Cînd ne-am instalat în fotoliile moi și încăpătoare din Grand Cinema Băneasa, jubilam deja. Citisem pe nerăsuflate sinopsisul animației “Free Birds” (distribuit de MediaPro Distribution) și acum făceam în minte traduceri pe înțelesul copiilor ale mesajului din film. Care-i despre viață și moarte și cum se așează ele în farfurie, cînd ai în mîna dreapta cuțitul și, în mîna stîngă, furculița. (Nu întîmplător, în dreapta, cuțitul și, în stînga, furculița. Niciodată întîmplător). Citeste mai mult »
(REDACȚIA JURNAL BIHOREAN, 1996)
“Nu știi! N-ai vazut! N-ai ceas! N-ai chibrituri!. Nu fumezi! Și-ți vezi de drumul tău, da?”
De mii de ori am auzit asta de la tata. Pe toate tonurile. Cînd sfătos, cînd cicălitor. Cînd rugător, cînd amenințător. Mai ales în perioadele cînd circulau din gură-n gură povești de groază despre fete bătute și violate, direct în stradă. Prima întrebare era mereu “Agresorul a fost ungur?”, venită din convingerea că maghiarii sînt mai violenți, gata să comită fapte pasionale, ireparabile, odată stîrniți. Așa erau vremurile în ’80, așa mi le aduc aminte. Pline de idei preconcepute, ca acum. Încerc să nu mă culpabilizez, doar pentru că le-am trăit. Pînă la urmă, nu era misie ușoară să faci slalom printre prejudecăți într-un oraș ca Oradea, unde la mai puțin de 15 kilometri, dincolo de Borș, începea Occidentul. Orădeanul cu rude în Ungaria putea să treacă lesne ‘dincolo’ ca și cum ar transcende în alt plan, unul invizibil și intangibil pentru muritorul de rind, un fel de Shambala a ciocolatei si alunelor glazurate. Și asta doar cu pașaportul de mic trafic, precursorul exclusivisto-ceaușist al popularului post-decembrist “doar cu buletinul”. Și, de bună-seamă, cu o amănunțită dare de seamă la Securitate, ulterior.
Eram acum mai puțin de doi ani la Casa Rawz , loc unde se adunau, pe vremuri, cu mare bucurie, veganii din București. În seara aia, pentru că venise din America să-și lanseze ediția în limba română a ultimei sale cărți, Robert Young făcea un sprint lung si susținut între diversele posturi de televiziune, interviuri pentru gazete și întîlniri cu bloggeri pe sănătate, adică potențiali promotori ai volumului proaspăt lansat. M-a frapat – la prima vedere – imaginea unui tip îmbătrînit, cu calviție difuză, păr vopsit, cu pete maro pe obraz, tîmple și mîini, despre care nu trebuie să fii naturopat să știi că trădează un ficat depășit. Am dat un search pe google, i-am găsit vîrsta de 60 și ceva de ani și m-am gîndit la unchiul meu carnivor de la Cluj, care la 80 arată mai young decît Young. În fine, am aruncat vina pe gene și mi-am mutat gîndul. Citeste mai mult »