“…dar, te rog, nu mă crede pe cuvînt…”.
“Nuuu?”, tărăgănă el negația, zîmbind amuzat.
Să-i explici unui om cum vezi tu lucrurile în viața și apoi să-i spui, să-l rogi chiar, să-ți pună vorbele la îndoială, nu e nici pe departe în spirit românesc! Tradițional vorbind, cînd omul se chinuie să-ți explice ce crede, măcar de dragul convenției și tot trebuie să dai aprobator din cap! Să rostești un “da, desigur, înțeleg!”. Nu ferm, dar cît de cît convingător. Pentru că ce-ți spune, românul îți spune cu speranța fierbinte să-l crezi! Dacă nu-i lași senzația că ce ți-a povestit te interesează la modul sincer, că-ți pare posibil vital, probabil un adevăr fundamental sau măcar o informație proaspătă, crocantă, că argumentul lui (dacă tot îl expune) e logic cel puțin – înseamnă că n-ai înțeles nimic din arta conversației la români.
“Adică, să nu te cred?, mă întrebă iar amicul meu, nedumerit. Citeste mai mult »

PASCĂ HRANĂ VIE

Știu că alaltaieri am zis mîine. Și-acum nu mai e ieri de peste trei ore. Andi s-a-ntors din Buftea după miezul nopții, copiii au adormit greu… eu sînt după o zi plină. Deci șșș… nu mă certa, mai bine să lăsăm…

Am adunat șase rețete pentru masa de Paști (le strîng de-o vreme, pentru momentul ăsta). Se pot face cu ingrediente puține (cu cîteva excepții), ce se află mai mereu în cămările cu hrană vie. Șase (șapte cu pasca, pe care o accesezi în linkul de mai sus)  sînt prea multe poate, dar se fac rapid. Promit! Citeste mai mult »

Am furnici în vîrful degetelor de săptămîna trecută (căci abia azi m-am întors dintr-o vacanță de cîteva zile) și îmi tremură buzele să vă spun și să vă scriu despre cum m-am topit și caramelizat cu fiecare poză primită de la voi. Sînt minunate! Dacă aș fi putut, le-aș fi premiat pe toate. Trag nădejde că vor fi și alte concursuri și, deci, mai multe prilejuri să ne vedem și să ne vorbim, la o cină. Iar, curînd, sper, întîlniri cu voi și cu mine, undeva în București.
Vreau să mulțumesc prietenilor de pe facebook, care m-au ajutat să aleg cîștigătorii, votînd cu un like pozele preferate. M-au scos din mare încurcătură!
Vreau sa mulțumesc și celor care mi-au trimis nu poze, ci bucăți din sufletul lor, pe care le-am îndosariat într-un ierbar viu, cu plante de leac, pe care o să-l deschid ca să mă vindec de uitare, de fiecare dată cînd n-o să mai știu de ce-am început blogul… de ce contează… de ce ne-am apucat împreună să rescriem povestea Scufitzei Roșii…
Pînă atunci, felicitări Gabrielei Balanescu și Silviei Ghergut, pentru doi îngeri în două poze!

PS N-am uitat de meniul promis. Vine mîine!

O