum suna povestea spusă și respusă apoi între patru pereți, ‘organul’  tare i-ar mai fi tras măcar niște bastoane peste gioalele lui de civil, dacă tot se deranjase pînă într-atît – greșeală ce le-ar fi fost fatală amîndurora, căci n-ar fi făcut decît să dezmorțească în tata fostul boxer  din tinerețe și să-i dea ocazia nesperată să-și astîmpere, cu pumnii, o sete veche. Rămîne și azi un mister de ce n-a facut-o.

“Deci nu știi! N-ai vazut! N-ai ceas! N-ai chibrituri!. Nu fumezi! Da?”

“Da!”

Erau vremuri grele pentru o familie de profesori filologi, a cărei unică bogăție sta în biblioteca ticsită de cărți, întinsă pe toți pereții din casă, ostentativă și demascatoare în ochii oricărui milițian cu cascheta întreagă. Și pentru că după miezul nopții se asculta în sufragerie Europa liberă, libertățile nocturne aduceau firesc alte restricții diurne. “Dacă te întreabă cineva ceva la școală, n-ai vazut, n-ai auzit, nu știi nimic…”,  “…tata-n pod belește oaia!”. Rîdea: “Vorbesc serios!!! Mă bagă-n beci, ma duc la canal pentru o glumă ca asta!”. “Ok, n-am chibrituri, nu fumez!”.  Regula unu a celor șapte ani de-a casă a fost “ține-ți gura, ca să trăim și noi”. Și regula doi: “cît ești singură, poți să rîzi de ce vrei, ca să trăiești și tu mai ușor!”.

Cinci-șase ani mai tîrziu , cînd au început să curgă în cutia poștala citațiile săptămînale  ca urmare a plîngerilor penale formulate de politicienii, directorii de instituții publice, președinții de consilii locale și județene, inspectorii de poliție ce s-au simțit vreodată insultați și calomniați de articolele mele din Jurnal bihorean și Evenimentul Zilei – nu mai țineam cont de nici una din cele două reguli. Aveam deja chibrituri si fumam. Cot la cot cu toți colegii mei de la Jurnal bihorean, primii ziariști adevărați pe care i-am cunoscut.  “Dacă te condamnă? Nu te gîndești? Scrie și tu pe cultură, ce naiba!”, se văicărea mama. “Sînt acoperită. Am înregistrări, documente, poze. N-au cum să mă condamne!”. Din cele cîteva zeci de plîngeri penale și poate sute de citații (și tot atîtea prilejuri pentru mama să facă un atac de cord) venite pe adresa alor mei, în cei șapte ani de presă scrisă, am fost achitată de fiecare dată. Și cu fiecare sentință favorabilă, mi-era tot mai limpede cît e ceasul. Apoi a venit guvernarea Năstase, cea mai urîtă dintre toate, în care jurnalismul a fost de partid sau nu a fost deloc. Dar nu e momentul să intru în detalii.

Cînd am început blogul, m-am reîntors în timp la perioada aia veche, cînd scriam “chestii adevărate”, cu “carne” și cu “miez”, care nu picau bine tuturor. Știam că mă expun, că cei care se vor simți amenințati (producătorii de otravă frumos ambalată, doctorii alopați și stundeții la medicină, în primul rînd și apoi mai toate bunicile și mămicile care ar putea simți în forul lor interior că raw-veganismul e un atac direct la tradiționala sarma) îmi vor sări la beregată. De aceea, postul de fața nu e decît o notă însoțitoare și lămuritoare pentru cele care au fost și vor urma: “Aceasta este o platformă de socializare, în care utilizatorii vorbesc liber despre cărți și experiențe personale. Acest blog nu-și propune să diagnosticheze, să trateze sau să ofere sfaturi medicale, drept pentru care nici nu o face. Orice comment de natură să atace persoane, iar nu idei, va fi cenzurat”.

Cei care sînt în acord cu nota, să rămînă.

Pentru toți ceilalți – n-am chibrituri, nu fumez…

88 comentarii la “Știri despre ora exactă”

  1. Ana B. says:

    Raman! 🙂

  2. Ionut says:

    Sunteti la fel de frumoasa acum ca si atunci de parca timpul nu a lasat niciun semn asupra dvs. In aceasta poza cu tigara in mana, imi amintiti de actrita Isla Fisher si jurnalista din Definitely Maybe.

  3. florizz says:

    ce frumos e articolul! Familia mea a recunoscut ca aveti dreptate! Si erau carnivori convinsi. Mami spune simplu de dvs: “frumoasa, care mananca sanatos” 😀 expresii banale, simple dar frumoase. Numai bine tuturor!

  4. adriana says:

    de acord cu aceasta nota..si nu numai

  5. adriana says:

    draga Olivia te admir tare mult ,astept cu interes noi postari si de ce nu o noua carte.pe cand la ploiesti?

  6. Recunosc ca am citit primele cuvinte cu o usoara melancolie, specifica poate celor ce au trait aceleasi vremuri, aceleasi constrangeri, aceleasi prejudecati… Ulterior am inteles ca dincolo de ele se afla tot oameni, prinsi de realitati ce uneori strang si incorseteaza, acestia emit atunci manifestari ce altora le par bizare. Mai tarziu, aveam sa inteleg, prin intermediul lui Eckhart Tolle, ca nu ii poti reprosa nimanui ceea ce face in momentul sau de constienta de atunci, si am invatat sa incerc macar sa imi accept propria-mi slabiciune inainte de a o judeca pe a altuia… Si acum simt ca m-am indepartat de subiect :), nu stiu insa sa revin asupra lui, asa ca il las asa, produs al constientei mele de acum…

  7. jubirica says:

    Mai frumos de atat nici ca se putea Olivia!
    Ma-nclin…

  8. andreea says:

    Raman. Cu zambetul pe buze 🙂 Bravo, Olivia.

  9. misu says:

    mi-a placut, sa mai scrii

  10. Alina says:

    Buna,Olivia!foarte bun articolul!multumim pentru tot ce impartasesti cu noi cititoarele tale.am si eu o problema si voiam sa stiu si ce sfat ai putea sa-mi dai.Am fost diagnosticata cu paradontoza,am 33 de ani.Imi clatesc gura cu tinctura de propolis si de 2 ori pe zi clatirea gurii cu ulei de masline pe care il tin vreo 15 min in gura.ce alte sfatupoti sa-mi mai dai tu.multumesc!

  11. Oana says:

    excelent, raman si eu, cu tot sufletul

  12. Mirela says:

    Raman. Cu tot sufletul!

  13. Gu Bragh says:

    No, io abia am intrat aci, da-mi place. Mai stau. Muzica suna fain. Si daca ai si chibrituri… Sa ma uit si prin celelalte încaperi. Numa’ bine, Olivia, ma bucur ca te-am descoperi.

  14. Anne says:

    Deci ai fost intotdeauna o luptatoare. Daca cei de atunci nu au putut sa te doboare, cei de acum nu au nici o sansa. Iar noi aici suntem destui care sa te sustinem pentru ca si tu la randul tau ne oferi o comoara, fara a cere in schimb altceva.
    Iti multumim ca te dedici acestui blog si ca ajuti atatia oameni prin sfaturile, cunostiintele si prin forta ta. Felicitari, esti un om cu adevarat deosebit! Raman si eu sa lupt alaturi de tine 🙂

  15. Mihaela Chitila says:

    Raman!

  16. ANY says:

    Raman!Frumoasa si desteapta!!!

  17. Adelina says:

    Cat de frumos…

  18. hartmann tiberiu says:

    bravoo felicitari Olivia , un articol ff frumos!!

  19. Carmen says:

    Raman!

  20. Carla says:

    Asa se pune frumos punctul pe i.
    Felicitari Olivia pentru tot ce faci!
    Cu mult drag, o oradeanca 🙂

  21. Simona says:

    Ma inclin! Felicitari

  22. Mihaela says:

    Mancarea vegetariana ar trebuie sa va faca mai buna, mai inteleapta, mai pacifista. Nu asa combativa. Dar vad ca astea sunt efectele asupra celor care au descoperit rawfood-ul. Cel putin in Romania. Parca sunteti detinatorii absolutului.
    Lasati-i pe fiecare sa-si traiasca viata asa cum vor. Cred ca si dumneavoastra v-ati trait viata asa cum ati vrut si nu va placea sa ascultati de nimeni acum ceva ani.
    Si apropo, sunt vegetarina de 15 ani de zile, dar nu am impus nimanui nimic si nu am criticat. Si medicina alopata are lucrurile ei bune. Duceti-va intr-un departament de psihiatrie (cazuri acute) unde fara medicamente nu s-ar putea face nimic.

    • irina says:

      Nici prin acest blog nu vi se impune nimic. Aveti libertatea de a citi …sau nu, de a aplica…sau trece mai departe. Cred ca singura ati cautat blog-ul acesta, nu vi l-a impus nimeni. Vad ca se aplica acceasi teorie: daca nu suntem noi in stare de ceva mai buna, macar sa-l doboram pe celalalt , care incearca sa faca ceva.

  23. R says:

    imi amintesc cum in fiecare duminica dimineata, singura fereastra la care m-a putut programa pentru engleza faimosul Mr. Steer [si asta cred doar pentru ca era bun prieten cu tatal meu], in timp ce eu buchiseam concentrat, isi facea aparitia undeva in plan secund, inca pijama, in fata televizorului, cu o tava pe care avea micul dejun, mica printesa. atunci ora devenea cu adevarat captivanta :).

    ma bucur sa te regasesc.

    • olivia says:

      Incerc sa-mi dau seama cine e in spatele lui R, dar nu reusesc. Poate ma ajuti 🙂

      • Jia says:

        Buna Olivia,

        Sunt si eu o oradeanca mutata in Bucuresti.
        Imi amintesc cu mult drag de tatal tau, care a fost si profesorul meu. Un om pur si simplu deosebit. Foarte bine scris articolul!

        Felicitari pentru tot ce faci!

  24. Simona says:

    Cine nu ramane are dreptul la tacere, desi vad ca sunt si persoane care nu raman, dar nici nu tac.

    Eu una raman!

  25. Ilinca says:

    si eu raman!!!!

  26. Crina says:

    Salutari tuturor.
    Te-as ruga, daca ai timp, sa scrii in sectiunea “pe buchea stearpa a cartilor” o lista cu cartile “de citit neaparat” sau ce mai citesti la zi…pentru inspiratia noastra a tuturor.
    Sanatate si lumina iti doresc.

  27. Laura says:

    Draga Olivia,
    Ma numar printre cititoarele tale fidele. Am incercat sa culeg din informatiile pe care tu le pui la dispozitia nostra si sa pun in practica cat mai multe. Nu de putine ori m-am lovit de imposibilitatea financiara de a procura toate cele sugerate de tine, insa am facut tot posibilul sa nu ma dau batuta. Am un baietel de 6ani si am incercat , sper sa fi si reusit sa-i transmit din obiceiurile sanatoase pe care le-am deprins si eu usor usor. Probalema care ma framanta este ca, in ciuda tuturor eforturilor mele de a avea oviata sanatoasa, in ciuda faptului ca toate analizelepe care mi le-am facut pana la aceasta varsta si care auiesit fara cusur , in ciuda vietii pe care o duc, obsedata fiind de curatenie, de spalatul pe maini, am fost diagnosticata cu hepatita a. Sunt socata, nu ma pot dezmetici dupa aflarea acestei vesti ingrozitoare. Te-as ruga daca ma poti ajuta si pe mine cu ceva informatii privind alimentatia in astfel de cazuri.Iti multumesc pentru tot ceea ce faci
    Laura

  28. veroni says:

    Real articol,senzational….raman.

  29. Miranda says:

    Excelent post. Esti un jurnalist grozav, asemenea postari fac ‘pofta’ de mai mult. Hraneste-ne!

  30. Elena says:

    Draga Olivia,

    Imi incerc si eu norocul. Am cautat cartile lui Norman Walker traduse in limba romana insa fara succes. Am gasit ceva pe site-ul acesta: http://www.antioxidant-natural.ro/carti/, ce parere ai? imi doresc foarte mult sa le iau pentru mama mea care nu stie engleza.

    Multumesc mult!

    Elena

  31. Iulia says:

    Buna Olivia,

    Am primit recent vestea ca mama mea ar putea avea cancer la san. Urmeaza controalele de specialitate, dar eu nu pot sta locului. Cum as putea sa o ajut d.p.d.v. al naturopatiei? Sunt disperata pentru ca nu stiu de unde sa incep. Sunt novice in ceea ce priveste raw-veganismul, dar sunt convinsa de rezultate, citind indelung blogul tau.

    Iti multumesc din suflet pentru orice indrumare!

    • Alexandra Cojoc says:

      Din suflet iti recomand sa-ti indrumi mama catre o clinica de medicina Hamer. Una dintre cele mai cunoscute este in Cluj, dr Crina Veres.
      Succes!

  32. ioana ita says:

    Buna Olivia,

    Am descoperit de curind siteul tau si iti multumesc pt toate informatiile utile pe care ni le oferi.am fost diagnosticata cu endometrioza(boala inflamatorie) acum citva ani, m-am operat de 3 ori, am ramas doar cu un ovar si m-am cam saturat.Acum endometrioza a prins vezica urinara si am niste dureri insuportabile, nu mai vreau sa aud de nici o operatie.Rar maninc carne, lapte, brinza, oua dar uite ca boala a evoluat.Stiu ca esti foarte ocupata dar poate imi recomanzi o carte si un autor care sa ma ajute sa combat aceasta boala inflamatorie. Iti multumesc foarte mult si iti urez o zi frumoasa

    • ada says:

      buna, la o simpla cautare pe blogul oliviei, o sa gasesti cartile pe care ea le recomanda. la editura paralele 45 gasesti ” Sa traim sanatos fara toxine” a lui Robert Morse o carte draga Oliviei.Poti incerca si pe siteul acesta http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=3527. Ea ti-ar spune sa incepi cu Studiul China. Unele carti le gasesti online, in romana sau in engleza. Cu rabdare le vei deslusi pe toate

  33. Ancu says:

    Buna seara,Olivia.stiu ca nu e joi-zi de consult si sfaturi-:-)dar maine nu am timp sa-ti scriu.Mi-ai recomandat pt.soacra mea(cu boala Lyme) cartea lui Max Gerson sau a fiicei lui Charlotte.Am gasit dou carti online(nu sunt in tara si nu pot cauta prin librarii)doua carti,poate-mi spui pe care sa o comand,care crezi ca e mai de folos pt.ea.Prima e”Terapia Gerson”-C.Gerson si Dr.Morton Walker,si a doua e”Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului si a altor afectiuni cronice”-C.Gerson si Beata bishop.Multumesc din suflet.O seara placuta iti doresc.

  34. Oana says:

    Dragele mele, m-am pricopsit cu o hernie de disc lombara de toata frumusetea. Am niste dureri insuportabile, imi e groaza ca ma asteapta operatia …. stiti vreun leac/metoda/cale si pentru cei ca mine? Multumesc mult!

    • Unda says:

      Oana fuguta la un terapeut bowen sa te puna putin pe picioare
      Apoi rmn si in functie de el vezi ce mai faci
      Sper ca nu e rupt discul si vezi nu uita de hudratare.

      • Oana says:

        Multumesc mult! Asa voi face 🙂

        • Andreea E says:

          Incearca sa nu pui operatia pe primul loc, ci pe ultimul, as zice eu. Tatal meu e operat de cativa ani, iar acum vor sa-i mai scoata un disc. Eu cred ca exista alternative care chiar pot rezolva problema, chiar si el a aflat de metode prin care medicina ar ajuta la sudarea unui inel rupt…

          • Andreea E says:

            Si eu cred f mult in terapia bowen.

          • Unda says:

            Poti detalia putin ceva despre metodele astea te rog?
            Am un amic pe care l-am pus pa picioare cu bowen dar i-am recomandat si operatie pentru ca are discul rupt , insa un neurolog din Germania i-a zis sa faca orice dar sa nu ajunga la operatie.

    • Violeta says:

      Injectii cu saruri de Quinton (desigur varianta isotoniqua)!

  35. maria says:

    Draga Olivia
    Vreau o parere de la tine. Daca un cunoscut de/al tau ar avea o problema cu ficatul, respectiv hepatita c, ce regim de viata i/ai recomanda? Am 56 de ani si de un an si jumatate am fost diagnosticata cu aceasta boala. Nu am luat in calcul vreun tratament cu interferon, care distruge organismul ci incerc sa am un regim de viata cat mai echilibrat si fac un tratament cu produse naturiste. Poate imi recomanzi ceva lectura in acest sens.
    Te rog sa nu treci cu vederea mesajul meu.
    Toate cele bune!
    maria

    • olivia says:

      Daca o persoana apropaiata mie ar avea probleme hepatice grave, i-as face cadou cartea lui Max Gerson. As stringe niste bani si i-as lua chiar un slow-juicer. Daca s-ar hotari sa tina cura lui Gerson, as tine-o cu el. As fi grupul lui de sustinere, de-o singura persoana.
      Sa auzim numai de bine!
      O

  36. anca says:

    Aveti cumva o lista De sugestii De sucuri De legume si Früchte? Am avut o carte pe care din pacate am ratacit-o si am uitat si autorul. Multumesc!:)

  37. Andreea says:

    Draga Olivia,
    Eu și mama mea te admiram de ceva timp si dorim sa îți mulțumim pentru multitudinea de informații utile pe care ni le-ai oferit. Ne-ai deschis ochii și sufletul unui noi lumi. Nu avem un stil de viata raw vegan încă, dar cred eu ca ne îndreptam spre drumul cel bun. Eu am 17 ani și mi-as dori mult sa țin o cura de detoxifiere, nu am mai consumat carne de câteva luni, lapte deasemenea, doar oua ocazional într-un ștrudel , brânza în schimb consum. Te-as ruga dacă ai putea sa îmi spui pașii unei detoxifieri propice organismului, și ce anume sa consum în timpul detoxifierii. O alta rugăminte as avea dacă ai cumva cunoștințe despre vreun tratament pentru fisura anala. Mama se confrunta cu aceasta problema de vreo săptămâna și nu mai poate de dureri.
    Mulțumesc frumos

  38. Ina says:

    Olivia, consumi regulat spirulina? Ai incredere in acest produs ? Si ai facut dozarea de b12 copiilor? Rezultate bune? Iti multumesc!!

    • olivia says:

      Nu iau spirulina decit in deplasari, cind nu am o sursa de minerale sigura. in rest, prefer sucurile verzi proaspat stoarse (prebiotice), care ajuta organismul sa-si fabrice singur B12.
      Zi frumoasa!
      O

  39. Diana says:

    Olivia ai recunostinta mea profunda pentru promovarea unui stil de viata sanatos! Am citit aproape toate cartile recomandate de tine si viata familiei mele s-a schimbat. Dar uite ca m-am impotmolit! Sunt insarcinata in 17 saptamani si am debutat in sarcina cu analize de invidiat! Dar greturile mi-au venit de hac, starile de rau mi-au ametit stilul alimentar si acum ma laud cu o anemie de toata frumusetea! Imi vine rau numai sa gust germeni, sucurile le beau f greu. Ce ma fac? Va rog mult sa ma ajutati cu un sfat!

    • olivia says:

      Draga Diana,
      felicitari pentru sarcina! daca ai fi sora mea, ti-as spune sa te bucuri mult si sa lasi grijile deoparte. pofta de mincare o sa revina curind. dar pina atunci, e bine sa stii ca in orice stare de greata ajuta daca bei sucurile incet. gura cu gura. astfel incit fiecare inghititura sa fie bine amestecata cu saliva, vreme de citeva zeci (!) de secunde. in saliva exista enzime importante, care au un rol de receptor si transmitator de mesaj catre creier, privind natura nutrientilor. doar astfel creierul afla si da comanda mai departe stomacului sa pregatesca sucurile digestive potrivite. daca mincare se inghjite gogîlț-gogîlț, ca lupul din poveste, aceste mesaje nu circula, iar mincare ajunge in stomac inainte ca sucurile gastrice sa fie secretate. de aici greata si starile de voma. eu sa fiu in locul tau, as bea sucuri filtrate multe in maniera descrisa. asa se absorb in 10 minute, cu eforturi digestive minime.
      Zi frumoasa!
      O

      • Diana says:

        Multumesc din suflet pentru incurajari! Nu ai idee ce efect de balsam au cuvintele tale printre sulitele “mananca carne pentru proteine si lapte pentru calciu” sau “vrei sa faci un anemic?” O singura rugaminte am: sa continui cu postarile si recomandarile tale din cartile studiate!

  40. maria says:

    tu ce slow juicer folosesti sau recomanzi?

  41. Oana says:

    Buna Olivia,
    Spune-mi te rog ce parere ai despre produsele Sabio. Ingredintele trecute de ei pe site suna bine, dar ma indoiesc de faptul ca nu au conservanti. Vreau sa stiu daca ai cunostinta despre acestea. Multumesc!

  42. Foarte frumos artivolul, i-ti urmaresc cu drag activitatea pe blog , mult succes pe mai departe.

  43. raluca says:

    Olivia,fetelor ce ma sfatuiti?baietelului meu de 5 ani ia iesit streptococul beta hemolitic C.nu a luat antibiotice de 4 ani de zile dar cum sa il tratez?pupici dragi…

  44. Gabriela says:

    Buna Olivia,
    In Decembrie urmează sa devin mamica pentru prima oară. Vreau sa te întreb ce părere ai despre vaccinarea bebelușilor. Stiu ca se face Bcg,dar mi se pare prea Micut sa ii bag in organism virușii. Si am mai aflat ca acum se face si engerix b, care iar mi se pare inutil ,cel putin la vârsta asta. Tu ce părere ai despre vaccinurile la Bebeluși

  45. R. says:

    Buna Olivia,

    Tu cum ai procedat cu vaccinurile pentru cei mici? Citesc cartea lui Morse momentan si m-am oprit ca sa te intreb…tu cum ai procedat?

    Multumsc,
    R

  46. TRUSCA says:

    NU CRED!!! CHIAR AI FUMAT??!!
    ZI-MI CUM AI REUSIT SA TE LASI? CA EU FUMEZ DE LA 20 DE ANI SI NU AM PUTUT RENUNTA DECAT IN TIMPUL SARCINII SI ALAPTARII SI CU MARE GREU, TOT IMI VENEA DIN CAND IN CAND SA MAI TRAG CATE UNA.DUPA CE A FACUT BAIETELUL MEU UN AN AM FUMAT O TIGARA LA O PETRECERE SI CAND M-AM INTORS AM VRUT SA-L ALAPTEZ,DIN MOMENTUL ACELA NU A MAI VRUT SA SUGA.SI DE ATUNCI ZICI CA NU MAI EXISTA AMBITIE IN MINE SA POT SCAPA DE VICIU.TE PUUUP SI-TI UREZ SANATATE SI NOROC.

  47. felicia says:

    Olivia, cum se pot duce de pe fata petele inestetice lasate de acnee? Ce anume sa folosec?
    Multumesc!

    • olivia says:

      Am citi ca ceaiul de pelin ar ajuta mult. N-am incercat. Dar pare sa aiba noima. Pelinul e imunostimulator general (baut sub forma de ceai) si local (comprese) si epitelizant. Daca te hotarasti sa-l incerci, da de veste cum iti merge, te rog.
      Cu drag.

  48. Mari says:

    Olivia, te rog spune-mi daca ai gasit in cartile citite de tine informatii legate de glandele suprarenale, am suprarenale “puturoase” si as vrea sa evit un tratament pe termen lung cu cortizon. Multumesc

  49. Mari says:

    Multumesc ca mi-ati reamintit de cartea lui R. Morse.O am in biblioteca!O zi frumoasa va doresc.

  50. Alina says:

    Olivia,

    Ma intorc dupa cam multa vreme de cand ti-am scris prima data (disperata fiind de starea micutei mele) sa-ti spun ca mi-e drag sa citesc cand scri…si ma distrez copios de ” tonul” folosit, in sensul frumos al cuvantui, asta datorita bagajului tau de cunostinte..de invidiat de altfel..sa-ti spun ca intre timp, am facut unele schimbari in alimentatia copilului (facea atunci sinovita reactiva, ei i se imflama sinoviala la soldul stang, intrainfectios ca norocul, deci nu e nimic patologic, si disperata fiind ca se repetau prea des si nimeni nu-mi spunea nimic concret m-am pornit la citit si descoperiri..asa ajungand si pe blogul tau) si azi..la 1 an jumatate de la ultima internare…sunt extrem de fericita, fiindca sunt convinsa ca deciziile mele de-a ajuta cu mintea si alte lucruri decat medicamente…au dat roade!!! Copilul s-a intarit …e foarte bine, si ca sa nu lungesc prea mult povestea sa pierd sirul….cere ” lapte de-ala bun 🙂 adica de migdale !!!!

  51. […] pe care tatăl ei i-o repeta aproape obsesiv ori de câte ori ea pleca de acasă, Olivia spune, pe blogul său, povestea ei şi a familiei sale în anii care au urmat căderii dictaturii comuniste în […]

  52. mimi says:

    Felicitari blogului Oliviei.
    Ma confrunt cu o durere la atingere,la unghia degetului mare de la picior,am dezinfectat cu apa oxigenata, cu betadina, am pus unguient Fluocinolon si totusi durerea persista, pielea fiind roz. Am inteles ca semintele de canepa ar ajuta in cazul durerilor reumatismale … ma poate ajuta cineva? Va multumesc!

  53. Ade says:

    Olivia,
    Vreau sa citesc. Ce-mi recomanzi pentru inceput de an? Am citit tot ce ai recomandat pe acest blog, vreau ceva nou.
    Multumesc

  54. CAMI says:

    Raman fara nici o urma de indoiala. Cu cit citesc mai mult despre tine, cu atat imi place mai mult persoana ta. Felicitari si succese!

  55. Raluca says:

    imi plac foarte mult povestile tale, Olivia, ma transpun undeva intr-un timp pe care si eu l-am mirosit, gustat si asa mai departe. Cat despre Dulciurile de poveste, nu pot sa spun decat ca sunt de-a dreptul DELICIOASE, SAVUROASE. 🙂

  56. Lica says:

    Buna Olivia,
    Sunt fascinata de ceea ce ne impartasesti, te admir si admir tot ceea ce faci pentru cei din jurul tau. Multa sanatate si mult succes in continuare.

  57. florentin says:

    Eu mi-s mai batranel prin blogosfera, dar vad ca te-ai descurcat bine, chiar foarte bine si ai atras destui vizitatori …
    Bafta!!:)

  58. alina says:

    ma uit la poza si ai zice ca timpul a stat in loc in toti acesti ani

  59. ora exacta says:

    magnific… o personaj de film, suspendat in timp

  60. Anita says:

    Superba postare!

  61. Beian Carmen says:

    Buna ziua.Olivia iti citesc postarile de putin timp,desi te cunosc,cu ghilimelele de rigoare, de ani buni.Imi place ceea ce faci.Te respect.JOS PALARIA.

  62. roxana says:

    Matricea reactioneaza…studentu’ ala , la binele cui se gindeste? Se trezeste el de dimineata, asa, si plinge pt cei ce citesc articolele tale si ii e ca nu va mai avea clienti, ca nu va mai fi salvatorul lor, ca nu va mai exista puterea absoluta asupra oamenilor? Olivia, sint treziti multi , iar cei treziti sint uniti in adevar. Fabricantii de iluzii s au speriat. Pt ca urmeaza valuri de trezire pt f multi. Cocoţaţii pe piedestal au mintea inchisa. si inima.

  63. Anca says:

    Draga Olivia,

    Felicitari pentru tot ce scrii! Cred ca e f important
    Ca ai acest rol de a informa despre cum putem noi
    Sa avem o viata mai buna. Sint si eu oradeanca si chiar am
    Fost college la Jurnal Bihorean mai de mult.
    Nu am avut ocazia sa te cunosc atunci, dar am
    Auzit de tine si ma bucur enorm ca ai curajul
    De a ti expune opiniile in congruenta cu ce ai
    Invatat despre un stil de viata mai sanatos.
    Eu insami practic shiatsu si pranaterapie si
    Mananc sanatos si cand oamenii pun in aplicare un
    Stil de viata sanatos, e numai spre Binele lor!

  64. Horia Mărieș says:

    Sărut mâna.
    Imi pare foarte rău (pe bune) că vă descopăr abia azi.
    Deși am multe tangențe cu Oradea (am și o căsoaie pe acolo, pe str G. Coșbuc, moștenită de la părinții mei) abia acum vă citesc pentru prima dată.
    Probabil că sunt un incult. Nu cred că este chiar așa, dar recunosc, cu mâna pe inimă, am citit foarte rar EVZ și E-bihoreanul in ultimii ani. Chestie de lipsă de timp (liber).
    O să încerc să recuperez (măcar in parte) prin lecturi, măcar sporadice.
    Oricum, am reținut din articol: “Dacă te întreabă cineva ceva la școală, n-ai vazut, n-ai auzit, nu știi nimic…”, “…tata-n pod belește oaia!”. Rîdea: “Vorbesc serios!!! Mă bagă-n beci, ma duc la canal pentru o glumă ca asta!”. “Ok, n-am chibrituri, nu fumez!”.
    Cunosc foarte bine. Tatăl meu a fost dus la canal pentru o glumă ca asta. A înjurat in public, la Banca din Carei unde lucra, reforma monetară din 1952, când pentru câțiva saci plini cu bani, primeai la schimb contravaloarea a câteva ouă. S-a “scăpat”. L-au șoptit imediat la Secu doi “colegi” de ai lui de serviciu și asta la costat un an de muncă forțată la Canal, la Colonia Castelu, fără nici o judecată prealabilă. Pur și simplu l-au săltat cei de la Secu și l-au dus. Aveam cinci ani dar amintirile de atunci, de acum 65 de ani imi sunt și acum extrem de vii. L-am revăzut peste un an, venit acasă mai mult mort decât viu. Har Domnului, a supravietuit și a mai trăit apoi până in 1976 când a trecut printre cei sfinți și mult iubiți, la Oradea. Îl vizitez, de câte ori pot să ajung pe la Oradea, fiindcă este vecin cu domnul Rulikowski.
    Toate cele bune să vi se adune. Mereu.

Raspunde-i lui hartmann tiberiu

ultimele posturi