Am primit chiar azi, prin poștă, o carte pe care mi-o doresc demult, nu dintr-un simț de proprietate prost înțeles, cît mai degrabă din speranța că propria lectură îmi va revela detalii semnificative, ieșite din schema obișnuitelor recenzii.

Citeste mai mult »

Amu cică, în grajdurile împărătești dintr-o împărăție mare – așe de mare de nici că se știa unde să’ ncepe și’nde să gată, de zîcea lumea că ar fi fără de margini – zăcea într-un colț uitat și neștiut de nime, calul craiului ăl bătrîn. Dară așe răpciugos, de bubos și de slab era, că cu anevoie să mai putea țîie pe picioare. Ăilalți erau tăți roibi din cei mai mîndri, înțepeniți în picioare și drepți ca lumînările duminica, la sfînta liturghie, cu coama deasă și strălucitoare, de se păreau și mai fromoși și mai grași și mai putincioși, pe lîngă răpciuga de cal. Să-ți crepe sufletul, de mila lui, și alta nu! Ani buni să curseră, cum să curge rîul cel repede și limpede dirept la vale, fără ca nime să-l țăsale ori să-i mai deie de mîncare ori să-i mai spuie o vorbă bună.  Păsămite nu-i mai era de trebuință la nime’ și grăjdarul nu făcea risipă de ovăz pe dînsul, ci aștepta să-și deie calul duhul nesilit. Se părea că tot trăgea să moară, dară nu mai murea și pace bună! Citeste mai mult »

 

Amu cică era odată o vrăjitoare slută, da’ slută rău. Negritură, acritură, cu nas de hîrcă, ce iscodește trebile creștinilor și se scobește de dușmănie din te miri ce. Și avea Baba Cloanța pe fi’su, aidoma ei. Hîd, scundac și alta nu. Așa pizmuitor de tare era pocitania pămîntului pe frumusețea unui flăcău din sat, de nu gîndea decît cum să-i ție băiatului calea și să-i facă zile fripte. Pintrijel, c’așa’l chema, era o mîndrețe de flăcău , cu păr bălai și sufletul curat, de’ l iubea tăt satul. Citeste mai mult »

ultimele posturi